Dupa cum am promis în articolul trecut, vom aprofunda subiectul finantarilor europene adresate în mod special micro-întreprinderilor prin prezentarea masurii 4.3 – Sprijinirea dezvoltarii micro-întreprinderilor, masura a Axei prioritare 4 – Consolidarea mediului de afaceri regional si local a Programului Operational Regional (POR). Sprijinul POR vizeaza înfiintarea si dezvoltarea microîntreprinderilor productive si a celor prestatoare de servicii care folosesc potentialul endogen al regiunilor (resurse naturale, materii prime, resurse umane, etc). Acestea vor fi încurajate sa utilizeze noi tehnologii si inovatii, echipamente IT si servicii, având un rol primordial în cresterea competitivitatii, productivitatii si a calitatii serviciilor.
Primul pas si cel mai important în accesarea fondurilor pe aceasta masura este încadrarea proiectului investitiei conform criteriilor de eligibilitate atât în ceea ce priveste solicitantul cât si proiectul. Astfel, solicitantul trebuie sa functioneze ca micro-întreprindere localizata în mediul urban, cu activitate în domeniul productiei si/ sau serviciilor si/ sau constructiilor, cu profit operational pe ultimul exercitiu financiar. În conformitate cu Legea nr. 346/ 2004 privind stimularea înfiintarii si dezvoltarii întreprinderilor mici si mijlocii si Ordonanta nr. 27/ 2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 346/ 2004, micro-întreprinderile sunt întreprinderi care au pâna la 9 salariati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta sau detin active totale de pâna la 2 milioane euro, echivalent în lei.
Criterii de eligibilitate
În ceea ce priveste infrastructura si terenul pe care urmeaza sa se faca investitia, în special pentru proiectele care implica executia de lucrari, solicitantul trebuie sa dovedeasca calitatea de proprietar, concesionar, chirias sau de comodatar. În cazul unui contract de concesiune, comodat sau de închiriere, acesta trebuie sa fie valabil pe o perioada de minim 10 ani de la data depunerii Cererii de finantare. Solicitantul trebuie sa faca dovada dreptului de a face investitii asupra terenului si cladirilor care fac obiectul oricarui contract mentionat mai sus.
Un alt criteriu de eligibilitate este acela al capacitatii de implementare a proiectului de catre solicitant. Acesta trebuie sa dovedeasca atât capacitatea operationala, administrativa – capacitatea de a asigura resurse umane suficiente, cât si cea financiara – asigurarea contributiei proprii la valoarea cheltuielilor eligibile, finantarea cheltuielilor neeligibile ale proiectului.
Conform Ghidului solicitantului – varianta provizorie, proiectul reprezinta o serie de activitati si o investitie de resurse pe o perioada determinata menite sa raspunda unei nevoi reale si sa conduca la realizarea unui obiectiv/ set de obiective precise. Pentru a fi eligibil în cadrul POR proiectul trebuie sa vizeze dezvoltarea microîntreprinderii. Actiunile eligibile orientative sunt achizitionarea de echipamente si tehnologii noi, moderne pentru activitatile de productie, servicii, constructii; achizitionarea de sisteme IT (harware si software); construirea, extinderea si/ sau modernizarea spatiilor de productie ale micro-întreprinderilor. Activitatile care nu au fost enumerate, pe care solicitantul le justifica necesitatea derularii în scopul implementarii în conditii optime a proiectului, pot fi considerate eligibile. Pentru proiectele care implica executia de lucrari, activitatile propuse spre finantare în cadrul proiectului nu trebuie sa fi fost finantate din fonduri publice în ultimii 5 ani si nu beneficiaza de fonduri publice din alte surse de finantare. Perioada de implementare a proiectului, adica perioada cuprinsa între data semnarii contractului de finantare si data finalizarii ultimei activitati prevazute în cadrul proiectului, nu depaseste data de 31.07.2015.
De asemenea, un alt criteriu important din punct de vedere al eligibilitatii proiectului este respectarea de catre acesta a legislatiei în domeniul egalitatii de sanse, dezvoltarii durabile, protectiei mediului, eficientei energetice, a ajutorului de stat si achizitiilor publice.
Ajutorul de minimis
Acest domeniu de interventie prevede acordarea finantarii nerambursabile în limita ajutorului de minimis. Ajutorul de minimis, conform Regulamentului Comisiei nr. 1998 din 2006, este în valoare de maxim 200.000 de euro (echivalent în lei, calculat la cursul oficial Infoeuro al Comisiei Europene, la data acordarii ajutorului). Acest ajutor poate fi acordat unei întreprinderi într-o perioada de pâna la 3 ani fiscali. Plafonul de 200.000 euro se aplica indiferent de sursa finantarii publice – bugetul statului sau fonduri europene, fiind exprimat în numerar, ca valoare bruta, înainte de deducerea taxelor sau a altor obligatii fiscale. Cu toate ca acest domeniu de interventie cade sub incidenta schemei de ajutor de minimis, se mentine conditia privind limita minima si maxima a valorii totale a proiectului (suma cheltuielilor eligibile si neeligibile), aceasta fiind stabilita între 20.000 si 500.000 de euro.
Valoarea maxima a finantarii nerambursabile fiind de 200.000 de euro, practica supune atentiei doua situatii la momentul stabilirii contributiei proprii a solicitantului – procentul din valoarea eligibila a proiectului care va fi suportat de catre acesta. Primul caz este cel în care solicitantul a mai beneficiat de finantare nerambursabila în cadrul unei scheme de ajutor de minimis, în ultimii 2 ani fiscali si/ sau în anul curent. În acest caz, valoarea finantarii nerambursabile ce poate fi solicitata va rezulta din diferenta dintre ajutor de minimis, adica 200.000 de euro si valoarea totala cumulata a ajutorului de minimis primit în aceasta perioada.
Al doilea caz este cel în care solicitantul nu a mai beneficiat de ajutor de minimis pentru aceleasi activitati. Daca valoarea eligibila a proiectului este mai mica sau egala cu 200.000 de euro, atunci valoarea ajutorului de minimis solicitata va fi egala cu valoarea eligibila a proiectului. În cazul unei valori eligibile a proiectului mai mari de 200.000 de euro, contributia solicitantului va rezulta din diferenta dintre valoarea eligibila a proiectului si valoarea ajutorului de minimis, adica 200.000 de euro.
Una din obligatiile solicitantului este de a acoperi cheltuielile neeligibile (ex. TVA-ul, dobânzi si alte comisioane aferente creditelor etc.) si cele conexe ce vor aparea în timpul implementarii proiectului, indiferent de valoarea contributiei proprii.
Luând în considerare ca lansarea cererii de proiecte pentru aceasta masura este programata în intervalul aprilie – mai, experienta dovedeste ca este esential pentru cei interesati sa contacteze din timp consultantul pentru o discutie privind încadrarea din punct de vedere a eligibilitatii si initierea procedurilor de întocmire a documentatiilor necesare si a cererii de finantare.
Dan Apostol – Asociat la firma de consultanta MURESAN DRAGOS APOSTOL srl – Partenera RGIC Consultanta SRL – Bucuresti. Pentru detalii va puteti adresa la sediul firmei din Cluj-Napoca, Str. Decebal nr.69, la telefon 0722.362.726 sau prin e-mail, la adresa: office@mmda.ro