A IX-a ediţie a Serbărilor Bistriţei Medievale bate la porţile Cetăţii! Ca în fiecare an la sfârşit de „cireşar“, Cetatea Bistriţei reînvie animată de domniţe şi cavaleri, de trimbulinzi şi menestreli, de mari meşteri mari.
Serbările Bistriţei Medievale 2015 se vor desfăşura în perioada 26 – 28 iunie, în centrul istoric al oraşului. Animaţia cavalerească va fi lăsată în seama Paladinilor de Terra Medies, conduşi de Cavalerul Ioan de Siebenburgen şi a Ordinului Cavalerilor Lup, aflat sub porunca Marelui Lup Liviu Pancu. În miezul cetăţii, între meşterii de la Târgul Medieval îşi vor instala atelierele artistice bucureştenii de la Şcoala de Arte Medievale (Medieval Art), gata să îi iniţieze pe tineri în artele frumoase şi să-i îmbrace pe cei mai entuziaşti în straie medievale de cavaleri, domniţe sau patricieni. Sâmbătă şi duminică străzile cetăţii vor fi cutreierate de Trimbulinzii din Sibiu, cu poveştile lor fantasmagorice, iar unul dintre ei va deveni însăşi întruchiparea legendarului paznic al Turnului, cel pus de bistriţeni să scruteze zările în căutarea duşmanului ascuns, gata să ne atace cetatea. Vieţuind de aproape cinci veacuri în Turn, paznicul va fi adus pe pământ de garda oraşului la porunca Judelui. Fabuloasa lui poveste se va încheia în mod fericit, nu înainte ca paznicul să-i privească în ochi pe bistriţeni şi să-i îndemne să fie ei înşişi paznici ai Turnului, pentru următorii cinci sute de ani!
Animaţia stradala va fi însufleţită de dansurile domniţelor de la Nosa, iar duminică seara bistriţenii le vor alege pe Domniţa Bistriţei, pe Domniţa inimilor, pe Domniţa…o, dar câte domniţe nu vor fi alese atunci!
Centrul German Bistriţa va găzdui vineri, de la ora 18.00 un concert de muzică cultă medievală cu cvartetul Huniadi Cantores.
Muzică medievală va răsuna de peste mări şi ţări din cimpoaiele trupelor Bordó Sárkány (Ungaria) şi a Cimpoierilor din Transilvania, iar menestrelii veacului XXI, balcanicii de la Popa Şapka vor închide cea de-a IX-a ediţie a festivalului medieval. Şi, cum bucuria înseamnă lumină, ne vor încânta cu jonglerii cu foc trupele Sirius şi Juggling (Cluj-Napoca).
Formaţia de dansuri săseşti Regenbogen a Forumului German Bistriţa, Teatrul de păpuşi „Alexandru Misiuga”, copiii costumati de Baby Party şi baladistul irlandez Pat O’Mahoney vor fi protagoniştii altor spectacole atrăgătoare din programul acestei ediţii a festivalului medieval.
Serbările Bistriţei Medievale 2015 sunt organizate de Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bistriţa şi al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Complexul Muzeal Judeţean.
PROGRAM SERBĂRILE BISTRIŢEI MEDIEVALE 2015
“Fii tu insuti un Paznic al Turnului!”
Vineri, 26.06
Pietonal Centrul Istoric
11.00 – 17.00 Instalarea mesterilor la Targul medieval
În oraş
17.00 Zona BIG – promovare cu domnite si cavaleri
17.30 Zona Piata Decebal – promovare cu cavaleri si domnite
Centrul German Bistrita (Casa Argintarului)
19.00 Concert de muzica culta cu cvartetul Huniadi Cantores
Pietonal Centrul Istoric
18.00 Rondul Garzii de Bistrita
Scena mică
18.00 Prezentare atelierele Medieval Art: prezentare de costume medievale, expozitie de arta heraldica, atelier de spade si scrima
19.00 Balade medievale irlandeze cu Patrick O’Mahoney
19.30 Capitanul Garzii de Bistrita si ostenii sai. Moment cavaleresc
20.00 Miniparada medievala. De scena mica se apropie domnitele NOSA si Cimpoierii de Transilvania.
“Salvati cavalerul din Turn” – moment istoric cu Castelanul Sasarman si Patrick O’Mahoney
20.20 Dansuri medievale cu NOSA
20.50 Miniconcert de muzica medievala cu Cimpoierii din Transilvania
21.30 Animatie cu foc “Die Veneris” cu trupa SIRIUS
22.00 E noapte si e frig, Seniori!
Sâmbătă, 27.06
08.00 – 10.00 Instalare Tabara Paladinii de Terra Medies
Instalare Tabara Ordinul Cavalerilor Lup
In oras
11.00 Zona Big – Promovare cu cavaleri si domnite
11.30 Zona bloc Lama – Promovare cu cavaleri si domnite
Pietonal Centrul Istoric
Turnul orasului: vizitatorii vor fi primiti de Paznicul Turnului
10.00 Târgul medieval. Prezentare mesteri.
11.00 – 12.00 Moment cavaleresc cu Paladinii de Terra Medies: prezentarea armelor din dotare si exemplificarea manuirii lor
Cetatea medievala din lemn
12.00 – 13.00 – Ateliere de jonglerii cu poiuri cu trupa Sirius – Cetatea din lemn
13.00 – 15.00 – Probe de sunet: Bordo Sarkany si Cimpoierii din Transilvania
Scena mică
10.00 Atelierele Medievale
Medieval Art: prezentare de costume medievale, expozitie de arta heraldica, atelier de spade si scrima scenica
Gavril Leonte Gavrilas: atelier de olarit si pictura pe ceramica
Carmen Tudoran: atelier de tesut zgardane Maramuresene
15.00 Spectacol cu Ordinul Cavalerilor Lup
15.30 Spectacol de teatru stradal cu TRIMBULINZII din Sibiu. Sarutul mortii si alte scurte legende pline de haz (spectacol interactiv).
16.00 Dansuri medievale cu NOSA
16.30 Paladinii de Terra Medies: Pedepse medievale
17.00 Prezentarea mesterilor prezenti la Targul medieval
17.30 Parada copiilor costumati medieval – Baby Party
Cetatea din lemn
16.00 – 20.00 Ceaunul cu mancarea cea de toate zilele – gatesc Lupii pentru osteni si domnite
18.00 Parada medievala pe traseul Pietonal Liviu Rebreanu – Piata Unirii – str Dornei – str Gheorghe Sincai – str Alexandru Odobescu – str Nicolae Titulescu – Piata Centrala – scena mare
18.45 Deschiderea oficiala a SERBARILOR BISTRITEI MEDIEVALE
Judele vremurilor de acum lasa Cetatea Bistritei in seama Judelui istoric
19.00 Moment istoric: Legenda paznicului din Turn (partea I)
19.10 Spectacol de animatie cu Trimbulinzii din Sibiu. Dureroasa executie a Ducelui Leopold, cel vrajit de Domnita Hortensia
19.30 Concert de muzica medievala cu Cimpoierii din Transilvania
20.00 Rondul Garzii Cetatii Bistritei (animatie cu cavaleri in cetate)
20.30 Domnita Bistritei (prezentarea domnitelor)
21.00 Spectacol cavaleresc cu Ordinul Cavalerilor Lup
21.30 Concert de muzica medievala cu Bordo Sarkany
22.30 Flamma Spiritus – spectacol cu foc sustinut de trupa Juggling Cluj
23.00 E noapte si e frig, Seniori!
Duminica, 28.06
Turnul orasului: vizitatorii vor fi primiti de Paznicul Turnului
Pietonal
10.00 Targul medieval. Animatie cu cavaleri si domnite.
10.00 Ateliere Medievale
Medieval Art: prezentare de costume medievale, expozitie de arta heraldica, atelier de spade si scrima scenica
Ramona Stanca Virtosu: pictura pe masti si tricouri
Razvan Stoian: atelier de quilling – arta de a rula hartie
11.30 Teatrul de papusi Alexandru Misiuga (Scena mica)
12.00 Concursuri cavaleresti cu Paladinii de Terra Medies
12.30 Teatru stradal cu TRIMBULINZII din Sibiu: Statuile vivante cuceresc Cetatea Bistritei
Scena mare
13.00 – 15.00 Probe de sunet Bordo Sarkany si Popa Sapka
Scena mică
15.00 Mini concert Bordo Sarkany si dansuri NOSA
15.30 Spectacol cu Ordinul Cavalerilor Lup
16.00 Prezentare Atelierele Medieval Art: costume medievale, expozitie de arta heraldica, atelier de spade si scrima scenica
Cetatea din lemn
16.00 – 20.00 Ceaunul cu mancarea cea de toate zilele – gatesc Lupii pentru osteni si domnite
Scena Mare
16.30 – Paladinii de Terra Medies: Scoala de scutieri, momente interactive cu publicul
17.00 – 17.30 – Coregrafii si scoala de dans medieval cu Nosa si domnita Alina
18.00 Spectacol de teatru stradal cu TRIMBULINZII: Palmele dor, sarutul veninos al mortii, precum și alte scurte legende pline de haz
18.30 Apararea Cetatii Bistritei: Batalia cu pungi cu apa. Participa oastea barbara, Garda de Bistrita si populatia cetatii
18.45 Moment istoric: Legenda Paznicului din Turn (partea II) cu Garda de Bistrita, Trimbulinzii si mai marii cetatii. Judecarea Paznicului.
19.00 Patrulare Garda Cetatii Bistritei. Momente interactive cu publicul
19.05 DOMNITA Bistritei
20.00 Concert de muzica medievala cu Bordo Sarkany
21.00 Premierea concursului DOMNITA BISTRITEI
21.30 Menestrelii veacului XXI: Concert extraordinar Popa Sapka
22.30 – Cetatea Bistritei este redata Judelui vremurilor noastre.
Spectacol cu Ordinul Cavalerilor Lup
Retragerea cavalerilor si domnitelor in istorie. Spectacol cu torte
23.00 E noapte si e frig, seniori!