Home Societate Șofer pentru imigranți în Marea Britanie: „Nu aveam din ce să trăiesc”

Șofer pentru imigranți în Marea Britanie: „Nu aveam din ce să trăiesc”

Un șofer român cu domiciliul în Spania a fost prins, în portul Plymouth din Marea Britanie, în timp ce transporta două familii afgane. Pe data de 9 octombrie, polițiștii britanici au găsit în vehiculul lui Mircea Sandu, în vârstă de 31 de ani, un număr de nouă persoane, dintre care patru copii, după cum relatează publicația de limbă română din Marea Britanie, ziarulromanesc.net. Camionul lui Sandu se afla pe feribotul Bretagne, venind din Franța.

 

Sandu a fost arestat și a apărut pe 19 octombrie în fața Curții din Plymouth, unde a declarat că a fost nevoit să se apuce de trafic ilegal de imigranți din cauză că avea nevoie de bani. El spune că e pentru prima dată când a făcut așa ceva.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat că afganii au fost mutați într-o locuință temporară și că li se vor aplica normele de imigrare în vigoare.

Sandu va fi condamnat luna viitoare și cel mai probabil va fi deportat după executarea pedepsei.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version