Procesul pe care l-a deschis CSM împotriva ACF Gloria 1922 Bistrița, SC Lidl Discount SRL, SC Comelf SA, AFP Bistrița, Florin Coșoiu, Dana Valeria Coșoiu și Teodor Florea a ajuns la Curtea de Apel Cluj.

Însă, Curtea de Apel Cluj a respins apelul făcut de CSM, menținând decizia Tribunalului Bistrița-Năsăud.

”Respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelantul Ministerul Tineretului şi Sportului, împotriva Sentinţei civile nr. 2017/F/02.12.2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosar civil nr. 570/112/2014. Admite apelul incident formulat de intimaţii Coşoiu Florian Toma, Coşoiu Dana Valeria şi Florea Teodor, în contra Sentinţei civile nr. 2017/F/02.12.2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosar civil nr. 570/112/2014, pe care o schimbă în parte, după cum urmează: Admite excepţiile: lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Clubul Sportiv Municipal Bistriţa în promovarea acţiunii în revendicare, atât în nume propriu, cât şi în numele Ministerului Tineretului şi Sportului, respectiv, în numele Statului Rămân prin Ministerul Tineretului şi Sportului; lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Tineretului şi Sportului; lipsei calităţii procesuale active a Statului Român; lipsei calităţii de reprezentant al Clubului Sportiv Municipal Bistriţa, pentru Ministerul Tineretului şi Sportului, respectiv, pentru Statul Român prin Ministerul Tineretului şi Sportului. Respinge în întregime cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Clubul Sportiv Municipal Bistriţa, în contradictoriu cu pârâţii Coşoiu Florian Toma, Coşoiu Dana Valeria şi Florea Teodor, având ca obiect revendicare, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Respinge în întregime extinderea şi precizarea cererii (de chemare în judecată) formulată de Ministerul Tineretului şi Sportului, atât în nume propriu, cât şi prin Clubul Sportiv Municipal Bistriţa, ca fiind promovată de o persoană care nu are calitatea de reclamant în cauză. Obligă pe Ministerul Tineretului şi Sportului şi pe Clubul Sportiv Municipal Bistriţa să le plătească pârâţilor cheltuieli de judecată în apel, după cum urmează: suma de 4.430 lei pentru Coşoiu Florian Toma, Coşoiu Dana Valeria şi suma de 4.441 lei pentru Florea Teodor. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Cluj. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2015”, se arată în decizia Curții de Apel Cluj.

Ministerul Tineretului și Sportului, prin CSM cere în instanță Stadionul „Jean Pădureanu”, precum și mai multe terenuri, pe unul dintre ele funcționând supermarketul Lidl.
După apelul făcut de CSM și respins de Curtea de Apel Cluj, CSM poate face recurs în termen de 30 de zile. Până când se va da o decizie definitivă, Stadionul „Jean Pădureanu” rămâne în administrarea ACF Gloria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.