Un bărbat care locuiește în localitatea Nușeni a avut parte, luni, de o descoperire de-a dreptul șocantă. În urma ploilor din ultimele zile, în curtea gospodăriei sale au apărut mai multe fragmente osoase. Speriat, bărbatul a sunat la 112, iar în urma cercetărilor s-a dovedit că oasele, de origine umană, au o vechime de aproximativ 60 de ani.
Luni, un bărbat din localitatea Nușeni a sesizat faptul că în curtea locuinței, în urma precipitațiilor căzute cu o zi înainte, au ieșit la suprafață mai multe fragmente osoase.
Potrivit polițiștilor, oasele ar aparține unei persoane de peste 20 de ani și au o vechime de circa 60 de ani.
„La fața locului, polițiștii și reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Bistrița-Năsăud au găsit mai multe fragmente osoase, de origine umană, cu un grad ridicat de degradare. La o primă examinare, s-a stabilit faptul că fragmentele osoase ar avea o vechimea de 50-60 ani și ar aparține unei persoane cu o vârstă de peste 20 de ani„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Fragmentele de oseminte au fost ridicate și transportate la Serviciul de Medicină Legală pentru examinare, iar polițiștii continuă cercetările pentru ucidere din culpă.