Home Politică Sondaj INSCOP: Lupta pentru putere şi funcţii a dus la ruptura USL

Sondaj INSCOP: Lupta pentru putere şi funcţii a dus la ruptura USL

Un sondaj INSCOP realizat după ruperea USL relevă cum văd românii această fractură produsă pe scena politică românească dar şi cine ar fi principalul vinovat.

 

Majoritatea populației (57,6%) crede că principala cauză care a dus la ruptura USL este lupta partidelor politice pentru mai multă putere (pentru funcții). Doar 24% cred că Uniunea Social Liberală s-a rupt ca urmare a conflictului în jurul  soluțiilor pentru guvernare ale partidelor componente. 18,4% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

O parte însemnată a românilor (47%) crede cu USL a făcut și lucruri bune și lucruri rele pentru guvernarea țării. 21,1% cred că USL a făcut mai degrabă lucruri rele, în timp ce 17,3% consideră că USL a făcut mai degrabă lucruri bune pentru guvernarea țării. 14,6% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Faptul că opiniile populației față de activitatea USL sunt relativ echilibrate, cu o pondere ușor mai mare a celor care cred că USL a făcut lucruri rele pentru guvernarea țării explică proporția foarte mare (64,9%) a celor care sunt de acord cu ideea că ”Decât să se certe tot timpul, este mai bine că USL s-a rupt”. 16,2% își arată dezacordul cu această idee, în timp ce 18,8% nu știu sau nu răspund.

Ipoteza organizării de alegeri anticipate după ruperea USL nu se bucură de sprijinul românilor, 43,2% pronunțându-se împotriva acestei idei. 27,8% sunt de acord cu organizarea alegerilor anticipate în timp ce 29% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

39% dintre respondenți cred că ”USL trebuia să rămână împreună chiar dacă PSD și PNL vor prezenta candidați diferiți la alegerile prezidențiale”, în timp ce 35,4% se declară împotriva acestei idei. 25,6% nu știu sa nu răspund la această întrebare.

În ceea ce privește modul în care a fost perceput comportamentul partidelor politice principale care formau USL, opiniile populației se distribuie în funcție de volumul bazinelor electorale extinse ale PSD și PNL.

Românii cred într-o proporție ceva mai mare că ieșirea PNL de la guvernare a fost mai degrabă o decizie voluntară, impusă din rațiuni politice și mai puțin o decizie forțată de PSD. 41,6% cred că PNL a dorit să iasă de la guvernare pentru a intra în opoziție. 28,8% nu sunt de acord cu această idee în timp ce 29,6% nu știu sau nu răspund. Pe de altă parte, 40,6% nu cred că PNL a fost dat afară de la guvernare de PSD. Doar 27,5% sunt de acord cu această idee, în timp ce 31,9% nu știu sau nu răspund.

În ceea ce privește vinovăția pentru ruptura USL, aceasta este atribuită în egală măsură lui Crin Antonescu și Victor Ponta de către 33,4% dintre respondenți. 23,4% dintre români cred că de ruptura USL se face vinovat doar Crin Antonescu, în timp ce 17,1% cred că vinovatul pentru ruperea Uniunii Social Liberale este Victor Ponta. 7,7% identifică vinovatul în persoana lui Traian Băsescu, iar 1,3% cred că vinovat este altcineva. 17,1% nu știu sau nu răspund.

Sondajul a fost realizat în perioada 27 februarie-4 martie 2013, pe un eșantion de 1055 de persoane.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version