Home Politică Sever Voinescu: „Cred ca partidul trebuie rebranduit”

Sever Voinescu: „Cred ca partidul trebuie rebranduit”

Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat luni că PDL ar trebui să-şi clarifice doctrina, să adopte altă siglă, şi să-şi schimbe denumirea, el propunând titulatura Partidul Popular, anunţă Mediafax.

 

Sever Voinescu este de părere că PD-L trebuie rebranduit şi că este nevoie de asumarea unei doctrine foarte clare, chiar şi la nivelul siglei.  "Cred că partidul trebuie rebranduit. Trebuie asumată o doctrină foarte clară, chiar şi la nivelul siglei. Noi avem trandafiri, care reprezintă un simbol socialist. M-am gândit că denumirea Partidul Popular ar fi mult mai potrivită, mai clară şi ar exprima mult mai clar ceea ce suntem noi acum", a declarat deputatul PD-L, adăugând că în materie de sigle, "este limpede că trebuie lucrat cu simbolurile deja consacrate ale curentului popular în Europa".

"În ceea ce priveşte docrina, suntem membri ai Partidului Popular European, trebuie să ne asumăm în mod formal docrina popular-europeană, care, după cum ştim, este o doctrină în care se regăsesc mai multe nuanţe de centru-dreapta – liberalismul clasic, creştin-democraţia, conservatorismul, social-creştinismul, în măsura în care răspunde unor cerinţe, şi aşa mai departe. Cred că lucrurile astea trebuie asumate clar, tranşant, să explicăm oamenilor ce suntem, pentru ce ne batem, care sunt ideile noastre, care sunt valorile noastre", a mai spus Sever Voinescu, citat de Mediafax.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version