Reamintim ca Romania trebuie sa ia o decizie privind redeventele pentru exploatarilede hidrocarburi. Exxon si OMV Petrom, precum si alte companii care au proiecte in Marea Neagra, militeaza pentru cote mai mici in cazul proiectelor cu grad ridicat de risc.
Sorin Grindeanu a spus marti ca Executivul este determinat sa sprijine proiectele de investitii pentru dezvoltarea de noi surse de productie de hidrocarburi offshore, in scopul de a ajuta la asigurarea securitatii energetice a Romaniei, precum si la valorificarea resurselor energetice, in conditii de competitivitate si durabilitate, potrivit unui comunicat al Guvernului.
„Guvernul ferm angajat sa asigure cadrul de reglementare necesar pentru atragerea si dezvoltarea acestor proiecte in Romania. Astfel de proiecte asigura accesul la tehnologii de ultima ora, transfer de know-how, contribuie la securitatea energetica si raspund nevoilor de promovare a investitiilor pentru sectorul de petrol si gaze”, a spus Grindeanu.
De asemenea, ministrul Economiei, Mihai Tudose, si secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, au aratat ca echipele tehnice din cadrul Comitetului interministerial vor continua sa lucreze pentru a asigura suportul tehnic necesar astfel incat aceste proiecte de pionierat sa poata fi implementate.
Guvernul a aprobat in sedinta din 2 martie un Memorandum prin care s-a decis infiintarea Comitetului interministerial privind asigurarea suportului tehnic necesar pentru sprijinirea noilor proiecte energetice cu potential de dezvoltare in partea romaneasca a Marii Negre realizate de ExxonMobile si OMV Petrom
Din partea Guvernului, la intrevedere au mai participat secretarul de stat Alexandru Chirila si consilierul de stat Marius Nica potrivit HotNews