Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să sesizeze Parlamentul pentru ca senatorul Cătălin Voicu să fie arestat. Acesta este acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

Într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se arată că senatorul social-democrat este inculpat într-un dosar pentru trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii. Conform procurorilor, în perioada iulie – septembrie 2009, Cătălin Voicu, "prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator, a primit de la un om de afaceri, în două tranşe, sumele de 250.000 RON (echivalentul a 60.000 euro) şi 200.000 euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat" În aceeaşi cauză, în a doua jumătate a anului 2009, Cătălin Voicu a cerut unor persoane cu influenţă în sfera politică să îi acorde sprijin politic în ocuparea unei funcţii în Guvernul României, în schimbul intervenţiilor sale pe lângă magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti şi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unor hotărâri favorabile în care respectivele persoane aveau interese, mai scriu procurorii DNA.

Raimond PETRUŢ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.