Home Politică Senatorul Deneş vrea modificarea legii pensiilor! Ţinta: categoriile cu statut special

Senatorul Deneş vrea modificarea legii pensiilor! Ţinta: categoriile cu statut special

Senatorul PSD Ioan Deneş a anunţat  vineri într-o conferinţă de presă că intenţionează să depună o iniţiativă legislativă care vizează modificarea  completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Parlamentarul bistriţean are în vizor anumite categorii, cele cu statut special, precum poliţiştii, jandarmii şi cadrele militare, despre care spune că în momentul în care ar fi  pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare pentru infracţiuni comise, aceştia să îşi piardă drepturile speciale.

„Este o propunere de modificare care înseamnă o reparaţie morală şi corectă, din punct de vedere al egalităţii, dacă doriţi, şi a echidistanţei pentru toţi cetăţenii din România. (…) Unei părţi importante din aceste categorii profesionale li se acordă nişte drepturi speciale, pentru că au un statut special la reducerea vârstei de pensionare. De la 2 ani de zile lucraţi în sistem, se consideră la reducerea vârstei încă un an în plus. (…) Aceste categorii profesionale au drepturi speciale pentru că au un statut special în lege, ies în pensie la 56 ani sau din aceşti 56 ani li se scade, tot la 2 ani lucraţi în sistem, un an. Practic, la 48 ani poate să iasă într-o pensie pentru limită de vârstă, iau pensie întreagă. Dacă ai un stat special, legea ţi-l dă pentru că trebuie să ai o anumită conduită. Dacă tu ţi-ai încălcat acel statut şi ai o condamnare definitivă, nu e normal să mai beneficiezi de drepturile speciale, trebuie să ţi le pierzi. Dacă au o condamnare definitivă, în trei ani să returneze toate drepturile speciale de care au beneficiat în perioada de urmărire penală, în cazul în care au ieşit la pensie. De fapt, acesta este elementul de noutate”, a spus senatorul Deneş.

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version