Prin HG nr. 495/2014, care se va aplica din 1 august 2014, se instituie o schemă de ajutor de stat prin care consumatorii finali nu vor mai plăti o parte din certificatele verzi, însă vor trebui să îndeplinească o serie de condiții. Printre acestea se numără și aceea potrivit căreia, societățile nu vor putea să concedieze mai mult de 25 % din numărul angajaților pe o perioadă de zece ani.
Ajutorul de stat se va acorda dacă beneficiarul a depus la autoritatea responsabilă cu administrarea schemei de ajutor de stat o cerere de acord pentru exceptare, și dacă Ministerul Economiei a confirmat ulterior încadrarea beneficiarului în condițiile de eligibilitate stabilite în schemă.
Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat este de 10 ani. Numărul estimat al beneficiarilor de ajutor de stat este 300, iar bugetul total estimat alocat schemei reprezintă echivalentul în lei al sumei de 750 milioane euro.
Conform HG nr. 495/2014, vor putea beneficia de exceptări, în baza schemei de ajutor de stat, intreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, câteva criterii de eligibilitate.
Pentru a vizualiza HG nr. 495/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 500 din 4 iulie 2014, aici.