Serviciul Român de Informații, prin Academia de Informații ”Mihai Viteazul”, l-a dat în judecată pe Toma Vasile Rus pentru a se constata anularea titulaturii de doctor a acestuia, după ce s-a dovedit că fostul șef al BCCO Cluj și-a plagiat lucrarea de doctorat, sub coordonarea lui Gabriel Oprea.

În 14 iulie, SRI prin Academia de Informații Mihai Viteazu a cerut Curții de Apel Cluj anularea diplomei de doctorat a lui Toma Rus. Amintim că în decembrie 2018, Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazu” (ANIMV) a transmis șapte sesizări referitoare la suspiciuni de plagiat către Ministerul Educației şi Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Sesizările au vizat şapte doctori, printre care și Toma Rus. Clujean de origine, Toma Rus a condus mai multe structuri locale de poliţie înainte de a fi avansat în conducerea centrală a IGP.

În 2008-2009, a fost șeful Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate din IGPR (2008-2009).

În primul și cel mai scurt mandat pe care Gabriel Oprea l-a avut ca ministru de Interne (care a durat două săptămâni), Toma Rus a fost subsecretar de stat și adjunct al șefului Departamentului Ordine și Siguranță Publică.

De altfel, Gabriel Oprea i-a fost şi conducător de doctorat. La data susținerii tezei sale, în 2011, Toma Rus era lector la Universitatea „Spiru Haret” și cadru didactic asociat la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

„Criminalitatea organizată − vulnerabilitate la adresa securității naționale” este titlul lucrării care i-a adus titlul de doctor.

Președintele comisiei de susținere a fost Gheorghe Teodoru Ștefan, care era rector al Academiei SRI la acel moment.

Cei trei referenți care au decis să-i acorde titlul de doctor sunt Vasile Dîncu − fost vicepremier și unul dintre bunii prieteni ai lui Gabriel Oprea, Mihail Vasile-Ozunu − președinte de onoare al Colegiului Național de Apărare, și Gheorghe Toma − secretar general al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN).

SRI cere anularea titlului de doctor

După ce plagiatul lui Toma Rus a fost confirmat, Serviciul Român de Informații, prin ANIMV, a cerut Curții de Apel Cluj anularea titlului de doctor al fostului șef BCCO Cluj.

”Având în vedere că atribuirea titlului de doctor în științe militare și informații domnului Toma Rus prin ordinul Ministerului Educației Naționale a dus la emiterea diplomei de doctor de către Academia Națională de Informații Mihai Viteazu, în condițiile în care sesizarea privind suspiciunea de plagiat a fost admisă și a fost notificată Ministerului Educației Naționale și președintelui Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), ducând la emiterea OMEN de retragere a titlului de doctor în domeniul științelor militare, solicităm în consecință anularea Diplomei eliberată de Academia Națională de Informații Mihai Viteazul și repunerea părților în situația anterioară.

Retragerea titlului de doctor prin ordin de ministru pe considerente de plagiat, deci imorale, așa cum reține CCR, se transpune în plan administrativ în criticarea în instanță de către instituția emitentă, adică Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat (IOSUD) a diplomelor de doctor, pe considerentul că actul administrativ/ordinul MEN de acordare a titlurilor de doctor a fost viciat, a fost emis cu nerespectarea Legii nr. 1/2011 a învățământului, odată cu apariția deciziilor CNATDCU de confirmare a suspiciunilor de plagiat.

Având în vedere că toate actele juridice trebuie încheiate cu respectarea condițiilor cerute de lege pentru validitatea lor, nerespectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege lipsește actul juridic de eficacitate și din această cauză nu poate fi realizat scopul pentru care s-a încheiat.

Așadar, la nivelul instituției noastre a fost recepționat OMEN de retragere a titlului de doctor acordat lui Toma Vasile Rus.

Arătăm onoratei instanțe, că pe această cale și efectele produse de deținerea diplomei de doctor sunt lovite de nulitate, iar ca urmare a declarării nulității actului criticat se consideră ca fiind nescris, părțile fiind repuse în situația anterioară existenței actului administrativ reprezentat de diploma de doctor eliberată de Academia Națională de Informații Mihai Viteazul.

Practic, actul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat.

Față de cele prezentate solicităm să se constate că diploma de doctor eliberată de Academia Națională de Informații Mihai Viteazul este nulă”, se arată în cererea de chemare în judecată.

Deocamdată nu a fost stabilit primul termen de judecată.

Toma Rus, lipici la dosare penale

Numele lui Toma Rus a apărut în dosare diverse, cu acuzații de corupție, trafic de influență, abuz în serviciu ori fals în declarații, însă a fost scos de sub urmărire penală. Cel mai recent caz este cel în care Justin Gafiuc, jurnalist la Gazeta Sporturilor, i-a făcut lui Toma Rus o plângere penală, după ce a fost bruscat și dat afară cu forța de stewarzi după meciul CFR-Celtic. 

A trecut aproape un an de la incident, iar pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca se află dosarul al cărui obiect este ”confirmare renunțare la urmărire penală”. Practic, procurorul a renunțat la urmărirea penală împotriva lui Toma Rus, iar ordonanța a fost trimisă spre confirmare către judecător.

Cu toate că a fost reținută culpa lui Toma Rus, procurorul Mirel Toader de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus renunțarea la urmărirea penală, considerând că nu este un pericol social și nu se impune trimiterea în judecată a fostului șef al BCCO Cluj. Procurorul consideră că niște scuze publice sunt suficiente, fără să se gândească că prin această soluție încurajează astfel de practici abuzive.

Jurnalistul Justin Gafiuc spune că nu va renunța la demersul inițiat și spune despre Toma Rus că

”are potențial infracțional și este predispus oricând la încălcarea legii! Este anormal ca un individ cu un asemenea trecut la limita legii și dincolo de ea să fie mângâiat pe cap într-o asemenea speță în care i se recunoaște culpa”.

Următorul termen de judecată în acest dosar va avea loc în 5 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.