În ultimul an, peste 3.000 de soldaţi au părăsit Armata Română din cauza amânării plăţii sporurilor şi pentru că un militar care demisionează nu are dreptul la salarii compensatorii, aşa cum ar fi normal şi cum primesc alţi angajaţi ale căror posturi se desfiinţează. Militarii voluntari, trecuţi în rezervă la 40 de ani, vor să dea în judecată MApN pentru a li se recunoaşte vechimea în muncă şi pentru a primi pensiile şi despăgubiri, în cazul accidentelor.

Decizia de a acţiona în judecată MapN a fost luată în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Brăila şi unde au participat şi delegaţii ale militarilor din Turda şi Cluj. Astfel, peste 300 de soldaţi şi gradaţi voluntari vor cere Justiţiei să li se recunoască perioada lucrată în Ministerul Apărării ca vechime în serviciul militar, deoarece, în momentul de faţă, acestora nu li se recunosc anii munciţi în minister, aşa cum se întâmplă la oricare alt loc de muncă. Potrivit preşedintelui Asociaţiei ROMIL, Marian Popa, fiecare militar vrea să acţioneze individual în judecată MapN, iar şansele de câştig sunt destul de mari. „Şansele de câştig sunt destul de bune şi se poate ajunge la un rezultat favorabil. Au destule argumente care să demonstreze că merită să li se recunoască vechimea în cadrul Armatei”, a declarat Marian Popa. Foştii militari doresc să-şi obţină drepturile care, în prezent, nu se regăsesc în Statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari din 2006, de care beneficiază numai militarii de carieră.

Asociaţia RoMil ajută soldaţii

Reprezentanţii Asociaţiei RoMil au cerut Ministerului Apărării Naţionale ca şi soldaţii şi gradaţii voluntari să primească pensie militară şi să li se recunoască vechimea în cadrul Armatei. Potrivit preşedintelui Asociaţiei, până în anul 2006, soldaţii voluntari nu ştiau de faptul că la 40 de ani, când ar trebui să părăsească Armata, aceştia nu vor primi pensie, aşa cum primesc subofiţerii, ofiţerii sau generalii. “Militarii angajaţi pe bază de contract ştiau că la 40 de ani sunt nevoiţi să îşi încheie activitatea în cadrul Armatei Române, dar acestora li s-a spus că problema pensiei se va rezolva şi li se va recunoaşte vechimea în muncă. Însă se pare că există discriminare, deoarece ofiţerii şi subofiţerii au aceste privilegii”, a declarat Marian Popa. De asemenea, reprezentanţii asociaţiei susţin menţinerea în serviciu a soldaţilor voluntari şi după împlinirea vârstei de 40 de ani, cu condiţia îndeplinirii baremelor de pregătire fizică. “În nicio armată din Uniunea Europeană nu s-a mai întâmplat aşa ceva, ca soldaţii voluntari să fie obligaţi să părăsească Armata la 40 de ani din cauza faptului că “nu mai pot face faţă” din punct de vedere fizic. Ceea ce se întâmplă acum aduce mari deservicii atât soldaţilor, cât şi sistemului militar, această prevedere nefiind în măsură să încurajeze tinerii să urmeze o carieră de SGV. Tânărul ştie că va rămâne fără loc de muncă şi nu va avea cu ce să îşi întreţină familia”, a continuat Popa.  

Obligaţi să plece

Pe parcursul anului 2008, aproximativ 240 de militari au fost obligaţi să părăsească Armata, pe motiv că au împlinit vârsta de 40 de ani, vârsta limită pentru soldaţi în România. Militarii români sunt nemulţumiţi şi de faptul că există această limită de vârstă şi că, după vârsta de 40 ani, aceştia nu mai pot lucra în cadrul MApN şi sunt nevoiţi să îşi caute o altă slujbă pentru a avea un venit. În fiecare an, aproximativ 300-400 de soldaţi sunt nevoiţi să plece din cadrul Armatei deoarece vârsta nu le mai dă “putere” să muncească în cadrul acestei instituţii.

Soldaţii îşi aleg viitorul

Aşa cum prevede Legea nr. 384/2006, soldaţii voluntari constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat şi situat la baza ierarhiei militare. Aceştia sunt angajaţi ai armatei pe baza unui contract pe o perioadă determinată. Contractul se poate prelungi numai dacă soldatul doreşte acest lucru. Potrivit reprezentanţilor MApN, nimeni nu obligă soldaţii să rămână în cadrul Armatei şi să îşi prelungească contractul până la vârsta de 40 de ani. Însă cei mai mulţi tineri optează pentru acest lucru pentru faptul că au un loc sigur de muncă pentru o anumită perioadă şi un salariu care li se pare, probabil, convenabil. În urma unor discuţii avute cu militarii voluntari, aceştia ne-au declarat că MApN le promite recruţilor salarii de aproximativ 1.500 de lei, însă, în momentul în care sunt angajaţi, salariul este de aproximativ 1.300 de lei. Însă în ultima perioadă, din cauza lipsei fondurilor şi din cauza tăierii sporurilor, salariile au ajuns şi la 1.100 de lei pe lună. Totuşi, tinerii soldaţi spun că singura lor şansă în cadrul Armatei este să avanseze în grad, ca să nu fie nevoiţi să părăsească sistemul la 40 de ani şi să îşi caute un loc de muncă în altă parte.

Speranţa moare ultima

Reprezentanţii Asociaţiei RoMil au declarat că, din discuţiile avute cu MApN există posibilitatea ca legea 384/2006 să se schimbe în perioada 2009-2012, însă nimic nu este sigur. Şi până acum au mai avut loc discuţii cu privire la recunoaştere vechimii soldaţilor în cadrul Armatei, dar nu s-au luat măsuri care să fie în favoarea acestora.

Potrivit ministrului Apărării Naţionale, Mihai Stânişoară, s-au conturat o serie de măsuri de protecţie socială pe care instituţia militară intenţionează să le promoveze în funcţie de poziţia pe care şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul de reglementare urmează să o adopte. Acestea vizează următoarele aspecte:
Persoanele care au avut calitatea de soldat/gradat voluntar şi au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite timp de minim 20 de ani să beneficieze de reducerea cu cinci ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute de lege
Persoanele care au avut calitatea de soldat/gradat voluntar şi au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite timp de minim 15 ani să beneficieze de reducerea cu 10 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute de lege
Tinerii care optează pentru cariera de soldat sau gradat voluntar să efectueze examinarea medicală, gratuit, în cadrul spitalelor şi centrelor medicale de diagnostic şi tratament ambulatoriu ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale
Vechimea în serviciul militar în calitate de soldat sau gradat voluntar să constituie stagiu de cotizare şi să se ia în calcul la stabilirea pensiei şi a altor drepturi de asigurări sociale, potrivit legislaţiei privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.