Consilierul municipal PNL Alin Seserman speră ca lucrurile să se schimbe, iar „toţi oportuniştii” care ” au fost pe funcţii, numiţi fără criterii”, să dispară și să „se încheie un episod sinistru din istoria acestei ţări”.
„Sper ca noul preşedinte, care are legitimitatea publică, presa, noi cei care suntem preocupaţi de viaţa publică, să începem să facem paşii concreţi în spiritul votului de duminică. O societate normală, a legii, a deciziilor care să îndepărteze răul creat în societate de cei care încă blochează această ţară. S-a încheiat campania electorală, dar asta nu înseamnă că tot ce ai făcut, că tot ce ai spui se şterge automat.Eu interpretez votul de duminică în spiritul a ceea ce le-am repetat colegilor de sute de ori şi a ceea ce am scris în ultimii ani. Acum, după 25 de ani le vom cere tuturor comuniştilor care ocupă în continuare funcţii publice sau politice să ne lase. Atât. Să ne lase în pace că şi noi o să-i lăsăm. Dar după un sfert de secol să conducă principalele instituţii e prea mult. Le voi cere să plece. Şi sper că le vom cere să plece. Cu nume şi prenume. Trebuie un punct 8 de la Timişoara adaptat realităţii.
Activiştilor din sistemul de învăţământ care fac politică oarbă, care în loc să-şi vadă de fişa postului din funcţia de conducere, care fac politică stresând profesorii, trebuie să le cerem să plece. La fel e valabil pentru directorii din instituţii publice care au altă menire decât să-şi vândă imaginea, să aducă osanale baronului la toate chermezele lor. Pe unul dintre ei l-am considerat un bun amic dar m-a dezamăgit a doua oară şi o să-i cer să plece. Public. Poate societatea şi fără ei. Atât de siguri au fost, încât atunci când baronul local le-a cere să semneze pentru Ponta, au semnat automat.
O să-mi spună că fac ce vor în timpul liber. La fel poate să spună un lider PNL că o să-i de-a afară când lucrurile se schimbă. Ambele situaţii, sunt acoperite de legi strâmbe, sunt situaţii nefericite, dar ele sunt realitatea care am trăit-o şi pe care eu nu mai vreau să o văd. Eu nu mai vreau să văd profesori şi funcţionari terorizaţi. Le-a fost destul cincisprezece ani de calvar. Toţi oportuniştii au fost pe funcţii, numiţi fără criterii, mulţi neprofesionişti. Au făcut acolo un singur lucru, au stresat oamenii din instituţii zilnic. Vor să-i streseze şi acum, în continuare, iar alţii vor din nou. Nici măcar argument politic nu a existat pentru cei mai mulţi atunci când i-a numit baronii. În nici un caz toţi cei care au stat la cozi să voteze nu vor schimbarea unor oportunişti cu alţi oportunişti. Doar concursul pe toate funcţiile de conducere începând de la şef birou până la director executiv, ca la bacalaureat, cu acele camere video mai pot rezolva problema în administraţie. Un concurs naţional pe toate domeniile activitate să terminăm cu inflaţia de personaje care fac vechime la sediile partidelor, cică pentru binele nostru. L-am văzut pe preşedintele TSD, cântăreţul parlamentar care spunea că are cea mai mare organizaţie de tineri din Europa. Cred că aşa e. Dar de ce e aşa? Le pasă de popor, vor să le preia grijile? Vor drepturi pentru pensionari? I-am văzut manifestându-se. În Germania nu-ţi dă partidul nimic. Dacă vrei să împarţi pixuri şi brichete foarte bine. Ştim de ce sunt acolo. În ţara asta ai putut promite orice. Loc de muncă la stat, director, fotograf de baron local plătit gras din bani publici, orice.
Sper ca lecţia să o înţeleagă toţi. E bine că acest partid comunist cu doctrină socialistă a pierdut aceste alegeri. A anexat biserica, a racolat sute de primari, a blocat dreptul fundamental de a vota, a utilizat banii publici pentru campania electorală proprie. A minţit ordinar duminică la ora 21 „că din evaluări V Ponta va câştiga ” sperând că au votat suficienţi morţi, iar ei o să fie acoperiţi de exit-polluri. Vedem că urmaşii lor sunt la fel. Au spus că dacă iese Iohannis se vor tăia pensiile. A ieşit. Se vor tăia? Am văzut postarea unui mic politruc, parlamentar local, care le scria prietenilor pe facebook că Iohannis s-a îmbogăţit din traficul de copii, Iar în altă postare se jeluia că au fost numiţi ciuma roşie prin judeţ. Păi şeful tău, baronul local, a spus-o în Sala Polivalentă. Atunci ai aplaudat. Vrei să te vezi în toată splendoarea?
Sper să se încheie un episod sinistru din istoria acestei ţări. Să nu mai văd baroni care bagă microfonul în gură unui primar obligându-l să rostească numele plagiatorului, obligat să le spună consătenilor că nu vor avea canalizare dacă nu votează cu plagiatorul. Sper să dispară încet, încet această manipulare ordinară, girată de mare parte a presei şi de ignoranţa multora dintre noi”, a scris Seserman pe pagina de socializare.
[…] […]