Situație aberantă pe o stradă din cartierul bistrițean Unirea: localnicii nu se pot conecta la rețeaua de apă potabilă, care le trece prin fața casei! După ce au așteptat ani de zile “minunea” de la Aquabis, pentru a avea condiţii decente în ceea ce priveşte apa, oamenii sunt puşi în situația de a mai aştepta un an, cel puţin, până municipalitatea va implementa un alt proiect, în baza căruia să introducă o altă rețea de apă, lângă cea a Aquabis-ului, pentru alimentarea cu apă a caselor de pe respectiva stradă. Și nu e singura stradă în aceeași situație. Asta e ca în zicala cu croitorul, care măsoară de 10 ori până să taie o dată pânza, dar fix pe invers: autoritățile măsoară o dată și taie de 10 ori…

Zilele trecute am, primit pe adresa redacției un apel disperat din partea unui bistrițean care de câțiva ani locuiește pe strada Ulmului din cartierul Unirea și care nu se poate conecta la rețeaua de apă care îi trece prin fața casei. În aceeași situație sunt toți cei care locuiesc pe strada respectivă și sunt purtați de la Ana la Caiafa, după ce ani de zile au fost duși cu zăhărelul de autorități.

“Vreau să vă aduc la cunoştinţă o situaţie aberantă care are loc zilele astea pe Strada Ulmului din Unirea.

De câțiva ani cerem utilități la noi pe stradă.

Ni s-a tot zis să avem răbdare, pentru că rețeaua care va duce apa în Slătinița va trece pe strada noastră și vom fi racordați la ea.

Azi vară s-a întâmplat minunea, a început șantierul, s-a săpat drumul, s-a îngropat țeava.

Noi ne-am apucat să ne face planuri și proiecte pentru racordare. Avem o casă în care nu putem locui deoarece nu suntem racordați decât la curent.

Surpriza: Nu putem fi racordați la aceasta rețea. Pe sub mustață ni se spune că țeava a fost proiectată din birou, e subdimensionată și e imposibil să fim și noi conectați la ea pentru ca nu are destul debit.

Ni s-a spus să avem răbdare din nou, deoarece primăria are în plan o altă țeavă, prin Anghel Saligny, care va trece tot pe strada noastră, în paralel cu cea care merge la Slătinița și la care vom putea să ne racordăm și noi.

Mai rău, unii vecini s-au înțeles pe ascuns cu constructorul rețelei care duce la Slătinița și si-au tras deja niște țevi care vor fi conectate pe ascuns.

Acum, ca să nu mai așteptăm după primărie, se ia în calcul să punem mână de la mână și să ne tragem noi reţeaua noastră, lucru care costă foarte mult.

Am fost deja la audiențe la Aquabis, primărie, toţi dau din umeri”, ne-a scris bistrițeanul.

Șandru: Presiunea e prea mare. Le-ar sări robineții

Noi am încercat să deslușim cum stă situația, astfel că am luat legătura cu directorul general al Aquabis SA, Ioan Șandru, care ne-a explicat că soluția tehnică adoptată cu privire ca conducta de apă care duce în cartierul Slătinița și trece pe str. Ulmului din cartierul Unirea nu permite conectarea din cauza presiunii foarte mari a apei în zona respectivă.

“N-am putut să dăm din conducta pe care o ducem acuma, pentru că pentru a ajunge cu apă în Slătinița trebuia să venim la o cotă înaltă și veni de la rezervorul de pe strada Căprioarei. Nu puteam să asigurăm și pentru străzile respective apă din două motive: unul că nu aveam capacitate și al doilea am fi avut presiunea prea mare pentru ei. Deci aceea merge doar în Slătinița, iar pentru cei care se plâng acolo – Pomilor, Ulmului, Viile cu Pomi, Mareșal Leonida Pop, Bisericii și ce mai e pe acolo, toată zona respectivă, este proiectul cu primăria pe care îl cofinanțează Aquabisul. Noi am făcut proiectul, l-am predat la primărie pentru că finanțarea a venit la nivel de primării și ei sunt în licitație acum, cred. Știu că e aprobată finanțarea, asta am văzut săptămâna trecută. Se va finaliza. Pe conducta care duce la Slătinița, în primul rând că nu aveam atâta apă, și în al doilea, era presiunea foarte mare pentru locuințele din Unirea. Și-atunci s-a făcut o investiție pentru Slătinița, iar pentru cealaltă ar trebuie să înceapă lucrările cam peste o lună. Finalizarea este cam aceeași pentru ambele, undeva în toamna anului viitor. Pentru conducta care merge la Slătinița, avem în proiect și un rezervor, avem de înlocuit și pompe, astfel că durează un pic”, a explicat directorul Ioan Șandru.

Legat de localnicii care s-ar fi înțeles pe ascuns cu constructorul și s-au racordat la rețeaua de apă, directorul Aquabis spune că situație este cunoscută, că s-au făcut verificări, și că respectivii vor fi debranșați.

“Da, dar vor fi debranșați toţi și vor fi legați la cealaltă. Am făcut verificări. Și nici nu vor putea să aibă apă, pentru că o să le zboare robineții”, a precizat Ioan Șandru.

Primăria e în faza aprobării indicatorilor

Lucrurile însă nu par chiar atât de roz, fiindcă potrivit lui Florin Găurean, administratorul public al municipiului Bistrița, Aquabis ar fi predat municipalității un SF, care avea o vechime de 6-7 ani, care a trebuit actualizat, astfel că toată documentația a fost refăcută, iar în acest moment sunt în faza în care trebuie aprobați indicatorii tehnico-economici.

“Ne-au pus la dispoziție un studiu de fezabilitate și ăla rău. Deci noi am reluat toată proiectarea. Acum tragem tare să intrăm în ședința de joi (ședința de consiliu local care este programată pe data de 26 septembrie) pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și să-l depunem pentru finanțare pe Anghel Saligny. Deci, acum aprobăm indicatorii,  finanțarea e asigurată prin Anghel Saligny, după care se va trece la procedura de achiziţie. Intenția este cele două investiții din zona respectivă, cea a primăriei și cea a Aquabisului, să fie finalizate deodată”, a explicat  Florin Găurean.

1 COMENTARIU

  1. Proiect 2014-2020 finalizat in 2024 fara posibilitatea de racordare.
    Conform documentelor de pe siteul Aquabis ,in 2022 se făcea studii de fezabilitate pentru extindere rețele apă și canal pe străzile Mrs Leonida Pop, Bisericii, Viille cu pomi,Pomilor, Ulmului.
    Surpriza. In 2024 se reușește realizarea lucrării. Cand se solicita racordare se urla tare și răspicat de către Șandru că NU. Că cei de la București au subdimensionat țeavă și că nu este presiune.
    Se solicita alta varianta. Sa se pune mana de la mana sa se tragă rețea din fonduri proprii. Aia e. Până la urmă se dorește o rezolvare. Același Șandru urla că NU. Și atunci te trezești că după mai bine de 4 ani in care ești mințit că se face rețea, sa ai răbdare, că nu ai voie sa îți faci singur că le strici Master planul, că tot nu ai apa chiar daca îți trece rețeaua prin fața porții. Rețea despre care acum Șandru zice că are prea mare presiune . Mincinos notoriu .
    Daca acesta nu știe, exista regulatoare de presiune, daca tot își face griji pentru robineții locatarilor de pe străzile mai sus menționate.
    Nenumărați sunt cei cu case construite ai nelocuite pe aceste străzi deoarece nu este apa.
    Soluție de la ei: să așteptăm încă 1-3 ani pentru un proiect al primăriei ……
    Sper că acești inconștienți,care ocupa funcții, să treacă fix prin ce trec alții din cauza incompetenței lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.