Sursa foto: G4media

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) continuă seria acțiunilor de avertizare, prealabile grevei generale, cu două acțiuni de protest care se vor desfășura joi, 08.02.2024.

Potrivit federației sindicale, în intervalul orar 12.00 – 14.00 cel puțin 300 de membri ai Federației „Solidaritatea Sanitară” din toată țara vor picheta Ministerul Sănătății, iar în intervalul orar 14.00 – 15.00 cca. 250 de membri vor protesta în fața Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

„Nemulțumirea membrilor Federației „Solidaritatea Sanitară” este accentuată de atitudinea de care Guvernul a dat dovadă la negocierea din data de 05.02.2024. În cadrul acelei întâlniri reprezentanții FSSR au constatat că oferta Guvernului nu doar că este insuficientă raportat la așteptările legitime ale angajaților din sănătate (exprimate prin revendicări), ci și lipsită de onestitate. Astfel, deși anterior Guvernul a anunțat public intenția unei creșteri cu 20% (pentru întreg anul 2024) a anvelopei salariale/fondului de salarii (care ar însemna, în medie, o creștere cu 20% a veniturilor salariale), la întâlnirea din 5 februarie ne-au comunicat că „s-au înțeles” să crească doar salariile de bază cu 20% (care înseamnă că angajații din sănătate vor beneficia, în medie, de o creștere cu doar 13,9% a veniturilor salariale), refuzând aplicarea creșterilor asupra tuturor drepturilor salariale.

Un astfel de comportament poate fi explicat fie prin faptul că Guvernul nu înțelege conceptele pe care le utilizează în spațiul public, fie că este de rea credință. După ce reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” le-au explicat reprezentanților Guvernului sensul ofertei publice inițiale, încercând să pornească negocierile salariale de la acest nivel, oficialii guvernamentali și-au menținut intenția de-a legifera o creștere medie a veniturilor salariale de doar 13,9% pentru întregul an 2024.

Acest joc de-a alba-neagra, în care adevăratele intenții sunt ascunse de aparențe menite să genereze angajaților din sănătate iluzia unor creșteri salariale mai mari decât în realitate, va deveni lesne vizibil tuturor angajaților din sănătate în următoarele zile, odată cu aplicarea creșterii salariilor de bază cu 5% (prima tranșă a creșterii din cei 20% pentru anul 2024): aceștia vor constata că, creșterea reală a veniturilor salariale medii este de doar 3,4% în loc de 5%.

Faptul că acest comportament lipsit de onestitate față de angajații din sănătate, care trădează lipsa de respect la adresa lor, a fost dublat de refuzul onorării angajamentelor pe care Guvernul le-a asumat public în cadrul negocierilor din anul 2023 față de membrii Federației „Solidaritatea Sanitară” și de absența dorinței de-a satisface restul revendicărilor, a determinat decizia Federației „Solidaritatea Sanitară” de a continua programul de proteste așa cum a fost stabilit”, transmit liderii FSSR.

Revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară” din România

  1. Prezentarea generală a revendicărilor
  2. Creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajați din Sănătate cu cel puțin 25% pentru anul 2024,
  3. Acordarea integrală a drepturilor salariale prevăzute de legea 153/2017, incluzând raportarea coeficienților de ierarhizare la salariul minim pe economie aflat în plată, raportarea sporurilor la salariul aflat în plată, plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază, acordarea indemnizației de hrană prin raportarea la salariul minim pe economie aflat în plată.
  4. Adoptarea proiectului de lege a salarizării (Anexa pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătății în forma stabilită cu partenerii sociali și aplicarea grilelor de salarizare stabilite prin raportare la salariului minim pe economie aflat în plată.
  5. Finalizarea negocierii clauzelor, procedurilor și anexelor conform obligațiilor convenite în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector Sănătate 2023-2025, incluzând transpunerea și aplicarea Anexei nr. 13.
  6. Adoptarea măsurilor de creștere a calității vieții profesionale a angajaților din sănătate și de creștere a calității actului medical, acestea incluzând măsuri precum recunoașterea îndeplinirii anticipate a stagiului de cotizare, introducerea conciliatorilor specializați în conflictele individuale de muncă din sectorul sănătate, echivalarea competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală
  1. Câteva precizări privind revendicările FSSR
  1. Satisfacerea revendicărilor salariale

Primele două revendicări pot fi satisfăcute la nivel minimal printr-o creștere a anvelopei salariale/fondului de salarii cu 25% pentru întreg anul 2024. Insistența Federației „Solidaritatea Sanitară” pe creșterea anvelopei salariale/fondului de salarii (pentru a utiliza formulele Guvernului) are în vedere nevoia asigurării unei recompense echitabile pentru toți angajații care participă la asigurarea permanenței serviciilor medicale (în mod direct sau prin contribuția la funcționarea unităților). Mai exact, aplicarea creșterii nu doar asupra salariilor de bază (cum intenționează Guvernul), ci asupra anvelopei salariale/fondului de salarii (cum a anunțat inițial, public, Guvernul) determină inclusiv raportarea tuturor sporurilor și altor drepturi salariale la salariul de bază în plată.

  • Conținutul revendicărilor privitoare la negocierea anexelor la CCMS

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România are următoarele solicitări privitoare la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate:

  • Negocierea și înregistrarea anexelor la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate (CCMS) prevăzute în cadrul acestuia a fi finalizate în termen de 3 luni de la înregistrare, respectiv:
  • Stabilirea formei finale a proiectului legii salarizării, în acord cu cele prevăzute la Anexa nr. 13 și aplicarea acestor prevederi.
  • Procedura privind stabilirea drepturilor salariale prevăzute de lege între un nivel minim și unul maxim. Aceasta va fi aplicată cel puțin modalității de stabilire a sporurilor.
  • Procedura privind organizarea şi efectuarea gărzilor în afara programului normal de lucru
  • Elaborarea modelului contractul individual de muncă cu timp parțial pentru desfășurarea gărzilor
  • Procedură de conciliere amiabilă a conflictelor individuale de muncă. Aceasta va include și introducerea conciliatorilor specializați în conflictele individuale de muncă din sănătate, ca parte a acțiunilor pentru creșterea calității vieții profesionale a angajaților din sănătate.
  • Procedura privind regulile de utilizare a semnăturii electronice în sectorul public de sănătate.
  • Procedura privind obligațiile de informare și stabilirea prevederilor specifice raporturilor juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă
  • Procedura stabilirii turelor/repartizării salariaților pe ture.
  • Anexa privind lista de servicii medicale, tratament şi medicaţie în regim gratuit de care beneficiază personalul din sistemul sanitar.
  • Negocierea și înregistrarea anexelor la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate prevăzute în cadrul acestuia a fi finalizate în termen de 6 luni de la înregistrare, respectiv:
  • Metodologia privind constituirea procedurii auditului timpului de muncă.
  • Procedura evaluării prealabile, incluzând criteriile de evaluare.
  • Planul de acțiuni privind instituirea unui Sistem Sectorial de Monitorizare a Bolilor Profesionale din Sănătate.
  • Procedura de acordare a concediului de odihnă anual plătit pentru fiecare contract individual de muncă, proporţional cu timpul lucrat.
  • Procedura de constituire a Parteneriatului pentru coordonarea formării profesionale continue şi Comitetul Sectorial Sănătate.
  • Procedura pentru Implementarea Echivalării Competenţelor Asistentelor Medicale Absolvente de Postliceală.
  • Metodologia de Organizare a Mentoratului, Adaptării şi Practicii Profesionale.
  • Metodologia privind elaborarea planului sectorial de formare şi planurilor de formare la nivelul unităţilor
  • Înfiinţarea Comitetului Sectorial Sănătate.
  •  Procedura de informare şi consultare.
  • După cum se poate constata, cele două categorii de solicitări contribuie atât la creșterea calității vieții profesionale a angajaților din Sănătate cât și la creșterea calității serviciilor medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.