Senatul urmează să dezbată şi să voteze astăzi cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis asupra modificărilor Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a hotărât luni seară Biroul permanent al camerei parlamentare superioare. 

 

Amendamentele au putut fi depuse până în acestă dimineaţă, iar şedinţa urmează să aibă loc începând cu ora 13:00.

Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei juridice a declarat că o mare parte dintre punctele cererii de reexaminare vizează aspecte ce ţin de constituţionalitate, „deci aceste aspecte nu pot să facă parte dintr-o cerere de reexaminare, ci dintr-o sesizare la Curtea Constituţională” conform Digi 24.

Cererea preşedintelui de reexaminare a proiectului legislativ este susţinută de către deputaţii liberari şi cei de la USR. În cazul acestei legi, for decizional este Senatul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.