Home Societate Sebastian Oprescu: „Caracterul de urgență este apreciat, se pare, de guvernanți, numai...

Sebastian Oprescu: „Caracterul de urgență este apreciat, se pare, de guvernanți, numai pentru persoanele cu venituri medii de peste 2.000 lei”

Datorită unor ordonanțe de urgență și a modului în care se fac diferențele pentru anumite categorii de bugetari, dar și a menținerii la nivel de subzistență, aceștia amenință cu greva, dacă e necesar.

„Atitudinea profund discreționară a Guvernului în raport cu creșterile salariale ale anumitor categorii de bugetari nu face altceva decât să discrediteze la cel mai jos nivel autoritatea statului și funcția publică.

Dubla măsură în modul de abordare și recunoaștere a drepturilor salariale ale diferitelor categorii de bugetari ne obligă pe noi, funcționarii publici să reacționăm într-un mod radical, atât prin inițierea de acțiuni atât de natură sindicală cât și prin intermediul instanțelor de judecată pentru recunoașterea drepturilor noastre.

Creșterile salariale ale diferitelor categorii de bugetari – înalți demnitari, aparatul guvernului, presedinția – stabilite prin ordonanțe de urgență, precum și promisiunile pentru alte categorii (medici, profesori), tot prin ordonanțe de urgență, nu fac altceva decât să împiedice adoptarea mult așteptatei legi unice de salarizare din sistemul bugetar și menținerea funcționarilor publici și a personalului contractual la un nivel de subzistență.

Caracterul de urgență este apreciat, se pare, de guvernanți, numai pentru persoanele cu venituri medii de peste 2.000 lei, spre deosebire de marea masă a căror venituri sunt egale cu salariul minim pe economie.

În aceste condiții, suntem obligați să ne retragem de la orice simulacru de negociere pe legea salarizării și vom continua cu acțiuni de protest și, dacă este cazul, cu grevă”, informează președintele SNFP și totodată vicepreședinte al CNSLR Frăția, Sebastian Oprescu.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version