La Restaurantul Hotelului Coroana de Aur din Bistriţa, are loc astăzi, 2 octombrie, seminarul de închidere a proiectului „Măsuri inovative şi flexibile pentru combaterea şomajului prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării”.
Seminarul propriu-zis, la care vor participa oficialităţi, agenţi economici, cursanţi, şi alte persoane începe de la ora 16.00.
Proiectul „Măsuri inovative şi flexibile pentru combaterea şomajului prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării” este derulat de AJOFM Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Fundaţia Sătean, Centrul de Consultanţă şi Studii Europene, SC SIDA Group SRL, Roma (Italia), Fundaţia Centrul Român pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 5″ Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 5.1″Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”, iar durata de implementare este de 18 luni.
Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea capacităţii de ocupare pentru 1.300 persoane din regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Sud-Est şi Bucureşti-Ilfov – şomeri, inclusiv şomeri de lungă durată, persoane inactive, persoane în căutarea unui loc de muncă, persoane care au părăsit timpuriu şcoala – prin pachete de măsuri integrate: informare, orientare, consiliere, job cluburi, bursa muncii, cursuri de calificare şi perfecţionare (operator introducere, validare şi prelucrare date; telefonist; contabilitate asistată PC; operator calculator electronic şi reţele; administrator de reţea; designer pagini web; competenţe antreprenoriale; manager de proiect; competenţe informatice; responsabil proces; limba engleză; limba italiană; fundamente juridice pentru începerea unei noi afaceri; marketing, management; întocmirea unui plan de afaceri).
Proiectul vizează combaterea şomajului, promovează măsuri active de ocupare a forţei de muncă, în mod particular în sectorul TIC, având în vedere noile exigenţe ale întreprinderilor care trebuie să se adapteze din ce în ce mai mult modernizării şi digitalizării economiei şi a instrumentelor de lucru, şi va contribui la creşterea ratei de ocupare din regiunile de referinţă.