Centura de Sud a Bistriţei a devenit în ultima perioadă un subiect amplu de discuţie. După o serie de sesizări ale cetăţenilor care se opun realizării acestui proiect, edilul Bistriţei a venit cu soluţia salvatoare: Referendum special pentru centură.
Acelaşi edil dă vina pe campania electorală şi pe interesele meschine ale unor politicieni care manipulează populaţia „răzvrătită” de peste Podul Budacului.
Săptămâna trecută, presa locală a fost convocată de primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu, pentru clarificarea unui subiect mare şi lat: Centura de Sud a municipiului Bistriţa.
Edilul a prezentat toate variantele care au existat de-a lungul timpului pentru centura ocolitoare a oraşului şi a explicat de ce s-a optat pentru varianta sudică a drumului de centură. Primarul susţine în continuare Varianta II a centurii ocolitoare, pentru care s-au depus sute de sesizări la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud (APM BN). În urma mai multor intervenţii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a stabilit ca Centura de Sud rămână pe acelaşi traseu, dar să aibă doar două benzi de circulaţie, nu patru cum era stabilit iniţial. Pentru a nu-i lasă deoparte pe cetăţenii nemulţumiţi, primarul Bistriţei s-a gândit şi la varianta organizării unui Referendum special pentru Centura de Sud, are va avea loc după terminarea campaniei electorale.
Totodată, Creţu a dat vina pentru tergiversarea acţiunilor în cazul centurii, pe oamenii politici din judeţ care, în opinia sa, folosesc această temă pe post de instrument de manevrat în campania electorală pentru prezidenţiale.
Mai multe variante de centură
Primarul Ovidiu Creţu a făcut recent o scurtă trecere în revistă a proiectului privind realizarea centurii ocolitoare a municipiului Bistriţa şi stadiul actual al proiectului. Astfel, în luna aprilie a acestui, societatea IPTANA a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei, după care a fost încheiat contractul. Potrivit primarului, fazele care sunt prinse în acest contract sunt: analizarea studiilor şi standardelor existente, efectuarea investigaţiilor de teren, elaborarea studiului de fezabilitate, inclusiv elaborarea economică şi studiul de evaluare a impactului asupra mediului. IPTANA a obţinut de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, certificatul de urbanism, iar în data de 23 iulie a făcut prima vizită la Primăria Bistriţa. „Ne-au solicitat atunci, avizul pentru variantele de ocolire ale municipiului Bistriţa. Ei au propus două variante. În planul de amenajare a teritoriului zonal a judeţului Bistriţa-Năsăud, aprobat în 2007, apar mai multe variante de infrastructură rutieră în municipiul Bistriţa, printre care şi o centură ocolitoare de sud care se desprinde din DN 17, undeva înainte de Gomar Lux, ocoleşte pe la Simioneşti, Buduş, Jelna, pe deasupra de Ghinda şi de aici are două variante: una ar fi să facă fuziune cu DN 17 după Livezile, iar o altă variantă este să facă fuziune cu DN 17 undeva după Tiha Bârgăului. Sigur că mai sunt şi alte variante, unele mai îndepărtate, de la Dumitra prin zona Tărpiului. (…).Varianta de reabilitare a străzii respective (n. r – actuala centură a Bistriţei) este posibilă. Aceasta era într-adevăr mult mai ieftină, dar pentru dezvoltarea ulterioară a municipiului Bistriţa nu aduce aproape nimic în plus. Aduce doar bucăţica aia de 5 km, de la drumul Năsăudului şi până la Cotul Iadului, porţiune de 5 km care s-ar putea realiza şi pe alte programe pentru că este mai simplu. Iar zona respectivă este superdezvoltată, pentru că acea centură, aşa cum a fost ea, a determinat dezvoltarea. În zona aceea nu mai sunt terenuri pe care să se dezvolte. Noi avem terenuri bune în partea de sud a râului, care sunt terenuri agricole. Şi care, această centură de sud le va pune în valoare şi va determina dezvoltarea municipiului în zona respectivă”, a explicat primarul Ovidiu Creţu.
Beneficiarul a mers pe mâna autorităţilor locale
Redactorul Gazetei de Bistriţa a luat legătura în urmă cu două săptămâni cu reprezentanţii CNADNR. În prima fază nu s-a trimis niciun răspuns, dar, într-un final, directorul general al CNADNR, Dorina Tiron, a precizat motivele pentru care Compania a luat anumite decizii cu privire la centura de sud a municipiului Bistriţa. „Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în calitatea sa de beneficiar al proiectului, a studiat variantele de traseu propuse de către proiectant şi a ţinut cont de recomandările reprezentanţilor autorităţilor locale pentru a putea lua o decizie în vederea stabilirii traseului Variantei Ocolitoare a Bistriţei. Astfel, varianta a II-a a fost aleasă pentru îndeplinirea obiectivului propus întrucât, conform primei variante, traseul străbătea oraşul, viteza maximă de deplasare putând fi de maxim 60 km/oră. În acest mod nu se îndeplineau funcţiile unei variante ocolitoare, timpii de deplasare şi cheltuielile utilizatorilor neînregistrând scăderi semnificative. Menţionăm, de asemenea că, în momentul de faţă, varianta de traseu aleasă a fost aprobată la nivelul CTE CNADNR. Valoarea totală a proiectului va putea fi precizată numai după aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei prin Hotărâre de Guvern, după finalizarea studiului de fezabilitate. În ceea ce priveşte exproprierile, studiul de fezabilitate va include şi un raport al suprafeţelor afectate de proiectul de investiţii. În cazul în care vor fi necesare exproprieri, acestea vor fi făcute în conformitate cu legislaţia în vigoare. Menţionăm faptul că Agenţia locală pentru Protecţia Mediului va organiza dezbateri publice pe tema realizării acestei variante ocolitoare”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, directorul general al CNADNR, Dorina Tiron.
De la patru benzi, la două
Primăria Bistriţa a fost informată săptămâna trecută că Varianta a II –a, a Centurii ocolitoare municipiului Bistriţa, va suferi unele modificări. Astfel, dacă iniţial era vorba de patru benzi de circulaţie, acum centura sudică a fost redusă la doar două benzi.
„Acum, după «n» discuţii şi «n» intervenţii care au avut loc la IPTANA şi la Compania Naţională, în urma unei şedinţe, am fost informat că centura ocolitoare nu va avea patru benzi de circulaţie, ci numai două, rămânând la ora actuală pe traseul respectiv, pe o lungime de aproximativ 14 km. Varianta redusă la două benzi, deci la o bandă pe sens, ar veni undeva la 60 şi ceva de milioane de euro. Eu personal aş fi preferat să fie o centură cu două benzi pe un sens, dar dacă ne gândim la Drumul Naţional Bistriţa – Cluj care are o bandă pe sens, totuşi este un drum naţional şi descarcă bine circulaţia. (…). Varianta veche era o variantă ieftină, undeva sub 20 de milioane de euro, doar că acolo sunt nişte probleme foarte mari datorită magistralelor de utilităţi a căror mutare ar fi ridicat costul la aproape 50 de milioane de euro”, a spus Creţu.
DA sau NU: „Vreţi pe-acolo sau nu vreţi pe-acolo?”
În urma sesizărilor depuse la sediul APM BN şi ale articolelor apărute în mass-media locală, primarul Ovidiu Creţu a venit cu ideea organizării unui referendum, imediat după terminarea campaniei electorale. Referendumul va fi destinat tuturor cetăţenilor cu drept de vot din Bistriţa care vor trebui să răspundă prin DA sau NU dacă sunt de acord cu traseul centurii ocolitoare stabilit de proiectant, respectiv S.C IPTANA S.A. Ca la orice referendum procentajul care trebuie atins este de 51% din cei prezenţi la vot. Deocamdată nu s-au stabilit costurile necesare organizării acestui referendum. „Această centură este destinată celor 83.000 de bistriţeni şi, în acest sens, am să solicit Consiliului Local ca în prima şedinţă, să aprobe un referendum la nivelul municipiului Bistriţa. Trebuie să văd şi termenele legale referitor la acest lucru. Eu cred că este firesc să trecem prin Consiliu un astfel de referendum şi nu cred că cineva din Consiliul Local se va opune la o consultare a cetăţenilor într-o problemă să spunem, importantă. Nu am detalii la ora actuală despre cum va funcţiona. Până atunci vom avea şi traseul definitiv dat de IPTANA şi de CNADNR, astfel încât cetăţenii din municipiu să se poată exprima şi să avem opinia majorităţii. (…).La referendum, voi întreba cetăţenii dacă varianta finală a IPTANA este acceptată sau nu. Deci, vreţi pe-acolo sau nu vreţi pe-acolo? Şi dacă nu vor pe-acolo, atunci vom lua măsurile necesare, vom transmite informaţiile, pentru că, repet, nu suntem noi cei care finanţăm şi cei care facem, şi chiar dacă vom avea un referendum în care să se spună NU, iar Guvernul României va vrea să o facă pe acolo, o va face. Rezultatul referendumului îl vom trimite la Guvern şi el va lua măsurile legale pe care le va considera de cuviinţă”, se artă convins primarul Bistriţei.
Edilul acuză de manipulare politică
Primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu, consideră că subiectul centurii ocolitoare a municipiului Bistriţa a devenit un fel de unealtă de folosit în campania electorală. Stânjenit de unele declaraţii apărute în presa locală, edilul Bistriţei aruncă săgeţi înspre unii lideri politici şi şefi de instituţii. „Văd că această temă a fost luată şi transformată în temă de campanie electorală pentru preşedinţie şi, spre surprinderea mea, sunt unii care uită ce au vorbit sau ce dispoziţii au primit, cel puţin aşa reiese din câteva relatări din presa locală. Noi, Primăria Bistriţa nu am organizat dezbateri pentru că am considerat că trebuie să le organizeze Consiliul Judeţean, cel care a dat certificatul de urbanism şi care este primul beneficiar local pe scară ierarhică. (…). Am constatat că în spatele uşilor sau în alte situaţii se discută cu totul altceva. Un secretar de stat (n. r – Ioan Andreica ) care a primit la sfârşitul lunii iulie de la premierul Emil Boc sarcina să se ocupe de această centură ocolitoare şi în mod special să o urmărească, declară în presă, spre surprinderea mea, că o astfel de centură există numai în imaginaţie. Am văzut că unele personaje politice de la nivel local au interes direct. Adică, sunt în curs de construcţie a unei case în această zonă şi sunt afectaţi şi acum se erijează în susţinătorul celor care stau în zona Podului Budacului. Un alt personaj politic a hotărât să-şi mute locaţia cadrului civil în zona de centură, pentru că în anii 2007 – 2008 terenul era valorificabil edilitar şi se obţineau nişte preţuri foarte bune. A venit criza şi le-a stricat socotelile, şi acum vine şi centura ocolitoare care este plasată la Creţu şi care îi strică şi mai mult socotelile. Adică, sperau să obţină 20 – 30 de mii de euro pe terenurile care sunt pe lângă centura veche şi după criză nu s-au mai obţinut, iar după ce se va construi această centură ocolitoare, preţul terenurilor în acea zonă va scădea şi mai mult pentru că este normal, există alternative şi vor exista terenuri viabilizate. Sigur că lucrurile pot lua, politic discutând, şi întorsături negative. Această temă a centurii de Sud a fost preluată acum pentru că este campanie electorală şi unii doresc să o folosească în campanie, în scop negativ. Adică, cu alte cuvinte, îi manipulează pe acei cetăţeni care locuiesc peste Podul Budacului”, a precizat Ovidiu Creţu.
Exproprieri la preţul pieţei ?
Primăria Bistriţa susţine de ceva vreme că persoanele care vor fi afectate de traseul Centurii de Sud a Bistriţei vor fi expropriate la preţul pieţei, atât pentru construcţii, cât şi pentru terenuri. „Din acest punct de vedere, în multe situaţii, afacerea este chiar una bună în sensul că se primesc bani buni pe terenuri care, la ora actuală, în multe locuri sunt neproductive. Sau sunt terenuri nefolosite, mai ales în zona de la parcul industrial şi până înspre Podul Budacului, dincoace de depozitul de deşeuri menajere. Varianta aceasta de centură ocolitoare are avantajul că deschide o nouă cale pentru municipiu, pe de o parte, iar pe de altă parte permite valorificarea foarte bună a unor terenuri care sunt actualmente terenuri agricole şi multe dintre ele sunt nelucrate. Din punctul meu de vedere cred că trebuie să facem tot ceea ce ţine de noi ca centura ocolitoare a municipiului să se realizeze în condiţii cât mai sigure şi să afecteze cât mai puţină lume. (…). În momentul în care vom avea traseul definitiv atunci vom impune, prin certificatul de urbanism, luarea la cunoştinţă a faptului că pe terenul lui sau pe locul casei respective se va construi centura ocolitoare. Iar dacă omul va dori să obţină bani buni de la Companie vânzând casa sau cât a construit din ea, este liber să o facă. Sigur, îi vom avertiza că pe acolo va trece centura. Exproprierile se fac după ce proiectul este aprobat”, a declarat primarul Ovidiu Creţu. Total opus câştigurilor pe care le-ar putea avea persoanele expropriate, site-ul CNADNR arată realitatea la care sunt plătiţi aceşti oameni, cărora dacă nu le convine suma primită, pot ataca hotărârea în instanţă în termen de trei ani. Spre exemplu, în extrasele din hotărârile cu privire la stabilirea despăgubirilor pentru imobilele supuse exproprierii necesare construcţiei Autostrăzii Bucureşti – Braşov, comuna Snagov, se pot observa sumele mici pe care le primesc oamenii: „ Se dispune exproprierea şi acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafaţă de 67 mp., situat în comuna Snagov, Tarla 71, Parcela 292/82, judeţul Ilfov (…) Suma în cuantum total de 1067,85 lei (RON) conform raportului de evaluare, va fi consemnată, în conformitate cu prevederile art. 5 şi art. 8 din lege, în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii. Se dispune exproprierea şi acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafaţă de 26 mp., situat în comuna Snagov, Tarla 160, Parcela 542/73/1, judeţul Ilfov, (…) Suma în cuantum total de 414,39 lei (RON) conform raportului de evaluare, va fi consemnată, în conformitate cu prevederile art. 5 şi art. 8 din lege, în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii”. Dacă se face un calcul la aceste sume oferite exproprietarilor, se obţine aproximativ 3,7 euro pe metru pătrat de teren. De menţionat faptul că site-ul CNADNR, rubrica TRANSPARENŢĂ, marea majoritate a exproprierilor se fac la terenuri, şi nu la imobile şi terenuri cum se anunţă la Bistriţa.
Tărâmul WONDERLAND, mutat la 100 de metri de „autostradă”
De câte ori vorbeşte de Centura de Sud a Bistriţei, primarul Ovidiu Creţu face cum face şi pronunţă WONDERLAND, proiect pe care l-a iniţiat în campania electorală. Deşi s-au făcut diverse insinuări cu privire la trasarea centurii de sud, astfel încât să se potrivească foarte bine cu acest WONDERLAND, edilul Bistriţei susţine că este peste capacităţile primarului de a le aranja pe toate după bunul său plac.: „Dacă este o insinuare ceea ce văd eu, cum că am mutat eu drumul de centură pe lângă parcul industrial, vă înşelaţi. Aş fi vrut să-l pot muta. Şi le-am cerut să îl mute cu 100 de metri mai înspre râu ca să se potrivească exact, sau pe la margine sau exact prin mijloc, şi-au refuzat. Adică, discutăm cu specialişti în drumuri. Şi nu-l mută Creţu drumul cu 100 de metri într-o parte sau în alta pentru că vrea el că-i primar. (…). Faptul că această centură trece prin zonele respective, este o problemă? Credeţi că cineva poate să influenţeze proiectul acesta de 70 de milioane cu cele două variante? M-aş bucura să fie aşa!. M-aş bucura dacă un primar ar avea această putere, dar nu o are, să ştiţi. Aş prefera să fie centura pe sub WONDERLAND şi aş prefera să fie chiar prin mijlocul parcului industrial. Din păcate nu se poate. Aşa că, o să taie ( n. r – centura) o porţiune din parc şi astfel se deplasează faţă de WONDERLAND cu exact 100 de metri. Aş prefera să fie exact pe la baza lui”, a precizat primarul Ovidiu Teodor Creţu.
Verdictul lui Creţu: „România-i în mişcare, Bistriţa –i în mişcare!”
Ideea continuă şi repetată de foarte multe ori, prin care primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu susţine în continuarea realizarea Centurii de Sud a Bistriţei, este aceea că lumea este în mişcare. „România-i în mişcare, şi Bistriţa este în mişcare şi în dezvoltare. Dacă ne uităm pe hărţile municipiului, doar cele din ‘68 când s-a înfiinţat judeţul, o să constatăm că ceea ce s-a realizat de atunci şi până acum a deranjat pe foarte multă lume. În orice s-a realizat, oriunde au fost şi oameni care au fost deranjaţi şi care au preferat să rămână acolo unde s-au născut, şi chiar îi înţeleg. Acum se pune întrebarea dacă este moral sau nu, să îi deranjăm pe cei 50, 100 sau 200 de oameni, sau câţi or fi? Eu consider că este moral să-i deranjăm pentru ca 83.000 de bistriţeni să trăiască mai bine”, a afirmat Creţu.
Iulia STUPINEAN
Niste idioti! Centura NU trebuie facuta prin ORAS! Vor fi afectati toti cei de peste Podul Budacului (pana la groapa de gunoi a orasului!), zona Codrisor, tot splaiul raului Bistrita (toate casele, blocurile, institutiile, PARCUL orasului, hotelurile si zonele de agrement!), cei de la podul Jelnei (inclusiv blocurile din zona!), toata strada Ghinzii, zona lacului de agrement, strada Valea Ghinzii, cei din zona Poligonului si multi, multi altii! Oamenii au investit in confort si in liniste, au cumparat apartamente, si-au facut case in aceste zone, si-au dezvoltat afaceri, pentru ca in aceste zone era liniste si aer curat. Si acum ei ce vor? Sa-ti demolezeze casa ca sa treaca ei cu soseaua? Sau sa-ti suiere TIR-urile pe sub geam ziua si noaptea! Sa-ti intre in casa miros de gaze arse si de cauciucuri incinse? Sa nu te mai poti odihni din cauza zgomotului motoarelor?
NU PUTEM FI DE ACORD CU ASA CEVA! VOTATI >NU< LA REFERENDUM DACA SE FACE SI PROTESTATI PRIN ORICE MIJLOACE! ESTE UN ATENTAT LA VIATA NOASTRA! Budacul, Jelna si Ghinda sunt CARTIERE ale Bistritei, deci logic, centura orasului trebuie construita la sud de acestea!
Bistrita e batutas de soarta cu astfel de primarii care nu privesc in viitor, ci doar la orgoliul lor personal.Toate marile orase au centuri ocolitoare, dar acestea in sunt la o distanta destul de mare de oras si nu trec prin zone locuite. Comunistii au fost mai destepti decit cei ce se cred democrati , dar sunt tributari unei unei mentalitati inchistate.Vechea centura a orasului in momentul in care a fost construita, ocolea orasul printr-o zona nelocuita,.Centura ,,CRETU”, trece prin zone locuite si de agrement, lucru care nu-l deranjeaza pe primar caci el nu locuieste in acele zone si nici nu are copii sa iasa cu ei la plimbare.Probabil merge la Tg Mures sa se plimbe nu prin parcul Bistritei.Cu ce a gresit Padurea Codrisor de vrea sa-o distruga ? Domnul Primar, dumneavoastr sunteti doar administrator nu stapin al orasului! Dati dovada ca sunteti un om care doreste sa conduca un oras frumos si cutat, linistit in care sa locuiesti cu drag, De ce vreti sa distruge-ti putina padure din apropiere, care cu salbaticia ei si cu ripele ei are frumusetea sa aparte? De ce nu se amenajeaza dincolo de riu un parc, o zona de agrement, de care sa se poata bucura alegatorii dumneavoastra?
LOCUITORI AI BISTRITEI DE CE DORMITI? TREZITI-VA!
Cretzule, esti dus rau de-acasa, omule. Ca simplu cetatean iti spun ca eu nu am fost manipulat politic si ma doare in … de voi. Dar tot nu iti vreau centura. Si stii de ce? Nu pentru ca nu ar fi un lucru bun. Ci pentru modul dictatorial in care ne-o bagi pe gat. Adicalea referendumul vizeaza locatia si nu decizia de a face sau nu centura.. cum ar fi normal, intr-o tara democrata. Mai ai si atitudinea de genu: ¨nu e cum vreti voi, e cum vrea mintiuca noastra, prostilor, ca voi ne-ati ales¨.
Va veni vremea cand altii iti vor baga chestii pe partea opusa ;). Si-ti mai spun ceva Cretzule, tot tu m-ai facut sa urasc tot ceea ce tine de PSD.. in plus, cunosc multi oameni care au aceeasi ätractie¨.
Apoi… cum vine asta: o centura cu cate doua benzi pe sens e mai ieftina decat o centura cu cate o singura banda pe sens? Sau: primeste omu saracu´10 milioane de lei vechi pe un teren unde ar fi putut sa creasca plante medicinale rare in sere suspendate :)) si unde ar fi putut sa fi scos o gramada de bani pt taxele si impozitele voastre.
Hai .. sa-ti mearga WONDER-HEADul de minune si sa te vad zburat de la carma. Esti pe drumul cel bun!
Bravo domnule primar!Cred ca intram in cartea recordurilor cu primul spital de pneumologie caruia ii trece prin fata un drum de centura asa zis „ocolitoare’ ricu trafic greu zi si noapte.Intr-adevar va pasa de cei 83000 de locuitori. Felicitari si mai ginditi-va la un nou mandat in fruntea urbei !