În decembrie 2011, în municipiul Bistriţa a început derularea proiectului „Reabilitarea clădirii Centrului Municipal de Cultură „George Coşbuc” Bistriţa, monument istoric de categoria A” finanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane”.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 16.036.649,67 lei din care asistenţă nerambursabilă 15.715.916,68 lei.
Valoarea contractului de execuţie lucrări este de 7.339.383,89 lei, fără TVA.
„În perioada de iarnă au fost realizate lucrări în interiorul clădirii, astfel:
– s-au curăţat suprafeţele tencuite în sala de spectacole, cu înlăturarea tencuielilor compromise;
– s-a lucrat la consolidarea lojei centrale unde s-au înlăturat finisajele existente de pe parapete, acestea fiind refăcute cu căptuşeli fonoabsorbante pluşate;
– foaierul, spaţiile de expoziţie şi garderoba de la parter, respectiv loja laterală sudică de la etaj, au fost tencuite şi gletuite, fără a se interveni la profilele şi ornamentele de tencuială;
– s-au montat tubulaturi, cabluri şi doze pentru instalaţiile electrice şi de curenţi slabi şi semnalizatoare de incendii în toată clădirea”, potrivit municipalităţii.
Acum continuă lucrările pentru realizarea finisajelor interioare, precum şi lucrările asupra tâmplăriei şi execuţia instalaţiilor electrice, termice şi de ventilaţie. De asemenea, se execută lucrări de restaurare a decoraţiunilor artistice, iar odată cu încălzirea vremii se vor relua lucrările de restaurare a faţadelor, perioada de derulare a proiectului ar trebui să se încheie la data de 19.07.2015.