Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu a fost numit președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Liberalul o înlocuiește pe Adela Cojan la conducerea instituției.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate se află în subordinea Guvernului, nu a Ministerului Sănătății, astfel că numirea se face de către premier.

Anunțul privind numirea lui Baciu la șefia CNAS a fost făcut chiar de Baciu, pe Facebook, el mulțumind PNL și lui Nicolae Ciucă.

„După mai bine de 3 ani și jumătate în inima Ministerului Sănătății ca secretar de stat și o implicare de un an și jumătate în conducerea CNCAV, am ales să pășesc pe un nou drum.

Toată această perioadă care a fost dominată de un eveniment pe care (sper să) nu-l întâlnești decât o dată în viață, o pandemie care a afectat întreaga planetă, mi-a oferit o experiență inestimabilă. Din care am învățat enorm. Atât profesional, ca medic, cât și la nivel uman, personal.

Toată această experiență mă face încrezător că voi putea face lucruri bune pentru pacienții din România și din postura de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. (…)

Avem nevoie de o societate în care sănătatea nu e doar o prioritate, ci o realitate împlinită. Cred cu tărie că putem crea un mediu mai sănătos, mai uman pentru toți pacienții din România”, a scris Andrei Baciu.

sursa: Realitatea.Net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.