Luni, senatorul Ioan Sbîrciu a făcut o declaraţie politică ce semnalează problemele de administrare şi modernizare a cinematografelor de stat din România. Senatorul bistriţean este membru în Comisia pentru Cultură, Artă şi Mijloace de Informare în Masă.
În acelaşi context, a fost adresată şi o întrebare ministrului Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, semnată de senatorul Ioan Sbîrciu şi deputatul bistriţean Ioan Oltean:,, Rugăm să ne faceţi cunoscut dacă există un program de renovare şi modernizare a Cinematografelor de stat din România, având în vedere că Uniunea Europeană este preocupată de politica de sprijin şi dezvoltare în domeniul audiovizual.
Declaraţie politică
“Cultura a devenit o competenţã comunitarã în cadrul Tratatului de la Maastricht din 1992. În prezent existã un numãr mare de iniţiative şi programe ale Uniunii Europene prin intermediul cãrora este promovatã cultura, menţionând aici domeniul muzicii, a filmului, dansului, tradiţiilor, artei şi a altor elemente culturale. Filmul are un rol deosebit de important în dezvoltarea şi formarea omului, fiind un instrument cu valoare culturală, educaţională, recreativă si totodată, un factor civilizator. De-a lungul timpului, arta cinematografică a devenit o componentă care a contribuit la dezvoltarea culturii şi educaţiei prin prisma proiectelor de producţie (filme, drame, documentare, animaţie şi noi tehnici media). În urmă cu 20 de ani, în România cozile la casele de bilete ale cinematografelor erau interminabile. În prezent situaţia cinematografelor de stat din ţară unde diferitele segmente de populaţie mai pot urmări un film este deplorabilă. Un exemplu edificator este inclusiv situaţia celor trei cinematografe din municipiul Bistriţa (Dacia, Bulevard si Tineretului). Aceeaşi problemă există şi la Cluj (cinematograful Republica). Am convingerea că această situaţie nu este expusă pentru prima dată în cadrul acestui for naţional. Consider că reglementarea acestei situaţii este necesară în contextul dezvoltării culturii prin filme. Lipsa unei viziuni în acest sector, a unor investiţii extrem de necesare în secolul informaticii au condus la situaţia de astăzi. Potrivit legii nr.303 din 3 decembrie 2008 privind aprobarea OUG nr.7/2008 privind modificarea si completarea OUG nr.39/2005 privind cinematografia precum si pentru modificarea Legii nr.328/2006 pentru aprobare OUG nr.39/2005 privind cinematografia s-a dispus trecerea sălilor de spectacol, aflate în domeniul privat a statului şi in administrarea RADEF, împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, în domeniul public al unităţilor administrative teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale. Având în vedere nerespectarea legii şi tergiversarea măsurilor de preluare a sălilor de spectacol de către primării, este necesară adoptarea unei proceduri de urgenţă a unui act normativ care să reglementeze această situaţie precum şi stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru modernizarea lor”.
Raimond Petruţ
Cu 2000 de lei, mancai zilnic la restaurant! O ciorba de burta, pe vremea lui Ceausescu era 5 lei si un gratar cu garnitura 17 lei. Acum cine are 2000 de lei,netul? Voteaza-l pe Ceausescu cu da sau nu! Afla ADEVARUL uitat ! http://www.ceausescu.cc
un semnal de alarma si pentru orasul Beclean,avem nevoie si de cinematograf sa intram in rima lui baniciu.