Nu cu mult timp in urma robotii de aspirare erau mai mult o jucarie pentru pisici decat un dispozitiv eficient pentru curatarea caselor. Cu toate acestea, datorita avansului tehnologic din ultimii ani, atat pe partea de software cat si de hardware aspiratoarele robot au devenit din ce in ce mai apreciate de persoanele care apreciaza tehnolgiile moderne. Cele mai bune aspiratoare robot utilizeaza acum harti inteligente, au recipiente de colectare cu auto-golire si au o autonomie mai mare de 2 ore care le permite sa curete eficient chiar si apartamentele cu suprafete mari.

Chiar daca nu sunt la fel de eficiente in curatarea covoarelor si mochetelor mai groase, aspiratoarele robot pot sa va scuteasca de activitatea neplacuta a curatarii prafului de pe suprafetele dure (gresie si parchet) din bucatarie, holuri, dormitoare sau livinguri. Dar chiar daca tehnologia s-a imbunatatit dramatic, aceasta nu inseamna neaparat cu robotii de aspirare sunt usor de utilizat. Pentru a va ajuta sa profitati la maximum de toate optiunile robotului vostru de aspirare, incercati sa respectati urmatoarele sfaturi:

1.Faceti cateva teste

Este tentant sa montati robotul de aspirare, sa il porniti si sa plecati de acasa timp de trei ore iar cand va intoarceti casa sa fie curata. Este nevoie de timp, atat pentru voi cat si pentru aspiratorul inteligent pentru a invata care sunt capcanele din casa voastra. Urmariti robotul la prima utilizare incercand in acelasi timp sa va familiarizati cu aplicatia mobila prin care poate fi controlat. De asemenea, incercati sa strangeti obiectele mici, sireturile, panglicele sau papucii de casa in care aspiratorul s-ar putea incurca sau bloca.

2.Aprindeti luminile

Aspiratoarele robot utilizeaza diferite tipuri de senzori pentru a naviga in casa. De exemplu, senzorii din bara de protectie il instiinteaza cand se loveste de un obstacol pentru a se indrepta in alta directie. Senzorii cu infrarosu de pe margini avertizeaza aspiratorul robot cand exista o treapta de pe care poate sa cada. Multe modele nu dispun de camere dar au senzori optici care masoara distanta pana la obstacole, iar pentru aceasta au nevoie de lumina. Daca descoperiti ca robotul se blocheaza des, incercati sa nu il mai programati sa curete atunci cand este intuneric. Daca robotul intampina probleme in continuare, incercati sa stergeti senzorii cu o carpa moale.

3.Goliti recipientul de colectare

Mai multe persoane se plang de faptul ca robotul de aspirare nu colecteaza praful de pe pardoseala, ci mai mult il imprastie. Din pacate, recipientul de colectare al unui aspirator robot este destul de mic, majoritatea modelelor avand un volum de cel mult 0.6 litri. Daca locuiti intr-o casa cu mai multi copii sau cu animale de companie, recipientul de colectare se va umple rapid, nemaiputand sa colecteze praful, firmiturile si firele de par din toate camerele. Este indicat ca o data pe saptamana sa utilizati un aspirator puternic tip canistra, robotului de aspirare revenindu-i sarcina mai usoara de mentinere a curateniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.