Presedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoara, audiat, astazi, la DNA Cluj, intr-un dosar legat de referendumul din 29 iulie, a declarat, la iesire, ca cercetarea in acest caz este politica, "pentru a se demonstra ca Traian Basescu nu a avut multe voturi impotriva".
"Am avut o discutie lunga cu doamna procuror, in care sper ca am clarificat multe aspecte si din acest punct de vedere sper ca s-a lamurit ca un partid este un spatiu public, unde oamenii pot intra, indiferent de pregatire si de cazierele lor fiscale. Un partid se organizeaza pentru a mobiliza oamenii la vot, lucru pe care noi l-am facut in 29 iulie si ne-a reusit, din nefericire au existat alte institutii care spun ca nu am reusit", a declarat Nicoara, citat de corespondentul Mediafax.
Liderul liberalilor clujeni a afirmat ca acuzatiile in acest dosar nu au "o baza serioasa reala".
"Din punctul meu de vedere, este o cercetare politica pentru a se demonstra ca Traian Basescu nu a avut atatea voturi impotriva sa si ca liberalii din Transilvania si din alte parti ale tarii au facut mobilizari ilegale ale cetatenilor pentru a-i scoate la vot. Eu spun ca noi am mobilizat oamenii la vot in mod corect si am reusit sa scoatem peste jumatate din romanii care exista in mod real pe listele electorale. Se incearca a se demonstra ca Traian Basescu nu are 7,5 milioane de romani impotriva sa, ci mult mai putini", a spus Nicoara.
Acesta a fost audiat, astazi, la DNA Cluj, intr-un dosar legat de referendumul din 29 iulie.
In 20 august, a fost audiat la DNA Cluj si presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, vicepresedinte al PNL Cluj, declarand ca a fost audiat in calitate de martor in dosarul legat de referendum.
Presedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, si Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apararii, Corneliu Dobritoiu, sunt urmariti penal de catre DNA Cluj, alaturi de alte patru persoane, pentru infractiuni la legea referendumului, informa DNA.
Potrivit unui comunicat de presa transmis de DNA la jumatatea lunii august, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj au inceput urmarirea penala fata de Teodor Atanasiu – deputat, presedinte al organizatiei judetene PNL Alba -, pentru folosire a influentei in scopul obtinerii unor foloase de natura electorala partidului politic din care face parte, pentru promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului si asociere pentru savarsirea de infractiuni.
Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apararii, Corneliu Dobritoiu, este urmarit penal pentru trafic de influenta, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului si asociere pentru savarsirea de infractiuni.
Totodata, s-a inceput urmarirea penala fata de Bogdan Cristian Magurean, reprezentant al unei societati comerciale de paza si protectie pentru cumparare de influenta, complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului si asociere pentru savarsirea de infractiuni. In acest dosar sunt cercetati si Gheorghe Grosu, Radu Stelian Rus si Nicusor Stefan Hanzi,pentru complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.
In rezolutia de incepere a urmaririi penale, procurorii afirma ca exista indicii ca in cursul lunii iulie Teodor Atanasiu, alaturi de Dumitru Samson, a initiat o actiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania si Banat la referendumul din 29 iulie, prin sensibilizarea acestuia cu recompense in bani si alte foloase materiale.