Traficantul de droguri Grigore Țilea a fost condamnat de Tribunalul Bistrița-Năsăud la 6 ani și 7 luni de închisoare cu executare, din cauză că a introdus în țară droguri de mare risc sau a ajutat la introducerea în țară a substanțelor interzise. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Cluj.
Țilea Grigore a căzut în plasa procurorilor DIICOT în iulie 2020, după ce a fost filat aproximativ un an de zile, el fiind în legătură cu orădeanul Mircea Gabriel Hanga, condamnat în februarie anul trecut la 3 ani 1 lună și 20 zile de închisoare cu executare pentru același infracțiuni ca și Țilea.
Pe 12 ianuarie, Tribunalul Bistrița-Năsăud a pronunțat sentința în dosarul lui Țilea.
Filat timp de un an
Dosarul bistrițeanului a fost disjuns din cel constituit de procurori pe numele lui Hanga.
“În dosarul inițial – 60D/P/2020, prin Ordonanța din 12.07.2020 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc, fără drept – faptă prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că la o dată anterioară care nu a putut fi stabilită la acel moment, o persoană neidentificată la acea dată, a expediat din orașul Motril – Spania, prin intermediul firmei de transport internațional XX SRL Bistrița, un colet care conținea o cantitate de droguri de risc, coletul având ca destinatar persoana cu numele „I.G.” din Năsăud, telefonul destinatarului fiind indicat ca 0755.xxx.xxx. Coletul urma să ajungă în România la destinație în data de 11.07.2020.
După administrarea probatoriului s-au stabilit următoarele:
În data de 11 iulie 2020 și în perioada imediat anterioară acestei date (9-11.07.2020) numitul Hanga Mircea Gabriel (inculpat în dosarul 60D/P/2020 al DIICOT – BT Bistrița-Năsăud și pentru care, prin rechizitoriul menționat s-a dispus trimiterea în judecată), împreună cu inculpatul Țilea Grigore, l-a ajutat pe numitul T. V. N., să introducă în România, cu ajutorul firmei de transport SC XX SRL din Bistrița – care a acționat fără vinovăție, cantitatea de 2.259,8 grame de cannabis – drog de risc (expediată din Spania) ajutorul constând în furnizarea către expeditor a datelor privind destinatarul coletului, stabilirea cu expeditorul coletului a împrejurărilor de expediere și primire a coletului, promisiunea ridicării coletului cu droguri de la firma de transport internațional și prezentarea la sediul acesteia pentru ridicarea coletului în data de 13.07.2020”, arată procurorii în rechizitoriu, care precizează că intermediarul dintre Hanga și cel care a trimis drogurile din Spania în România a fost chiar Țilea.
Chiar dacă Hanga a picat în mâinile procurorilor în iulie 2020, Țilea și-a continuat activitatea și, culmea pe același model: colete pe numele unor persoane inexistente cu adrese și numere de telefon scrise la nimereală.
După un an a picat și el în plasa DIICOT
Procurorii antimafia au pus mâna pe Țilea în data de 12 iulie 2021, pe când se întorcea în țară cu un autocar al unei firme de transport din Bistrița, el fiind pe post de pasager, dar ca angajat al firmei de transport. După ce a trecut frontiera în România, autocarul a fost oprit la vamă și controlat. Așa au fost descoperite două colete care conțineau droguri, respectiv cannabis.
“S-a efectuat controlul asupra coletelor transportate, ocazie cu care au fost identificate:
– Un colet tip ladă frigorifică de mână, de culoare alb cu albastru pe care era înscris olograf numele «MESCANIC (…) 0751.xxx.xxx», având aplicat un autocolant de culoare albastru tip etichetă pe care era înscris olograf «M. (…)», care conținea disimulate sub legume două calupuri vidate cu substanță vegetală de culoare verde oliv, înfoliate în mai multe straturi succesive transparente; cele două calupuri cu substanță vegetală au fost ridicate și ambalate în coletul nr. 1, sigilat cu sigiliul MAI 18861;
– Un colet tip plasă de rafie de culoare alb cu roșu, având aplicat un autocolant de culoare albastru tip etichetă, pe care era înscris olograf «(…) ILVA MICA», care conține disimulate sub mai multe obiecte de îmbrăcăminte, două calupuri vidate care conțin substanță vegetală de culoare verde oliv, fiecare calup fiind asamblat într-un strat de staniol; cele două calupuri cu substanță vegetală au fost ridicate și ambalate în coletul nr. 2, sigilat cu sigiliul MAI 18861”, au arătat procurorii DIICOT în rechizitoriu.
Conform documentului, în primul colet au fost descoperite peste 2,9 kg de cannabis, iar cel de-al doilea circa 1 kg.
Anchetatorii spun că anterior acestor fapte, respectiv în iulie 2020, Țilea este cel care a adus în țară drogurile care trebuiau să ajungă în mâinile lui Hanga pentru a le duce mai departe la destinatarul final. Pe atunci, Țilea a introdus drogurile, circa 2,3 kg cannabis, disimulate în pungi de chipsuri, introduse în colete pe care era scris numele unei persoane din Năsăud, I.G., dar care nu există în realitate.
Era conștient că transportă droguri
Despre coletele aduse în 2021, procurorii spun că Țilea știa ce conțineau acestea.
“Din probele administrate în cauză a rezultat că cele două colete cu drogul de risc canabis au fost primite pentru a fi transportate și au fost transportate în România de inculpatul Țilea Grigore care a cunoscut conținutul acestora, aspect recunoscut inclusiv de inculpat cu ocazia audierii sale din 26.08.2021.
Din verificările efectuate s-a stabilit că la ultimul transport – cel din 12.07.2021 inculpatul a utilizat date de contact fictive ale destinatarilor coletelor. Astfel, rezultă că la numărul de telefon 0751.xxx.xxx nu a răspuns nimeni (în condițiile în care destinatarul real ar fi fost interesat să primească coletul în data de 12.07.2021; la numărul de telefon – 0743.xxx.xxx aferent destinatarului M.M. a răspuns o persoană de sex feminin care a comunicat că nu cunoaște vreo persoană cu numele XX că nu așteaptă vreun colet și că pe colet este greșit trecut numărul său de telefon (…).
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că utilizator al postului telefonic nr. 0743.xxx.xxx este numita MM. Din declarația acesteia rezultă că nu îl cunoaște pe inculpatul Țilea Grigore și nici nu a primit colete prin intermediul SC XX SRL Bistrița (…). În plus, pentru a nu fi identificat expeditorul drogurilor, la rubrica expeditor de pe lista de colete este trecut destinatarul fictiv al acestora”, au precizat procurorii în rechizitoriu.
A cerut schimbarea încadrării juridice! Instanța a spus NU
În timpul judecății, Țilea a încercat să obțină schimbarea încadrării juridice a faptelor, astfel ca instanța să rețină forma continuată. Nu a avut noroc însă, fiindcă instanța i-a respins cererea.
“Instanța nu a admis cererea inculpatului, formulată prin avocatul său ales, de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecății, în sensul de a se reține forma continuată atât în cazul infracțiunii de introducerea în țară de droguri de risc cât și în cazul celei de trafic de droguri de risc, deoarece nu sunt îndeplinite cerințele art. 35 alin. 1 Cod penal. Din probele existente la dosar nu se poate reține unitatea rezoluției infracționale, întrucât infracțiunile au fost comise la circa un an distanță între ele. Mai rezultă că inculpatul a acționat spontan, la momentul la care a găsit droguri pe care să le achiziționeze și cumpărători pentru acestea. Din aceste considerente se apreciază ca după comiterea faptelor din iulie 2020 rezoluția infracțională a fost întreruptă, inculpatul săvârșind faptele din iulie 2021 în baza altei rezoluții infracționale.
Din probele administrate în cauză rezultă indicii că la comiterea infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de risc (…) și trafic de droguri de risc (…), comise în perioada 9-13.07.2020, a participat și numitul Hanga Mircea Gabriel. Întrucât cercetările față de această persoană nu au putut fi terminate în prezenta cauză, s-a dispus disjungerea acestora și continuarea urmăririi penale într-un dosar penal nou. De asemenea, pentru aceleași motive (nefinalizarea cercetărilor penale), prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea și în privința numiților A.A.A., B.B.B. și C.C., în privința cărora există indicii că s-au implicat în activitatea infracțională legată de droguri”, se arată în motivarea sentinței pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.
A sperat să i se reducă pedeapsa cu jumătate! A reușit doar cu o treime
Țilea a sperat, de asemenea, să obțină în instanță reducerea pedepsei cu jumătate, în condițiile în care a denunțat alte persoane care se ocupă de trafic de droguri. Cum însă informațiile oferite anchetatorilor nu s-au concretizat în dosar de urmărire penală, instanța nu a acceptat această solicitare.
“Instanța nu a va însuși solicitarea inculpatului Țilea Grigore de a se reține în favoarea sa dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000. Pentru a fi aplicabilă această cauză de reducere a pedepsei cu jumătate, este necesar, în mod cumulativ, ca inculpatul să denunțe alte persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, să ajute la identificarea acestora și să faciliteze tragerea lor la răspundere penală , prin oferirea de informații apte să ducă la acest rezultat, aspect care denotă o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunţate şi tragerii lor la răspundere penală (…).
Ministerul Public a comunicat că deși inculpatul a formulat denunț împotriva unor persoane, în fapt nu a facilitat în vreun fel identificarea şi tragerea la răspundere penală a acestora pentru săvârșirea de infracțiuni legate de droguri. Mai mult, reprezentantul Parchetului a susținut că denunțul a fost formal şi a precizat că, cu ocazia audierii (chiar sub identitate protejată) inculpatul nu a facilitat identificarea altor persoane participante la activitatea infracţională, iar pe numitul XXX nu l-a inclus în relatările sale. Declaraţia acestuia din cursul judecăţii, de recunoaştere a acuzaţiilor aduse, şi solicitarea de judecare a cauzei în procedura simplificată nu poate fi considerată ca fiind corespunzătoare prev.art.15 din Legea nr. 143/2000, deoarece inculpatul a recunoscut acuzaţia formulată de organul de urmărire penală şi nu a sprijinit în nici o formă această acuzaţie cu referire la alte persoane.
Aşadar, Tribunalul reține că inculpatului nu-i sunt aplicabile disp. art. 15 din Legea nr. 143/2000, deoarece nu a facilitat tragerea altor persoane la răspundere penală. Practic, inculpatul Țilea Grigorea avut o poziţie procesuală relativ identică cu cea a inc. Hanga Mircea Gabriel, în privinţa căruia instanţa a respins cererea de aplicare a disp. art. 15 din Legea nr. 143/2000, din aceleaşi considerente, respectiv nu au oferit organelor de urmărire penală date apte să ducă la fructificarea denunţului, ambii excluzându-l pe XXX din «ecuaţia infracţiunilor»”, a precizat instanța.
Totuși, judecătorul cauzei a ținut seamă de faptul că Țilea și-a recunoscut faptele, astfel că acesta a beneficiat de o reducere a pedepsei cu o treime.
“Recunoașterea acuzației şi judecarea cauzei în procedura simplificată, fără facilitarea în vreun fel a tragerii la răspundere penală a altor persoane, prin oferirea de date organelor de urmărire penală, apte să ducă la fructificarea denunţului, nu poate duce la concluzia că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile acestui text de lege.
Procedând la individualizarea pedepselor care urmează a fi aplicate inculpatului instanţa va avea în vedere, în prealabil, că aceasta este judecat conform procedurii recunoaşterii învinuirii prev. de art. 375 Cod procedură penală, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa se reduc cu 1/3.
La stabilirea pedepselor instanța va avea în vedere gravitatea concretă a infracțiunilor săvârşite şi periculozitatea inculpatului, evaluate prin prisma criteriilor prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracțiunilor, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite de legea penală, gravitatea şi consecinţele faptelor, conduita inculpatului după comiterea faptelor, nivelul de educaţie, vârstă, situaţia sa familială şi socială.
La dozarea pedepselor instanţa va avea in vedere că inculpatul a perseverat în activitatea infracţională, deşi era conştient de gravitatea faptelor, în contextul în care numitul Hanga Mircea Gabriel a fost arestat la data de 13.07.2020, pentru faptele comise în iulie 2020 (fiind surprins în flagrant, în circumstanţele descrise anterior), fapte la săvârşirea cărora inculpatul Țilea Grigore a participat în calitate de complice. Practic, inculpatul a încetat activitatea infracţională cu ocazia constatării infracțiunii flagrante la data de 12.07.2021 (…). În această situație nu se poate însuși apărarea inculpatului în sensul că nu a conştientizat gravitatea faptelor sau că alte persoane ar fi profitat de naivitatea şi buna sa credinţă. Totodată, instanţa va avea în vedere la individualizarea pedepsei datele furnizate de Referatul de evaluare nr. 6666/SPBN/01.07.2022 emis de Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud (f. 50-51), din cuprinsul căruia rezultă că inculpatul prezintă un risc mic de a comite noi infracţiuni (de acelaşi tip, în principal)”, a mai arătat instanța în motivare.
Drept urmare, Țilea a fost condamnat la 6 ani și 7 luni de închisoare (pedeapsa rezultantă). Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Cluj.