Direcţia pentru Patrimoniu îşi construieşte un sediu nou nouţ, în buricul târgului. Licitaţia a fost câştigată fără probleme de Imobil Dan şi lucrările au început deja.
Clădirea existentă va fi dărâmată şi în locul ei se va construi una nou-nouţă, adaptată cerinţelor europene. Nici nu s-a pus problema unei modernizări, soluţie mult mai ieftină şi s-a preferat realizarea unei clădiri moderne, finanţată exclusiv din  bugetul public al municipiului. Distracţia depăşeşte un milion de euro.

Un milion de euro pentru o clădire de lux în care va funcţiona Direcţia de Patrimoniu a Primăriei Bistriţa. Acesta este cel mai recent proiect al municipalităţii la care s-a lucrat în culise aproape doi ani.

Începe sezonul de spart banii: Primăria Bistriţa îşi trage un nou sediu

După o serie de calcule, factorii de decizie din Primăria Bistriţa au ales să dărâme clădirea existentă pe strada Şincai pentru că nu prezintă siguranţă şi într-un final s-a hotărât realizarea unei clădiri moderne.
Timp de aproape un an s-au făcut calcule şi documentaţii, şi de câteva zile a început operaţiunea de dărâmare a clădirii şi de reconstrucţie a ei. Asta deoarece s-a ajuns la concluzia simplă că este mult mai scump să reabilitezi clădirea existentă, decât să o ridici din temelii.
Licitaţie organizată, opt ofertanţi şi câştigătorul a fost desemnat – SC Imobil Dan, firmă care derulează o serie de alte contracte cu municipalitatea. Înainte de licitaţia propriu-zisă, posibilii investitori au fost chemaţi la sediul primăriei şi au vizitat în teren obiectivul şi au fotografiat situaţia existentă.
Lucrarea este destul de complexă, obiectivul fiind amplasat în zonă centrală şi în vecinătatea unor case aflate în stare avansată de degradare. Spaţiul în care a funcţionat Direcţia de Patrimoniu din cadrul Primăriei Bistriţa era impropriu şi insalubru şi, vreme de mai mulţi ani, funcţionarii au muncit în condiţii greu de suportat. Camerele erau strâmte şi în interior persista un miros de mucegai. Asta în timp ce la parter erau depozitate resturi menajere, aruncate de trecători în camerele nefolosite. Aşadar, era firesc să aibă loc o modernizare, însă planează suspiciuni referitor la oportunitatea acestei investiţii, care depăşeşte un milion de euro.
Concluziile specialiştilor, care au verificat situaţia în teren coincid cu intenţiile beneficiarului. „Clădirea se află într-o stare avansată de degradare, atât la nivelul elementelor structurale, cât şi la nivelul celor nestructurale, şi o mare parte a acesteia nu este funcţională. În plus, standardele de iluminare naturală actuale pentru o clădire de birouri nu sunt suficient satisfăcute, iar la nivelul parterului infiltraţiile de apă cu greu mai pot fi remediate. În concluzie, vor curge bani frumoşi pentru o construcţie nou-nouţă. Având în vedere că o reabilitare a clădirii în vederea aducerii acesteia la o minimă stare de funcţionare necesită o investiţie cu valoare foarte mare, soluţia optimă este demolarea clădirii existente şi executarea unui nou imobil care să corespundă cerinţelor actuale din toate punctele de vedere, cu condiţia unei inserţii armonioase în fondul construit existent. Aşadar s-a impus o unică soluţie: clădirea existentă să fie demolată în întregime, în locul acesteia fiind proiectată o nouă clădire având destinaţia de spaţii pentru birouri, cu un regim de înălţime S+P+ E+M.” (extras din caietul de sarcini al proiectului finanţat de primărie)

Creţu îşi trage buncăr vis-a-vis de primărie

Clădirea de pe Şincai are o opţiune specială, iar la demisol se va amenaja un buncăr pentru situaţii de urgenţă. Astfel, în subsol se va amenaja o sală pentru prepararea mâncării, birou, cafetărie, sală de odihnă, grupuri sanitare şi centrală telefonică. În cazul unor calamităţi, reprezentanţii Comandamentului de Urgenţă se vor refugia la demisol şi vor lua decizii la cald, feriţi de pericolele unei posibile catastrofe. Constructorul întâmpină dificultăţi în realizarea buncărului de pe Şincai, deoarece pânza freatică îngreunează efectuarea săpăturilor necesare pentru realizarea buncărului.
La parterul clădirii se vor amenaja săli de ghişee, cameră supraveghere, arhivă, birouri, casierie, depozit şi grupuri sanitare. La etaj va funcţiona arhiva, birouri, oficiu, sala şedinţe, grupuri sanitare, iar la mansardă vor fi amenajate spaţii aferente pentru arhivă, birouri, oficiu, sală şedinţe şi grupuri sanitare.

Direcţia de Patrimoniu, evacuată pe Titulescu

Pe toată durata lucrărilor, Direcţia de Patrimoniu din cadrul municipalităţii a fost mutată pe strada Nicolae Titulescu, unde Primăria Bistriţa deţine mai multe birouri. Conform contractului, SC Imobil Dan va finaliza construcţia în cursul anului viitor. Iniţial, exista posibilitatea ca funcţionarii să se mute în chirie, dar s-a ales varianta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
În plus, pasajul II, lângă care se află Direcţia de Patrimoniu , va fi închis timp de un an din cauza lucrărilor de demolare şi reconstrucţie a clădirii. Potrivit municipalităţii, după finalizarea lucrărilor, îşi va recăpăta faţa.
Sediul de birouri de pe Şincai este o investiţie girată de primarul Creţu, a doua de acest gen, după Direcţia de Servicii Publice care anul acesta îşi trage un sediu de zece miliarde de lei vechi.

Clădire pe Pietonal, abandonată de aproape un an

Primăria Bistriţa sparge aiurea zeci de miliarde pentru ultimele două investiţii de criză, cu toate că a primit peste noapte un sediu pe Pietonal în care funcţiona Direcţia Judeţeană de Pază. Toate aceste proiecte măreţe în condiţiile în care clădirea de pe Pietonal care nu are nicio destinaţie, deocamdată, întrucât fostul sediu al Gardienilor Publici a intrat de curând în proprietatea primăriei. Municipalitatea s-a judecat aproape cinci ani pentru acest imobil de pe Pietonal, iar în luna decembrie Direcţia Judeţeană de Pază a renunţat de bunăvoie şi nesilită de nimeni, părăsind locaţia. Astfel, Primăria Bistriţa s-a trezit peste noapte cu o clădire taman în buricul târgului care de mai multe luni este părăsită.
Investiţiile de criză în sediul Direcţiei de Servicii Publice şi în sediul Direcţiei de Patrimoniu, în valoare totală de aproximativ 50 de miliarde de lei vechi, sunt în plină desfăşurare, fiind finanţate de la bugetul local. Lucrările vor fi gata în cursul anului viitor, odată cu expirarea mandatului lui Ovidiu Creţu.

Cosmin Botezat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.