Unităţile spitaliceşti din judeţul Bistriţa-Năsăud vor avea bani pentru cheltuielile strict necesare prevăzute în trimestrul patru al acestui an. Pentru trimestrul IV, spitalelor din judeţ li s-au suplimentat fondurile cu peste 14 milioane de lei, din care circa 11 vor veni în acest an, iar restul sunt prevăzuţi a fi plătiţi la începutul anului 2010, pentru serviciile medicale prestate în luna decembrie 2009.
Criza economică a lovit puternic sistemul sanitar din România, în acest an spitalele primind prin contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu 20 de procente mai puţin decât ar fi trebuit să primească, în mod normal, în urma serviciilor prestate în anul anterior şi a indicatorilor specifici obţinuţi de acestea.
Sistemul sanitar, oricum crunt subfinanţat şi înainte de debutul acestei crize, poate să respire oarecum mai uşurat, însă doar pentru că se acoperă oarecare cheltuieli mai urgente, printre care salariile personalului medical. În rest, condiţiile vor fi la fel ca şi înainte, departe de standardele UE în cele mai multe astfel de unităţi, la fel de puţine medicamente, materiale sanitare şi lista poate continua. Ceea ce este foarte clar, managerii spitalelor vor sta încă multă vreme cu sabia lui Damocles deasupra capului de teama că banii alocaţi în acest ultim trimestru al anului 2009 ar putea fi cu mult sub nevoi. 90% din activitatea medicală
Săptămâna trecută, la Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, în cadrul Colegiului Prefectural, li s-a comunicat managerilor spitalelor din judeţul Bistriţa-Năsăud, sumele alocate prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud (CJAS BN) pentru trimestrul IV al acestui an.
Subfinanţarea drastică din acest an nu a iertat nici măcar Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, care în comparaţie cu celelalte spitale a dus-o ceva mai bine. Cu toate acestea, directorul Spitalului Judeţean, dr. Gelu Buta a atras atenţia autorităţilor de a acorda o atenţie sporită acestei unităţi sanitare, care acoperă 90% din activitatea medicală din Bistriţa-Năsăud. „În aceste zile am avut întâlniri cu doamna Camelia Ilişuan, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, pentru a negocia contractul pentru ultimul trimestru, fiindcă Spitalul Judeţean acoperă 90% din activitatea medicală din acest judeţ. Noi putem, în eventualitatea în care s-ar închide toate celelalte unităţi din judeţ, să facem faţă, liniştit, la toată activitatea medicală a judeţului. Putem chiar să absorbim personal medical din acele unităţi, să-l angajăm la Spitalul Judeţean, probabil în timp asta va fi şi finalitatea. Dar, atenţie, celelalte unităţi nu vor putea face faţă fără Spitalul Judeţean la asistenţa medicală a acestui judeţ. Din această cauză, prioritatea Casei de Asigurări de Sănătate este să asigure funcţionalitatea sistemului public prin Spitalul Judeţean de Urgenţă ca să nu avem probleme din acest punct de vedere”, a spus dr. Gelu Buta, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud. Potrivit directorului CJAS BN, Camelia Ilişuan, suma alocată pentru trimestrul IV al acestui an de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este de 14.137.000 de lei, din care 3.919.000 lei vor fi plătibili la începutul anului 2010, sumă aferentă serviciilor prestate în luna decembrie 2009.
Suplimentarea de buget pentru trimestrul IV a venit pe două linii – credite de angajament şi linie de plăţi efective.
Aceeaşi sumă, alte costuri
Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, unitate cu 1124 paturi, a primit prin contractele de angajament 10.912.000 lei, din care vor fi plătiţi efectiv în 2009, 8.212.000 lei, iar în 2010 restul de 2.700.000 lei. Astfel pentru anul 2009, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a avut alocat un buget, fiind incluse şi aceste ultime suplimentări, de 41.503.000 lei, comparativ cu anul trecut când bugetul a fost ceva mai mic, de 41.073.000 lei.
Legat de această comparaţie a bugetului alocat anul trecut de CJAS BN şi cel din acest an, directorul Spitalului Judeţean, dr. Gelu Buta a avut câteva precizări. Acesta a accentuat faptul că, deşi în 2009 suma este cu ceva mai mare faţă de 2008, preţurile, la toate capitolele, nu au rămas nici ele aceleaşi, plus o creştere salarială impusă de 35%. „Este o povară pe care trebuie să o ducă spitalul în acest an cu aceeaşi sumă de anul trecut. (…) Am discutat aceste sume mari, dar mi se pare corect şi aş ruga ca echipa spitalului conducerea Casei să aibă o negociere şi o discuţie ca să mai avem după aceea o întâlnire. Casa trebuie să discute cu noi aceste sume şi să nu ni le impună, deoarece Casa contractează servicii ale populaţiei cu unităţile spitaliceşti. De aceea nu poate să impună bani şi preţuri”, a spus dr. Gelu Buta.
Doar cât să nu „moară”
Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud, unitate cu 205 paturi, a primit suplimentar pentru trimestrul IV, 1.835.500 lei, din care 1.326.000 lei pentru lunile octombrie – noiembrie, iar 510.000 lei pentru 2010.
Dr. Adrian George, managerul Spitalului Orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud a afirmat că bugetul primit anul acesta nu a acoperit şi luna septembrie, dar a fost suplimentat printr-un act adiţional pentru plata salariilor şi a unei părţi din datorii. Cu ceea ce s-a primit acum, pentru celelalte cheltuieli, în afară de cele generate de plata salariilor, mai rămân doar 3.000.000 de lei. Din această sumă, potrivit directorului Adrian George, trebuie plătite medicamentele, utilităţile, hrana bolnavilor. „Actualmente avem 2.240.000 lei datorie, din care 118.000 sunt numai pe medicamente. După cum ni s-a spus acum, 18 miliarde (n. r. – lei vechi) ne-ar ajunge, fiindcă numai 15 miliarde sunt salarii pe trimestrul IV. Deci am mai avea 3.350.000 de lei pentru utilităţi, medicamente, mâncare… E cam puţin… Deci, asta este situaţia cu Spitalul Năsăud”, a spus dr. Adrian George.
Managerul spitalului năsăudean a precizat că în acest an a fost nevoit să taie o linie de gardă, din cauza lipsei medicilor specialişti. Este vorba de linia de gardă de pe Secţia chirurgie. Dacă acum managerul spitalului năsăudean susţine lipsa cadrelor medicale specializate, la momentul recurgerii la această măsură, susţinea altceva – reducerea cheltuielilor la unitatea pe care o conduce. În mod clar, măsura luată în vara acestui an va afecta Spitalul Orăşenesc Năsăud, din cauza lipsei unor indicatori pe care acesta nu îi va mai atinge pentru contractul cu Casa pentru anul 2010.
„Fiecare spital are rolul lui”
Spitalul Orăşenesc Beclean, unitate sanitară cu 244 de paturi, a primit pentru ultimul trimestru din acest an 1.706.000 lei, din care 559.000 lei vor fi plătiţi abia în 2010.
La Beclean, potrivit managerului spitalului, dr. Maria Timar, situaţia nu a fost prea roz, până nu demult aici fiind probleme cu asigurarea cu medicamente, din cauza unor disfuncţionalităţi. Dr. Timar a precizat însă că lasă de dorit colaborarea cu administraţia locală.
În ceea ce priveşte finanţarea pentru trimestrul IV, dr. Maria Timar a precizat că este una modestă, dar şi-a exprimat speranţa că va duce la bun sfârşit acest an cu sumele precizate de conducerea CJAS BN. „Finanţarea de la Casa de Asigurări în 2009 a fost comparativă cu finanţarea primită de Spitalul judeţean sau Spitalul Năsăud şi similară cu situaţia din ţară. Trimestrul IV a fost neacoperit prin contractele existente, dar am aflat acum despre finanţarea care va urma să vină. Pentru trimestrul IV nu pot să estimez, momentan, exact dacă banii vor ajunge, dar să sperăm că ne vom descurca”, a spus managerul Spitalului Orăşenesc Beclean.
Cu privire la afirmaţiile directorului Spitalului Judeţean, dr. Gelu Buta, legate de importanţa acestei unităţi sanitare comparativ cu celelalte din judeţ, dr. Maria Timar a avut de făcut, însă, nişte precizări importante. „În ce priveşte supremaţia Spitalului Judeţean, e normal că toată lumea o recunoaşte, pentru că este spital de urgenţă, are cei mai mulţi specialişti şi toate cazurile grave ajung în final aici, cele care nu merg spre clinicile universitare. Dar, consider că fiecare spital are rolul lui în asigurarea asistenţei medicale a populaţiei din judeţul acesta. Să nu uităm că suntem printre judeţele cu cele mai puţine spitale din ţară şi că, de foarte multe ori bolnavii trimişi de la spitalele orăşeneşti ajung la spitalele judeţene şi sunt din nou redirijaţi spre spitalele orăşeneşti, din lipsă de locuri în anumite secţii”, a precizat dr. Maria Timar, managerul Spitalului Orăşenesc Beclean.
Bani de buzunar…
Spitalului din Teaca, unitate cu 20 de paturi, i-au fost alocaţi 159.000 lei din care 150.000 de lei sunt fonduri aferente lunilor octombrie – noiembrie, iar Preventoriului TBC de copii Ilişua, unitate cu 100 de paturi, – 51.000 de lei. Nici clinica privată „Sanovil”, unitatea sanitară cu 30 de paturi, nu a fost lăsată la o parte, acesteia fiindu-i alocaţi pentru trimestrul IV 345.000 de lei, din care anul acesta vor primi 245.000 lei, iar în 2010, 100.000 de lei.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.Ok