Ovidiu Puțura este un nume care timp de câțiva ani a fost adesea vehiculat în presă, acesta fiind una dintre victimele statului paralel, după cum susține chiar el. Din punct de vedere profesional, Puțura a fost un judecător în județul Bistrița între 1996 și 2009, parte din mai multe instanțe, iar din 2012 până în 2014 a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Justiției.
Motivul pentru care Puțura este relevant ține de o condamnare de cinci ani de închisoare, pe care a primit-o în 2016. El susține că este vorba despre o pedeapsă care ar fi fost stabilită de către SRI, Dumitru Dumbravă în persoană asigurându-se de împlinirea acestui lucru.
Astfel, potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în 2014 Puțura Ovidiu i-ar fi promis unei judecătoare din Bistrița că, din funcția sa din Guvern, el i-ar putea ajuta copilul să promoveze examenul pentru notari stagiari prin demersuri asupra membrilor comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici. În schimb, judecătoarea ar fi trebuit să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția lui Ovidiu ar fi fost implicată.
În contextul dosarului pe care DNA l-a deschis pentru Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă, Gazeta de Bistrița reamintește povestea lui Ovidiu Puțura, el însuși intrând singur în atenția publicului, prin participarea la o emisiune TV.
Implicarea serviciilor în justiție
Ovidiu Puțura a participat la în această duminică, pe 28 iulie, la emisiunea Culisele Statului Paralel, care este difuzată de către canalul Realitatea TV și este prezentată de către jurnalista Anca Alexandrescu. În această apariție, fostul secretar de stat a venit cu mai multe acuzații asupra serviciilor secrete, susținând că acestea au stabilit ca pedeapsa sa să fie de cinci ani.
Mai exact, el a povestit cum în 2016 un prieten de-al său, angajat la SRI, i-a prezentat o listă cu mai multe persoane și în dreptul fiecăruia era trecut numărul de ani de închisoare pe care aceștia trebuiau să îi primească de la judecătorii controlați de serviciile secrete.
Pe această listă, pe lângă numele său, Ovidiu Puțura susține că i-a mai văzut și pe Ludovic Orban, Puiu Popoviciu, Elena Udrea, Dan Șova. Conform acestuia, mai apărea pe listă și Victor Ponta, iar în dreptul său apărea litera „A”, probabil de la achitat. Numele persoanelor care ar fi apărut pe această listă și pedepsele pe care trebuiau să le primească ar fi fost stabilite în urma unei ședințe ținute în cadrul SRI.
Puțura vorbește și despre momentul în care a fost arestat. Mai precis, el spune că după ce nu a mai fost secretar de stat, poziție unde a ajuns numit de PNL, a mai primit atenție din partea ALDE.
Deși fostul judecător ar fi refuzat să ajungă Ministru al Justiției, ALDE ar fi menționat numele său în negocierile pe care le avea cu PSD îl legătură cu guvernarea. Astfel, conform lui Puțura, la trei zile după această propunere el ar fi fost arestat pe stradă de către 20 de oameni ai legii.
În aceeași emisiune, Ovidiu Puțura a povestit momentul în care judecătorul Dorel Matei l-a condamnat la cinci ani în spatele gratiilor. În timp ce Puțura pleda în fața instanței, telefonul judecătorului a început să sune, iar câteva momente mai târziu ședința a fost suspendată pentru 10 minute, sub motivul că Dorel Matei nu se simte bine.
În timpul acestei pauze, Ovidiu Puțura susține că și-a trimis avocații afară din sala, iar aceștia l-ar fi văzut pe Dumitru Dumbravă îndreptându-se către biroul judecătorului. În timp ce fostul general SRI ar fi intrat la Dorel Matei, avocații ar fi fost opriți.
După ce ședința a fost reluată, judecătorul l-ar fi condamnat pe Puțura la cinci ani de închisoare, iar avocații acestuia nu au mai fost dispuși să continue procesul, de frică.
Explicații pe jumătate
În urma emisiunii din 28 iulie, l-am contactat și noi pe Ovidiu Puțura. El a explicat pentru Gazeta de Bistrița că deși știa că urmează să fie condamnat la cinci ani de închisoare, lucru scris pe lista menționată mai sus, el nu a primit niciodată un motiv pentru includerea numelui său în acel grup.
El a explicat că are o presupunere în legătură cu includerea sa pe acea listă, dar nu a primit niciodată o confirmare. Ovidiu Puțura susține că acest lucru nu a fost declanșat de un eveniment anume, ci a fost datorită unor „neînțelegeri”.
„Cred că au fost mai multe întâmplări anterioare, care au atras nemulțumirea lor și probabil și a politicienilor de la momentul respectiv și s-a ajuns la un acord pentru a se începe această execuție” a afirmat Ovidiu Puțura.
În legătură cu momentul în care i s-a propus funcția de ministru al Justiției, pe care el a refuzat-o, Ovidiu Puțura a confirmat că i s-a cerut ceva la schimb: „ De obicei, când faci o astfel de propunere, ai niște discuții premergătoare. Era un anumit plan în legătură cu anumite aspecte care trebuiau atinse. Nu pot să spun că sunt toate negative, însă cu unele nu am fost de acord”.
Ovidiu Puțura a refuzat să ne spună ce anume i s-a cerut pentru a fi numit în funcția de ministru al Justiției.
Dosarul Coldea – Dumbravă – Trăilă
Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă au reintrat anul acesta în atenția publică când DNA a deschis un dosar pentru trafic de influență și spălare de bani. Această anchetă a fost deschisă în urma unei plângeri depuse de afaceristul Cătălin Hideg, care susține că cei trei indivizi i-au cerut 600.000 de euro pentru a îl ajuta să obțină o pedeapsă cu suspendare, el fiind la rândul său condamnat la patru ani de închisoare în primă instanță.
Cătălin Hideg ar fi încheiat un contract de consultanță cu Doru Trăilă, prin casa sa de avocatură, contract de 300.000 de euro care era de fapt un paravan pentru traficul de influență. Hideg a trimis 100.000 de euro, dar după ce a refuzat să trimită restul banilor, un executor judecătoresc a pus poprire pe conturile bancare ale firmei sale.
În urma acestei anchete, au ieșit la suprafață mai multe informații despre influența acestui trio, precum un caz în care aceștia au primit bani pentru a ușura o sentință. Este vorba despre omul de afaceri Mihai Tufan, care după ce a lovit cu un cuțit o angajată de mai multe ori, a primit o condamnare de trei ani și șase luni pentru tentativă de omor, din care a ispășit doar doi ani de închisoare.
Potrivit G4media, Coldea, Dumbravă și Trăilă l-au convins pe Tufan că ei sunt capabili să îi scurteze sentința, iar în schimb, după ce a ieșit din închisoare, Tufan Mihai i-a cedat avocatului Trăilă administrarea pe șapte ani a trei firme: Electrocarbon, Elsid și Vektor Elements. Acest lucru s-a întâmplat în februarie 2023, iar de atunci afacerile cu pricina au avut un profit de aproape 30 de milioane de euro.