Copreşedintele ACL Bistriţa, Sorin Hangan, a mulţumit bistriţenilor pentru votul acordat lui Klaus Johannis şi atrage atenţia adversarilor politici că bistriţenii nu votează la comandă, ba mai mult sancţionează pe aceia care le ignoră problemele.
„Mulţumim tuturor locuitorilor Bistriţei pentru faptul că au aşezat oraşul nostru pe harta oraşelor care au acţionat în favoarea promovării valorilor morale reale, care nu au acţionat la comandă, ci au votat, dincolo de orice simpatie personală, drumul pe care România este datoare să-l parcurgă în anii care urmează. Fără a minimaliza câtuşi de puţin eforturile colegilor noştri din ambele organizaţii municipale, pe care îi felicit cu convingerea lucrului bine făcut în campanie pentru primul tur, vreau să-i asigur pe bistriţeni de faptul că suntem conştienţi că votul covârşitor din primul tur în favoarea candidatului nostru este o rezultantă a eforturilor organizaţiilor noastre, a candidatului Klaus Johannis, dar mai ales a faptului că oamenii au înţeles că democraţia vine cu un privilegiu mare, dar şi cu o serioasă responsabilitate, aceea de a ne desemna reprezentanţii. Personal sper să fie o învăţătură de minte pentru toţi cei care fac sau îşi doresc să facă politică, să înţeleagă odată pentru totdeauna că atunci când ignori cetăţenii, când sfidezi cetăţenii şi problemele lor, indiferent de resursele pe care le ai la dispoziţie, financiare şi umane, cetăţenii fac ceea ce trebuie făcut, sancţionează”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă Sorin Hangan.
În opinia sa, sunt multe elemente care au concurat pentru votul dat de bistriţeni candidatului ACL.
„A fost şi un vot pro candidat, şi un vot împotriva puterii, a stilului de gaşcă uneori totalitar, un vot vizavi şi de proiectul Klaus Iohannis, un vot vizavi de seriozitatea candidatului. Candidatul PSD s-a asociat cu fostul candidat PP-DD, care îl nu scotea luni de zile din ”ciocoi” şi azi sunt prieteni, cu Vadim Tudor, cu oricine”, este de părere Sorin Hangan.
El şi-a exprimat totodată încrederea că bistriţenii vot vota pe 16 noiembrie încă o dată „pentru România lucrului bine făcut”.
„Am încredere că în 16 noiembrie oamenii vor vota încă o dată nu deschiderea perspectivelor unui individ sau altul, ci pentru o Românie unită, o Românie a lucrului bine făcut, o Românie a oamenilor pentru oameni”, a spus Hangan.