Sistemul de pensii de stat din România, în pragul falimentului

Forţa activă românească de azi contribuie prin perfuzare la susţinerea sistemului de pensii, metoda prin care se face această susţinere fiind denumită de statul român „solidaritatea între generaţii”.
Alternativa sistemului privat de pensii este una firavă şi încă tabu, necunoscută sau încă neacceptată de majoritatea contribuabililor la muribundul sistem de pensii de stat din România.

Toate statele se confruntă cu probleme de finanţare a pensiilor şi riscă în viitor să nu-şi mai poată plăti pensionarii. Totuşi, multe guverne au început demersuri de reformare ale sistemelor publice fiind conştiente de pericolul ce le aşteaptă.
În timp ce o serie de ţări, precum statele din America Latină sau mult mai aproape de noi – Polonia, au redus procentul contribuţiei colectate la stat şi l-au majorat pe cel administrat privat, la noi, situaţia este exact invers. De pildă, contribuţiile pentru fondurile de pensii private (pilonul 2) au fost plafonate la 2% în 2009, deşi acestea trebuiau să crească cu 0,5% în fiecare an, până în 2016.
În conjunctura actuală, întreaga masă de pensionari din România este susţinută de partea activă, prin contribuţia acesteia. Dacă acum se percepe o taxă de 10,5% destinată sistemului de pensii, doar 2% este efectiv ceea ce se pune deoparte pentru respectivul contribuabil, restul de 8,5% se varsă în plăţile actualilor pensionari, printr-o susţinere de solidaritate între generaţii.
Cu toate acestea, numărul cotizanţilor este în scădere iar numărul pensionarilor în creştere, statul român ajungând în situaţia de „incapacitate de plată” a pensiilor actuale, şi nici nu are siguranţa plăţilor viitoare.

Cei patru piloni ai sistemului de pensii

Nu este deloc bine ca un cetăţean să rămână pradă pensiei de stat – denumită şi Pilonul 1, mică şi plină de drumuri pe la diverse instituţii, unde va da piept cu nervii funcţionarilor permanent puşi pe ceartă.
Până nu demult nu erau alte soluţii. O soluţie este pilonul 2. Acesta se referă la pensia obligatorie privată. Aici intră obligatoriu persoanele care în momentul aplicării legii au până în 35 de ani, indiferent dacă au contribuit sau nu până acum la un fond de pensii de stat. Persoanele cu vârsta între 35 şi 45 de ani pot să intre în sistem dacă vor acest lucru, nefiind obligate. Cei rămaşi pe dinafara sunt cetăţenii ce depăşesc 45 de ani.
În acest Pilon 2 se acumulează cei 2% din totalul de 10,5% plătiţi la „pensii”, procentul fiind unul destul de mic, acesta asigurând doar o cotă minimă de 20-25% din rezultanta finală a unei pensii pe care contribuabilul o va primi doar în momentul pensionării la limita de vârstă. Diferenţa până la 100% din pensia pe care ar trebui să o primească pensionarul la acea dată, va fi suportată de viitoarele generaţii active, într-un scenariu care ar respecta algoritmii aplicaţi în acest moment.
Sistemul actual fiind unul muribund, evoluţiile previzionate ale numărului contribuabililor (forţei active) sunt în scădere iar cele ale forţei pasive în creştere, nu se ştie dacă se va mai putea susţine prin “solidaritatea dintre generaţii”.
Toate contribuţiile aferente Pilonului 2 sunt gestionate de Fondurile de Pensii, în regim privat, garantate prin contractul de adeziune semnat de cotizant, iar acolo unde cotizantul nu a semnat sau nu a fost hotărât către ce fond să se îndrepte, a fost direcţionat automat şi aleator către un Fond.
Aceste Fonduri (nouă la număr pentru Pilonul 2) sunt garantate prin Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) – autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului României, a cărei autoritate se exercită pe întreg teritoriul României.

Pilonul 3 ar putea deveni mai avantajos pentru angajatori

Cadrul legislativ pentru această componentă a fost reglementat prin Legea nr. 249/2004, care stabileşte principiile înfiinţării schemelor facultative de pensii ocupaţionale şi a fondurilor de pensii ocupaţionale (13 la număr, conform site-ului CSSPP), principiile organizării şi funcţionării administratorilor, reglementarea şi supravegherea prudenţială a sistemului pensiilor ocupaţionale. Astfel, prin contribuţiile plătite, angajaţii îşi vor putea asigura un venit suplimentar în momentul ieşirii la pensie.
Pensia ocupaţională reprezintă suma plătită periodic, pe viaţă, unui participant în mod suplimentar şi distinct de cea furnizată de sistemul public (Piloanele 1 şi 2). Contribuţia participantului la fondul de pensii ocupaţionale, de până la echivalentul în lei a 200 euro pe an din venitul salarial anual, se deduce din venitul salarial brut al acestuia în completarea deducerii contribuţiilor de asigurări sociale datorate potrivit legii.
Cheltuielile angajatorului cu contribuţiile datorate de acesta la fondul de pensii ocupaţionale, în sumă de până la echivalentul în lei a 200 euro pe an pentru fiecare participant, sunt deductibile la calculul profitului impozabil. Această formă se practică de către angajatori ca un bonus sau o facilitate acordată angajaţilor, pe lângă celelalte deja practicate, un exemplu ar fi bonurile sau tichetele cadou (sau de masă).

Pilonul 4 sau pensia privată

Cu toate că a devenit o obişnuinţă în a se spune şi a se vorbi despre Pilonul 4 de pensii, acesta nu exista, este o denumire forţată a sistemului de asigurări tip „unit linked” care purtau denumirea de asigurări de pensii. Acest tip de asigurări era oferit de principalii jucători din piaţa de asigurări private. În curând se va interzice orice denumire care include şi cuvântul pensii, pensiile private fiind reglementate separat.
Pensia privată este varianta şi alternativa optimă pentru suplimentarea veniturilor persoanelor active care vor intra în „pensie” sau în perioada pasivă, într-o societate concurenţială bine dezvoltată şi monitorizată corespunzător.
Diferenţa între sistemul public privat al Pilonului 2 şi cel din aşa-zisul Pilon 4 este că valoarea „pensiei” este stabilită de persoana în cauză, iar în funcţie de aceasta se vor plăti „contribuţiile”, adică primele de asigurare. Calculul se poate face şi invers, asiguratul ştiind de ce sumă poate dispune pentru plata ratelor, rezultând o sumă asigurată din care se va plăti „pensia”.
Un alt atu al sistemelor private de asigurări cu acumulare de capital care se pot transforma în pensii (rente viagere) este, pe lângă frecvenţa plăţilor stabilită de comun acord cu asigurătorul, şi accesul la suma deja acumulată pe parcursul perioadei de asigurare. Oricând, asiguratul poate dispune de suma deja acumulată, fie prin răscumpărare totală sau parţială, fie prin „împrumutarea” pe un anumit termen a unei sume din primele de asigurare achitate şi cumulate până la acel moment.
Beneficiarul sumei asigurate – a rentei viagere sau pensiei – poate fi orice persoană desemnată de contractant de-a lungul contractului, pe când, în varianta Pilonului 2, beneficiar este doar contractantul, sau după caz, moştenitorii legali ai acestuia, fără posibilitatea numirii unei anume persoane.
Pentru a reuşi cotizarea în paralel la cele patru sisteme sau piloni, trebuie făcut un efort financiar destul de ridicat. Exemplul dat de o directoare de sucursală locală a unei societăţi de asigurare, este cel al pâinii. Adică, dacă suntem conştienţi că puterea noastră de cumpărare (consum) va fi mai mică în perioada retragerii din activitatea activă, trebuie să ne cumpărăm „pâinea” de pe acum. Dacă reuşim să facem efortul de a cumpăra două pâini în loc de una, atunci vom reuşi să ne asigurăm acel consum de pâine atunci când veniturile vor scădea simţitor.

Eugen Farcaşiu