Roverul chinezesc Zhurong, care a aterizat pe planeta Marte la jumătatea lunii mai, a fost fotografiat din spațiu de naveta Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), trimisă de NASA, care din 2006 orbitează în jurul Planetei Roșii. Din cadrele surprinse de MRO, se văd detalii ale asolizării roverului.
Camera HiRISE de la bordul navetei MRO a realizat cadrele pe 6 iunie, la trei săptămâni după ce Zhurong a asolizat pe Marte.
„Se vede clar ceea ce noi interpretăm a fi modulul de asolizare, în jurul căruia apar urmele lăsate de motoare la aterizare, și roverul puțin mai la sud, după ce a coborât din modul”, au descris imaginea membrii echipei HiRISE, potrivit Space.com.
„În imagine se vede terenul din jur, care este tipic pentru Utopia Plain (craterul în care a aterizat Zhu Rong – n.r.), o zonă lină, fără prea mulți bolovani. Petele mai strălucitoare și curbate din imagine reprezintă forme de relief formate de vânt (vântul de pe Marte – n.r.)”, au mai notat oamenii de știință.
Într-un cadru mai larg apare și parașuta care a ajutat la coborârea modulului prin atmosfera marțană, dar și scutul termic.
China a devenit a doua țară din lume după Statele Unite care își plasează un rover pe suprafața planetei Marte, după amartizarea cu succes a robotului Zhurong. Roverul a fost trimis cu misiunea Tianwen-1, care a fost lansată spre Marte în iulie 2020. Misiunea cuprinde și o navetă care orbitează în jurul planeteo Marte și folosește pe post de antenă de comunicații între Zhurong și Pământ.
Mai multe, aici.