Un bistrițean s-a ales, luni, cu dosar penal pentru violență în familie, după ce și-a agresat soția. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pe care însă bărbatul l-a încălcat în aceeași zi, astfel că pe lista acuzațiilor s-a mai adăugat și cea de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, o femeie a sesizat faptul că, în timp ce se afla în incinta locuinței ei din Bistrița, a fost agresată de soțul ei, un bărbat de 49 de ani.
La fața locului, în urma celor constatate, polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal pentru violență în familie.
În aceeași zi, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse, în sensul că s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri de locuință, fapt pentru care polițiștii s-au sesizat cu privire la comiterea infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție provizoriu.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului de Ordine Publică.