Ioan Sima, bărbatul din Chiuza care în 2011 și-a ucis soția, după ce, din gelozie, a bătut-o mai bine de trei ore, iar un an mai târziu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, a cerut recent liberarea condiționată. Instanța a decis însă că acesta trebuie să mai stea după gratii, deoarece liberarea sa ar reprezenta o clemență nerezonabilă a instanţei și ar pune în pericol ordinea publică prin starea de temere şi nesiguranță generată societăţii.

După ce a fost condamnat la închisoare, Sima a încercat de câteva ori să obțină în instanță revizuirea sentinței și să primească o pedeapsă mai mică, însă de fiecare dată fără succes.

În luna iunie a acestui an, bărbatul, acum în vârstă de 68 de ani, a cerut liberarea condiționată, în condițiile în care a efectuat 12 ani și jumătate.

Judecători: Lăsarea în libertate a acestui deţinut reprezintă o clemenţă nerezonabilă a instanţei

Judecătorii de la Judecătoria Bistrița au considerat că Sima nu merită încă să fie liber, în condițiile în care, pe parcursul anilor petrecuți după gratii a fost recompensat de doar 8 ori, însă a fost sancționat de 3 ori. Ba mai mult, Sima este considerat încă un pericol public, în condițiile în care acesta mai are două fapte similare la activ.

“Conform procesului-verbal nr. 376/14.06.2023, încheiat de Comisia pentru liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Bistrița, petentul se află încarcerat în executarea unei pedepse de 25 de ani închisoare, aplicată prin S.P. nr. 11/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 25/2012.

Executarea pedepsei privative de libertate a început la data de 24.02.2011, urmând a expira la data de 13.12.2035, iar transformată în zile, pedeapsa este de 9.131 zile.

Petentul a îndeplinit fracţia prevăzută de lege pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, având la data de 14.06.2023 un număr de 4.566 zile executate şi câştigate (din care 4.494 zile efectiv executate, 72 zile considerate executate în baza Legii nr. 169/2017). După îndeplinirea fracţiei prevăzute de lege, situaţia petentului a fost analizată pentru prima oară în Comisia pentru liberări condiţionate din Penitenciarul Bistrița, încheindu-se în acest sens procesul-verbal nr. 345 din data de 01.09.2021, prin care s-a constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege (art. 60 vechiul Cod penal – ca lege penală mai favorabilă) pentru a beneficia de liberare condiţionată, în consecinţă, propunându-se amânarea pentru o nouă analiză începând cu 13.06.2024. Membrii comisiei au avut în vedere natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii comise, perseverenţa în comiterea de infracţiuni cu violenţă, perioada de pedeapsă rămasă de executat, precum şi conduita neadecvată din perioada detenţiei, acesta fiind sancţionat disciplinar de 3 ori.

În acord deplin cu punctul de vedere al comisiei de liberări condiţionate, instanţa reţine că nu se justifică liberarea anticipată a acestui deţinut, atât din perspectiva comportamentului său (obţinând doar 8 recompense -deşi a executat 12 ani de detenţie, şi fiind sancţionat de 3 ori), dar mai ales din perspectiva temerii justificate că liberarea sa ar pune în pericol ordinea publică prin starea de temere şi nesiguranţă generată societăţii, şi prin pericol de comiterii de noi infracţiuni contra vieţii.

Acest deţinut execută 25 de ani pentru omor deosebit de grav ( actual omor calificat), după ce anterior mai fusese condamnat la 15 ani tot pentru omor. Aşadar acest deţinut a comis până în prezent 2 omoruri, aspect care justifică deplin temerea comiterii de noi infracţiuni contra vieţii.

Totodată lăsarea în libertate a acestui deţinut, aparent deosebit de periculos, după doar 12 ani de detenţie, reprezintă o clemenţă nerezonabilă a instanţei, de natură a genera o profundă stare de temere şi nesiguranţă în comunitate. Se mai are în vedere şi modul deosebit de violent în care a comis fapta de omor pentru care execută pedeapsa actuală ( comisă împotriva soţiei sale), aspect care nu poate fi ignorat în niciun caz de instanţă, din moment ce liberarea reprezintă o formă de individualizare a pedepsei”, a motivat instanța respingerea cererii de liberare condiționată a lui Sima.

Hotărârea Judecătoriei Bistrița a fost contestată la Tribunalul Bistrița-Năsăud, însă și aici nu a avut mai mult succes, contestația fiindu-i respinsă chiar zilele trecute.

Crimă oribilă

Crima s-a petrecut în seara zilei de 23.02.2011, pe fondul consumului de băuturi alcoolice din partea ambilor soți: Sima, pe atunci în vârstă de 56 de ani, consumase în ziua respectivă alcool împreună cu un bărbat din localitatea Piatra, care-l vizitase la domiciliu, iar soția sa obișnuia să bea de supărare din cauză că era mai tot timpul certată, acuzată de infidelitate și lovită de el.

Așa s-a întâmplat în seara respectivă: Sima, beat și orbit de gelozie a început să-și acuze soția de infidelitate, după care între cei doi a izbucnit o altercație, în cadrul căreia și-au adresat reciproc cuvinte jignitoare, iar bărbatul i-a aplicat soției mai multe lovituri peste față și corp cu pumnii, chiar și în prezența fiicei lor, pe atunci elevă în clasa a XII-a. Scandalul s-a potolit doar la intervenția fetei. Însă a fost doar pentru o câteva ore, când Sima și-a bătut soția cu bestialitate.

“În cursul nopții, în timp ce inculpatul dormea, soția, pentru a se răzbuna , l-a lovit pe acesta peste mână cu un fragment din lemn luat de sub soba de încălzit. Atunci inculpatul s-a sculat și a început să-i aplice victimei lovituri cu diferite obiecte de mobilier din încăpere, respectiv scaun de lemn cu spătar, o funie groasă, o găleată metalică , dar și cu pumnii și picioarele, lovituri aplicate peste cap, membre și corp. A continuat aceste lovituri până în momentul când a realizat că victima a început să aibă convulsii. Speriat de ceea ce făcuse, a dezbrăcat-o pe victimă, a schimbat-o cu alte obiecte vestimentare, a curățat încăperea , după care i-a cerut fiicei sale să telefoneze după Salvare, spunându-i acesteia că mama sa, victima, s-a lovit singură cu un lemn din sobă.

Până la sosirea organelor de poliție fiica majoră a victimei a făcut curățenie în imobil și a spălat mai multe suprafețe pe care se aflau urme de substanță brun-roșcată, identificate totuși în exterior, pe trotuar, pe terasa casei, iar în casă pe un bidon cu ulei , pe suprafața exterioară a unui bidon de plastic, pe pragul și pe tocul ușii de acces în camera soților, pe un prosop verde și pe canapeaua din camera respectivă, pe o pernă, pe un lemn, pe mocheta din încăperea respectivă, pe ușa de acces în bucătăria de vară, pe o funie de culoare gri, pe o găleată de metal cu marginea torsionată, ridicându-se totodată și fire de păr de pe unele din obiectele enumerate (…).

În urma loviturilor aplicat e S.R.V. a decedat, din Raportul de constatare medico-legală nr.430/III/73/2011, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud , rezultând că moartea victimei a fost violentă; ea s-a datorat insuficienței respiratorii acute, consecință a asfixiei mecanice produsă prin volet costal și a aspiratului sanguin traheo-bronșic; leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur, cu corp dur cu muchii, prin compresiune cu mâna și posibil și prin călcare cu picioarele; s-a concluzionat că moartea poate data din noaptea de 23 spre 24.02.2011. (…)

Din Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a I.N.M.L. «Mina Minovici» avizat de către Comisia de Avizare și Control a rezultat că inculpatul Sima Ioan prezintă diagnosticul: Tulburare de personalitate de tip anti-social, concluzionându-se că acesta păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințele faptelor sale, și are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat. (…)

De asemenea, și datele furnizate de referatul de evaluare relevă faptul că inculpatul își agresa soția (acesta menționează că o singură dată «a bătut-o mai rău»), că a fost sancționat contravențional în mai multe rânduri de către Poliția comunală, pentru conflicte avute cu mai multe persoane din localitatea de domiciliu, că s-a implicat în scandaluri, în special pe fondul consumului de băuturi alcoolice, datorită acestei conduite inculpatul „ dobândind o puternică imagine negativă în comunitatea în care trăia din cauza trecutului infracțional, a manifestărilor de agresivitate și a consumului excesiv de alcool, motiv pentru care era privit cu rezervă și evitat de majoritatea consătenilor”, s-a arătat în motivarea sentinței de condamnare pronunțată, în 26 ianuarie 2012, de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

La acea vreme, procurorii au cerut instanței să îl condamne pe Sima la închisoare pe viață, însă judecătorii au decis să îi aplice doar 25 de ani, în condițiile în care bărbatul avea 57 de ani și după 3 ani, respectiv după împlinirea vârstei de 60 de ani, ar fi beneficiat oricum, conform legii, de schimbarea pedepsei de închisoare pe viață în cea de 25 de ani de închisoare.

Infractor violent

Cazierul lui Sima este însă unul bogat în infracțiuni cu violență.

Astfel, în 1977, bărbatul a primit 2 ani pentru ucidere din culpă. Patru ani mai târziu, în 1981, a comis, în judeţul Ialomiţa, a doua crimă pentru care a a fost condamnat la 15 ani, din care însă a executat doar jumătate, fiindcă a fost graţiat.

Lista de condamnări a lui Sima nu se opreşte aici. În 2000, acesta a lovit un om, însă instanţa nu l-a putut pedepsi deoarece victima şi-a retras plângerea.

După patru ani, în 2004, magistraţii de la Judecătoria Beclean l-au condamnat la 5 ani de închisoare complicitate la furt calificat şi conducere fără permis pe drumurile naţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.