DNA a extins miercuri controlul judiciar pentru deputatul Sebastian Ghiţă, căruia i-a fost interzisă exercitarea funcţiei de deputat, o premieră în România. Ghiţă a anunţat deja că va cere conducerii Camerei Deputaţilor să sesizeze Curtea Constituţională în acest caz, scrie stiripesurse.ro.
Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, a avut o primă reacţie la acest caz. Şeful CCR s-a mirat că procurorul a luat o asemenea măsură.
„Există o prevedere în regulamentul Camerei Deputaţilor prin care se poate interzice participarea la lucrări pe o perioadă de timp. Nu ştiu dacă se poate şi în cadrul măsurii de control judiciar. Nici nu am auzit de aşa ceva. Nu pot să mă pronunţ pentru că am auzit că va ajunge la Curte şi atunci se va spune că m-am antepronunţat”, a declarat, joi, Augustin Zegrean, potrivit RTV.