Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe, că majorarea salarială pentru aleşii locali nu va avea un impact major asupra finanţelor naţionale. Întrebată de jurnalişti dacă economia românească poate susţine amendamentul trimis la Guvern privind majorarea salariilor preşedinţilor de Consilii Judeţene şi a primarilor cu 30%, ea a afirmat că nu crede că mărirea va avea un impact major asupra finanţelor naţionale.
„Deci vorbim de salariile aleşilor locali şi de un amendament la Ordonanţa 2/2017, acolo unde au fost majorate cu 20% salariile autorităţilor locale şi cu 50% cele din familia de cultură, familia ocupaţională cultură. Dacă amendamentul este un amendament propus la nivel de Parlament vom face şi noi impactul, dar noi totuşi considerăm, dacă îmi permiteţi, 41 de preşedinţi de Consilii Judeţene şi 3.200 de primari, nu credem că va avea un impact major asupra finanţelor naţionale”, a precizat Sevil Shhaideh, conform Agerpres. Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a fost prezentă marţi în municipiul Iaşi, unde s-a întâlnit cu primarii din judeţ, susţinând ulterior o conferinţă de presă.