Alt primar, aceleași promisiuni! După ce Ovidiu Crețu n-a reușit în cele 3 mandate ale sale să modernizeze Piața Decebal, promisiunea și intenția a fost preluată de noul primar, Ioan Turc. Acesta a început la fel ca predecesorul său: aruncând bani pe hârtii. 270.000 de lei au fost alocați din nou, pentru noi studii care au în centrul Piața Decebal.

Piața Decebal arată ca pe vremea lui Ceaușescu. În cele trei mandate pe care le-a avut, fostul primar Ovidiu Crețu a făcut studii și niște cârpeli cu bani mulți. Alocările pe hârtii datează de mai bine de un deceniu.

În 2012, singurul lucru realizat de administrația Crețu era un Plan Urbanistic Zonal „Amenajare și modernizare Piața Agroalimentară Decebal” care scotea din vistieria municipalității nu mai puțin de 12.000 de lei.

Ce visa firma ce a desenat proiectul pe hârtie acum 10 ani? Suprafaţa vizată pentru modernizare era de aproximativ trei hectare, iar prin lucrările propuse se urmărea integrarea şi armonizarea noilor construcţii şi amenajări cu cele existente şi cu cadrul natural, organizarea circulaţiei carosabile şi pietonale, şi asigurarea unor legături corespunzătoare cu celelalte zone funcţionale ale municipiului…

Documentația prevedea realizarea unei clădiri cu destinaţia de parcaje auto cu regimul de înălţime P + 2E cu acces din strada Arţarilor care urma să aibă două benzi de circulaţie. De asemenea, avea să se desființeze firul de cale ferată pentru a realiza o zonă pentru amplasarea unor spaţii comerciale provizorii sau parcare auto.

În zona actualei pieţe de flori, fosta adminstrație visa o clădire cu regim de înălţime P+2E, la al cărui parter urma să funcționeze piaţa agroalimentară, în timp ce la etajul unu urmau să fie amplasate chioşcuri pentru produse industriale. Etajul al doilea era dedicat birourilor.

Proiectul de modernizare prevedea și o clădire P + 2E, în zona pieței de legume-fructe. La etajul al doilea se dorea amenajarea unei zone de parking. Proiectul prevedea și un pasaj pietonal subteran cu spații comerciale în intersecția dintre Bulevardul Decebal și străzile Cuza Vodă și Ursului.

2014 – alți bani aruncați pe hârtii; 2019 – primele cârpeli

Crețu insista pe această idee și deși nu se mișca nimic în Piața Decebal, se continua alocarea diferitelor sume pe hârtii. Astfel, în 2014, se alocau 70.000 de lei pentru alte studii și conceperea unui proiect pentru accesarea de fonduri europene.

În 2019, înainte să părăsească Primăria Bistrița cârpea Piața Decebal cu jumătate de milion de lei. S-au efectuat atunci reparații la acoperiș, s-au vopsit stâlpii și s-au lustruit nițel mesele. Totul a costat nu mai puțin de 564.000 de lei.

În 2022, Turc mai alocă o tură de bani tot pe hârtii. De data aceasta, proiectarea noii piețe înghite 270.000 de lei. Suma merge pe studiu geotehnic, studiu topografic, expertiză tehnică, audit energetic, scenariu de securitate la incendiu preliminar, analiză de risc la securitatea fizică, studiu de fezabilitate cu elemente specifice DALI și acordarea asistenței tehnice pentru procedura de atribuire a contractului de execuție.

Printre lucrările la care visează noua administrație se numără: demolarea halei de lactate, a celei de pește, dar și a chioșcurilor inestetice. De asemenea, ar urma să fie construit un corp nou de clădire în locul pieței de fructe și altul în locul pieței de legume. Acesta din urma ar urma să aibă două etaje, pe acoperiș urmând să fie amenajate locuri de parcare. Peste parcare ar urma să fie montate panouri fotovoltaice.

Vicele Hangan visează începerea lucrărilor anul acesta

Având în vedere faptul că licitația pentru proiectare și hârtii nu se preconizează a se finaliza înainte de luna august, este greu de crezut că lucrările vor începe anul acesta. Firma câștigătoare are nevoie de timp pentru a pregăti proiectul, după care urmează încă o licitație pentru identificarea unui constructor. Despre surse de finanțare nu mai vorbim.

Cu toate acesta, vicele Sorin Hangan este peste măsură de optimist și vede începerea lucrărilor anul acesta. Sau poate vicele încurcă merele cu perele și nu știe că licitația despre care vorbește chiar el într-o postare pe FB vizează proiectul și nu execuția lucrărilor.

„Piața Decebal va fi modernizată în acest an. Până la sfârșitul lunii august trebuie să se încheie atribuirea legală a contractului. Tocmai pentru ca lucrurile să se miște repede, am ales să apelăm la o procedură simplificată, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice. Aceasta ne permite ca termenele să fie mult mai strânse, iar documentația in vederea atribuirii lucrărilor, mai puțin stufoasă, fără a afecta cerințele și exigențele noastre”, explica viceprimarul Sorin Hangan, într-o postare pe Facebook.

Turc: „Piața Decebal va fi una de top la nivel național”

Despre modernizarea Pieței Decebal, în chinuirile faceri de peste un deceniu, a vorbit de nenumărate ori și primarul Ioan Turc.

„Vom construi o piață nouă. Eu îi rog pe cetățenii Bistriței să înțeleagă faptul că o autoritate publică nu poate să schimbe lucrurile de azi pe mâine. Sunt proceduri, discutăm despre bugete, dar ceea ce fac eu și colegii mei este să accelerăm mult lucrurile. Tot ce a trenat, moșitul cu anii, tergiversările trebuie să înceteze. Lucrăm la tema de proiectare pentru Piața Decebal, unde vom construi o piață reprezentativă pentru municipiul Bistrița, mi-o doresc de top la nivel național. Asta presupune un spațiu categoric închis, cu temperatură controlată, cu spații de refrigerare pentru producătorii care vin să-și vândă marfa, cu spații pentru congelarea anumitor tipuri de produse și cu o mare parcare pe etaj, o parcare care va trebui să deservează pe cei care merg la cumpărături în piață, dar și pe cei care vor avea probleme de rezolvat în toată zona respectivă”, spunea Turc, pentru o televiziune locală, la sfârșit de 2021.

Acesta mai spunea că intenționează, cu această ocazie, să separe producătorii de comercianți sau intermediari. Se va face prin amenajarea standurilor diferite pentru producătorii din județ și din alte zone și comercianți, dar și prin verificarea cu strictețe a documentelor producătorilor și chiar verificări încrucișate.

Potrivit șefului Direcției pentru Agricultură Bistrița-Năsăud, Nuțu Tabără, în piețele din județ în jur de 40% sunt intermediari. Într-o ședință de Colegiu Prefectural, acesta a precizat că din cele 474 de mese din piețele agroalimentare din județ verificate, 295 (adică 62% din total) revin producătorilor agricoli, persoane fizice.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.