Abuzurile la care a fost supus fostul șef al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Cluj, Daniel Don, ies la iveală odată cu declasificarea unor noi documente din dosarul în care era acuzat de luare de mită și fals în declarații.  Serviciul Român de Informații (SRI) l-a urmărit pe Don fără mandat de supraveghere tehnică și fără existența unui dosar mai bine de un an, în perioada 07 aprilie 2014 – 16 iunie 2015.

O nouă serie de documente declasificate din dosarul fostului director executiv al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Cluj, Daniel Don, arată cum, în perioada 07 aprilie 2014 – 16 iunie 2015 a fost supravegheat tehnic ilegal de Serviciu Român de Informații.  Înscrisurile erau semnate de către șeful Direcţiei Județene de Informații Cluj de la acea vreme, colonelul Simion Cecan, și se adresau Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, fiind însoțite de fiecare dată de suporți de memorie înregistrați și note de redare ce conțineau înregistrările efectuate în perioada  07 aprilie 2014 – 16 iunie 2015.

Potrivit articolului 140 din Legea nr. 135/2010, supravegherea tehnică poate fi dispusăîn cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea.

Serviciul Român de Informații l-a urmărit pe Daniel Don după bunul plac,  fără niciun mandat și fără nicio solicitare din partea unui procuror, cu toate că SRI poate dispune supravegherea tehnică numai în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal.

Don: „Faptul că am fost urmărit ilegal timp de un an mi-a afectat viața,  integritatea”

Daniel Don a vorbit în exclusivitate pentru Gazeta de Cluj despre noile documente declasificate care dezvăluie încă o dată tertipurile la care au apelat anchetatorii, care voiau să-l vadă pe fostul șef al AJOFM Cluj în spatele gratiilor cu orice preț.

„Am fost urmărit un an de zile fără mandat și fără existența unui dosar.  Am mai cerut și alte desecretizări, mai sunt documente care atestă că urmărirea a fost începută în anul 2014. Cu toate că în documente se face referire la anumite suspiciuni de corupție, conform legii, corupția nu intră în sfera siguranței naționale. Acest dosar s-a născut în baza notei informative SRI, iar dacă nota informativă a SRI este bazată pe ilegalitate, nu ai cum să pornești un dosar în baza unei note informative obținută ilegal. Prin urmare, sesizarea și procesul verbal de sesizare din oficiu sunt ilegale, la fel cum este și urmărirea penală. Este foarte grav că într-o țară membră NATO, membră UE, sunt urmăriți oameni fără mandat și fără aprobarea unui judecător.  Eu eram un director, funcționar public, într-o instituție publică, angajat în baza unui concurs. Nu am fost numit politic, nu eram politician, nu era vorba despre o instituție de siguranță națională, era o instituție județeană. Faptul că am fost urmărit ilegal timp de un an mi-a afectat viața,  integritatea. După care, am fost urmărit alte 6 luni de zile, după ce mi-a fost deschis dosarul, cu aprobarea unui judecător. Cu alte cuvinte, am fost urmărit un an și jumătate, însă nu există nicio dovadă clară care să susțină acuzațiile. Dosarul meu a fost construit în baza a trei denunțuri, nu există nici măcar o fotografie care să arate că m-aș fi întâlnit cu cineva sau o interceptare care să demonstreze luarea de mită. Nu există nicio probă, niciun lucru concret. Există doar trei denunțuri, făcute de trei persoane la cererea procurorului. Am fost urmărit un an de zile de parcă aș fi fost ministrul de Interne și aș fi avut acces la informații secrete și trebuiau să mă urmărească să nu le spun cuiva. Eu nu am lucrat cu documente secrete. Rata șomajului era o informație de interes public, cunoscută de toată lumea.”, a declarat Daniel Don pentru gazeta de Cluj.

Daniel Don, anchetat de o echipă mixtă SRI-DNA

O altă serie de documente declasificate arată că, la solicitarea procurorului de caz Anemaria Cireap, Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj și Serviciul Român de Informații au încheiat un protocol de cooperare pentru anchetarea fostul șef al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, Daniel Don. La data de 9 martie 2015, DNA – ST Cluj trimitea o solicitare către SRI prin care îi cerea să facă demersurile necesare pentru constituirea unei echipe operative mixte care să acorde sprijin specializat. 

„În vederea soluționării dosarului penal numărul 45/P/2015 în care actul de sesizare îl constituie procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit urmare notei de informare a Serviciului Român de Informații DJI Cluj privind implicarea numitului Don Daniel în fapte de corupție. În baza protocolului de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale. Vă rugăm să efectuați demersurile necesare pentru constituirea unei echipe operative mixte care să acorde sprijin specializat, cu respectarea competențelor specifice conferite de lege. Precizăm că din partea DNA Serviciul Teritorial Cluj este desemnat procurorul Anemaria Cireap telefon (…)”, se arată în documentele desecretizate.

Agenții SRI se ocupau de transcrierea conversațiilor

Într-un alt document se arată că procurorul de caz Anemaria Cireap le solicită agenților SRI să intercepteze și să înregistreze integral convorbirile telefonice ale lui Daniel Don, iar convorbirile care au legătură cu cauza să fie redate în scris de către lucrătorii instituției.

„Vă rugăm ca, în baza planului comun de cooperare să procedați la interceptarea și înregistrarea integrală a convorbirilor telefonice, iar convorbirile care au legătură cu cauza să fie redate în scris de către lucrătorii instituției dvs., notele de redare urmând să ne fie transmise integral în format electronic, pe suport separat. În acest sens vă punem la dispoziție un număr de 10 suporți optici tip DVD numerotați de la 1 – 10 cu inscripția DNA ST Cluj dos. 45/P/2015, DD pentru traficul de date, precum și un număr de 10 suporți optici CD numerotați de la 1 – 10 cu inscripția DNA ST Cluj dos. 45/P/2015, DD  pentru notele de redare.”

Mai mult, Anemaria Cireap i-a lăsat pe băieții din echipa de cooperare a SRI să-și bage nasul în toate interceptările și documentele cauzei.

„Precizăm că ofițerii din cadrul instituției dumneavoastră ce fac parte din echipa de cooperare au  deplin acces la actele cauzei și la restul interceptărilor. (…)”

Ofițerii de informații au analizat operațiunile financiare

Procuroarea Anca Mărincean a pus la dispoziția agenților SRI doi suporți optici tip CD pe care se regăseau în format excel, operațiuni financiare efectuate prin conturi bancare și le-a cerut sprijinul în efectuarea unei analize a tranzacțiilor care să releve legăturile financiare.

„Cu referire la dosarul DNA Serviciul Teritorial Cluj numărul 45 /P/ 2015 vă înaintăm alăturat un suport optic DVD inscripția DNA ST Cluj dosar 45 /P/ 2015. Conform articolului 143 alin. 1 C.p.p. Duplicat probă digitală suport th.2., pe care este fixată înregistrarea ambientală din data de 29.09.2015 a dialogului purtat în incinta AJOFM Cluj. Vă rugăm ca în baza Planului comun de cooperare să ne sprijiniți în realizarea redării convorbirii, urmând să le înaintați nota de redare pe suport optic și să ne restituiți proba digitală pusă la dispoziție. De asemenea vă înaintăm doi suporți optici tip CD care conțin, în format excel, operațiuni financiare efectuate prin conturi bancare astfel cum ne-au fost transmise de către Banca Transilvania. Cu privire la aceste date vă rugăm să ne sprijiniți prin efectuarea unei analize a tranzacțiilor care să releve legăturile financiare urmând să ne înaintați sinteza analizei pentru a fi exploatată în ancheta penală. Cu deosebită considerație, procuror șef serviciu Anca Mărincean”, se arată în document.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.