Sindicatele din penitenciare au făcut primele anunţuri după discuţia pe care au avut-o cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Potrivit acestora, proiectul de majorare cu 15% a salariilor lucrătorilor din penitenciare va fi gata săptămâna viitoare. Mai mult, ei precizează că vor cere ca măsura să intre în vigoare din 1 octombrie, ca şi în cazul poliţiştilor.
„Am convenit că proiectul cu până la 15% majorare va fi gata până săptămâna viitoare, fie că îl face Ministerul Justiţiei, fie că îl face Ministerul Muncii şi va fi promovat în Guvern. Am convenit pe suplimentarea statelor, că aceasta se va întâmpla către sfârşitul lunii septembrie, ministrul va merge cu un memorandum în Guvern şi vom primi acea suplimentare de state şi vom continua concursurile. (…) Minim o mie de posturi vor fi suplimentate. (…)Ministrul a fost de acord şi susţine asta”, a declarat, pentru AGERPRES, Sorin Dumitraşcu.
El a adăugat că s-a mai convenit şi modificarea statutului, în sensul modificării denumirii instituţiei după modelul italian.
„Am mai convenit pe statut, ştiţi că am tot cerut unele modificări pe statut, pe partea de protecţie a personalului, am cerut şi schimbarea denumirii – că noi ne numim funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare – şi am cerut să mergem după modelul italian care are instituţia denumită Poliţia penitenciară, adică să avem şi noi o imagine, un statut şi o identitate profesională”, a precizat Dumitraşcu.
Sindicatele din penitenciare s-au întâlnit miercuri cu ministrul Justiţiei pentru discuţii pe tema majorării salariilor, suplimentării statelor de funcţii din sistemul penitenciar şi despre bugetul ANP, conform anunţului făcut de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Ultimul punct pe agenda întâlnirii era discutarea demersurilor pe care ANP şi Ministerul Justiţiei le vor îndeplini pentru a se asigura că bugetul ANP nu va fi redus la rectificare, aşa cum se preconiza, şi că vor fi asigurate resursele pentru plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a voucherelor de vacanţă.
In „penitenciare”… ” sindicat … !?
Cred ca cineva este un „na.rod” … acolo sus de tot… Este o fortza publica unde efectiv nu-i poti lasa pe puscariasi fara paza . Efectivul de acolo nu are ce cauta in randul „sindicalistilor „, apoi militarizeze-se ori demilitarizeze-se, zica-si cum or dori si cum or vrea, dar fac parte din forta publica a statului de drept si nu exista „loc de intors”… ! In primul rand, nu inteleg de ce li s-au luat gradele militare si li s-au dat grade profesionale ca la politzisti …