O societate comercială din localitatea Ilva Mică a ajuns în atenția anchetatorilor, care bănuiesc că în contabilitatea companiei ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive.

”Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în perioada iulie-decembrie 2019, o societate comercială cu sediul în Ilva Mică ar fi înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, constând în acordarea drepturilor salariale unui angajat, un bărbat de 35 de ani, din Feldru, cu privire la care există suspiciuni că nu ar fi fost realizate din activități lucrative prestate efectiv la societatea respectivă. Ulterior, societatea în cauză ar fi eliberat o adeverință cu veniturile astfel obținute, pe care bărbatul de 35 de ani ar fi folosit-o pentru acordarea indemnizației de creștere a copilului, obținând astfel o indemnizație în sumă de 5208 lei lunar”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, și fals în declarații. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.