Localnicii din Tulcea care au nevoie să obțină diferite acte de la primărie trebuie sa meargă la hotel, pentru că acolo are sediul Primăria Tulcea pentru o perioadă de timp.
Oamenii din Deltă vor trebui să plătească de 4 ori mai mult pentru transportul pe apă Primăria municipiului Tulcea funcţionează, începând din 16 ianuarie, într-un hotel. Funcţionarii publici au eliberat sediul autorităţii locale pentru lucrările de modernizare care sunt estimate că vor dura un an. Instituţia publică plăteşte unităţii de cazare 6.600 de euro pe lună, un preţ de aproape două ori mai mic faţă de ofertele primite din partea altor hoteluri din municipiu, au precizat reprezentanţii primăriei.
Pentru a face loc birourilor, proprietarul unităţii de cazare a scos paturile din camerele corpului de clădire pus la dispoziţie autorităţii locale, iar acestea au fost înlocuite de angajaţi cu rafturi şi birouri, scrie Agerpres. În plus, geamurile ghişeelor care-i despărţeau pe funcţionarii publici de contribuabili au dispărut în noul sediu. La finele anului trecut, consilierii locali tulceni au aprobat o hotărâre privind modernizarea sediului autorităţii locale, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 14.212.380,02 lei, inclusiv TVA. Obiectivul general al investiţiei finanţate prin Programul Operaţional Regional este îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirii Primăriei municipiului Tulcea, iar lucrările vor dura 12 luni, scrie Digi24.ro.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Primarul din Sângeorz-Băi, care și-a filmat fiica dezbrăcată, șochează din nou cu o filmare