Premieră la Spitalul Orășenesc Beclean, după ce un electrician a fost pus pe liber pentru că nu și-a făcut corespunzător treaba și a pus în pericol atât personalul, cât și bolnavii secției de Psihiatrie. Electricianul nu s-a lăsat și a contestat decizia de concediere în instanță, însă judecătorii de la Tribunalul Bistrița-Năsăud au dat dreptate spitalului.

Angajatul respectiv lucra ca și electrician întreținere de 8 ani, în cadrul Spitalului Orășenesc Beclean. Acestuia i-a fost desfăcut contractul de muncă la finalul lunii februarie, anul în curs, după ce conducerea unității sanitare din Beclean a constatat că nu și-a făcut treaba și prin această inacțiune a pus practic în pericol personalul și bolnavii de la mai multe secții.

Potrivit fișei postului semnate de electrician la angajare, acesta avea printre atribuții identificarea echipamentelor/componentelor defecte în vederea remedierii, remedierea defecțiunilor, repararea și înlocuirea echipamentelor defecte conform cerințelor, stabilirea necesității reparației, în funcție de starea tehnică a instalației electrice și executarea reparațiilor curente și a celor capitale.

Improvizația de la instalația electrică putea să provoace electrocutarea personalului care se ocupa de curățenie sau chiar un incendiu devastator.

Instalatorul a considerat că i s-a făcut o nedreptate, susținând că spitalul nu i-a pus la dispoziție cele necesare remedierii problemelor și a contestat în instanță decizia de concediere, care a venit după o sancționare disciplinară. Acesta a susținut că neregulile constatate de angajator nu aveau cum să pună în pericol personalul sau bolnavii spitalului, firele fiind izolate.

Dosarul a fost înregistrat în 20 martie, la o lună de la concedierea sa, la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Electricianul contesta decizia de concediere și cerea reintegrarea la locul de muncă, precum și plata salariilor care le-ar fi încasat până la rămânerea definitivă a deciziei instanței.

„În opinia sa, decizia de concediere este nelegală și netemeinică, solicită instanței să dispună anularea acesteia, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, prin reintegrarea contestatorului pe funcția avută anterior;  să dispună obligarea spitalului la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării în funcție, cu cheltuieli de judecată”, se arată în motivarea sentinței.

Nu a asigurat prizele și a pus personalul în pericol

Reprezentanții Spitalului Orășenesc Beclean spun că electricianul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și mai mult a pus în pericol personalul secției de Psihiatrie, unde au fost descoperite cele mai multe dintre nereguli și lucrări incomplete. Decizia de concediere luată la sfârșitul iernii trecute a fost luată de comisia de disciplină.

Practic, conducerea spitalului a constatat că o serie de doze electrice aflate în diferite locații din spital nu aveau capacele puse sau erau trase la o parte, ca urmare a unor lucrări de intervenție mai vechi făcute de electrician, lucrări care nu ar fi fost finalizate nici până la data concedierii.

„Din planșele foto depuse la dosar de intimatul angajator se constată că existau anumite doze electrice aflate în diferite locații din spital nu au capacele puse în secția psihiatrie, pe scări acces policlinică, sală joacă pediatrie, compartiment obstetrică ginecologie, acces morgă, astfel că susținerea contestatorului că nu ar fi existat defecțiunile imputate prin decizia contestată este lipsită de fundament probator, în acest sens fiind și depozițiile martorilor audiați care au confirmat lipsa unor doze”, se arată în motivarea sentinței.

În momentul în care a fost luat la întrebări de comisia de disciplină, electricianul nu a recunoscut comiterea acestei fapte în procesul verbal întocmit în acest sens, susținând că nu ar fi avut la cunoștință de aceste defecțiuni și că nu ar fi primit materialele necesare remedierii defecțiunilor.

La proces, reprezentanții Spitalului Orășenesc Beclean au precizat că sancțiunea a fost aplicată cu respectarea prevederilor art. 250 Codul Muncii și că aceasta nu este prima sancțiune pe care o primește electricianul respective. Conducerea spitalului a mai spus că electricianul nu-și cunoaște atribuțiile din fișa postului și că a refuzat întocmirea referatelor de necesitate.

„Astfel, din punct de vedere al protecției pentru personalul care face curățenie în aceste locuri, dozele neacoperite prezintă pericol de accidentare prin electrocutare a pacienților sau de producere a unor incendii”, precizează avocatul spitalului, care mai scoate în evidență faptul că mare parte din nereguli au fost descoperite în Secția de Psihiatrie a Spitalului, beneficiarii acestei părți a spitalului neavând discernământ și putându-se răni în orice moment.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a dat dreptate spitalului

Mai mult, la proces, avocatul Spitalului Orășenesc Beclean a adus în discuție cazul incendiului de la Maternitatea Giulești, din 2010, când un incendiu a cuprins Secția de Neonatologie. Trei nou-născuți au murit în incendiu, iar alți trei s-au stins la scurt timp, din cauza rănilor suferite.

„Reprezentantul pârâtului (n. r. –  a Spitalului Orășenesc Beclean) solicită instanței respingerea contestației formulate și menținerea deciziei de concediere ca fiind corect luată de comisia de disciplină, solicitând tribunalului să țină cont de gravitatea faptelor inacțiunii contestatorului, sens în care, exemplificând cazul Maternității Giulești, face referire la situațiile în care au fost condamnați cu suspendare inclusiv manageri de spitale, pentru improvizații la prize, au decedat persoane și trei persoane din cadrul instituției au fost condamnați cu suspendare. Susținerile contestatorului în sensul că nimeni nu s-a electrocutat, nu au sens, întrucât în opinia sa, nu trebuie să se ajungă aici pentru a se lua măsuri. Multe dintre problemele constatate au fost pe Secția de Psihiatrie, unică pe trei județe, bolnavi cronici internați de 28-30 de ani, persoane fără discernământ, care în orice moment se puteau electrocuta. Apărările formulate în sensul că firele erau izolate, solicită a fi respinse, întrucât este o contradicție între susținerile reclamantului din cuprinsul contestației și ceea ce a susținut în fața comisiei de disciplină. Prin contestație se sugerează că lipsa dozelor nu a survenit din cauza sa, ci a altor echipe care au lucrat în spital, pe de altă parte, s-a susținut că nu a existat pericol pentru că firele ar fi fost izolate, or acestea sunt contradicții, pentru că ori a știut de acele fire și le-ar fi izolat cum trebuie, ori nu ar fi știut”, s-a apărat Spitalul Orășenesc Beclean.

În 10 august, după jumătate de an de proces, Tribunalul Bistrița-Năsăud a venit cu o decizie și și a dat dreptate Spitalului Orășenesc Beclean, respingând cererea de anulare a concedierii formulată de electrician.

„Examinând legalitatea și temeinicia măsurii de încetare a raporturilor de muncă în baza deciziei de concediere emisă de intimată angajator, tribunalul consideră că aceasta a fost dispusă cu respectarea cerințelor impuse de lege în acest sens”, au precizat judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Decizia nu este una definitivă și a fost atacată deja de electrician. Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj vor avea ultimul cuvânt în acest dosar.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.