Doi bărbați și 7 copii au ajuns miercuri la spital, după ce au fost implicați într-un accident rutier produs pe DN 17D, în Rodna. Cei doi conduceau autoturisme de teren, însă unul dintre ei era beat criță și a fost la un pas să provoace o tragedie. 

Pompierii militari, un echipaj de prim-ajutor, o ambulanță SAJ și un echipaj de terapie intesivă mobilă au intervenit miercuri după-amiază în localitatea Rodna la un accident rutier fără persoane încarcerate.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, echipajele medicale au găsit la fața locului 9 persoane, 7 copii cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, trei dintre copii au suferit politraumatisme iar ceilalți patru contuzii și excoriații. Cei doi conducători auto erau conștienți, cooperanți și prezentau contuzii și leziuni. Toate persoanele au fost găsite conștiente și cooperante și au fpst transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi.

„Din primele date, un autoturism de teren, condus de un bărbat de 51 de ani din Rodna a intrat în coliziune cu un alt autoturism de teren care era condus de un bărbat de 48 de ani din localitatea Șanț, în care se aflau șapte copii.

În urma accidentului, cei doi conducători auto și copiii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto de 48 de ani și de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celui de 51 de ani, urmând a fi recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițistii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.