La data de 13 iulie,  între orele 08:00 şi 22:00 se va sista furnizarea apei potabile pe reţeaua OL400 Lechinţa pentru efectuarea unei cuplări la o reţea nouă de 450 ce va spori gradul de alimentare cu apă în mai multe localităţi din judeţ.

Execuţia acestei lucrări face parte din Programul Post Mediu de modernizare şi extindere a reţelelor de apă potabilă din judeţul Bistriţa-Năsăud.

„Vor fi afectaţi de lipsa apei consumatorii de pe Calea Clujului şi străzile adiacente, Cartierele Viişoara, Sărata şi următoarele localităţi: Galaţii Bistriţei, Herina, Tonciu, Viile Tecii, Teaca, Lechinţa,  Corvineşti,  Nuşeni, Şieu-Odorhei, Şieu-Măgheruş, Coasta, Nimigea de Jos, Cociu, Crainimăt. Rezervoarele de apă pe care le deţinem pe raza mai multor localităţi vor asigura apa necesară chiar şi luni 13.07.2015 în limita capacităţii acestora iar în caz de nevoie S.C. Aquabis S.A. poate asigura transportul cu cisterna acolo unde sunt solicitări în acest sens.

În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii), fapt pentru care, înainte de consum, vă rugăm să lăsaţi să curgă apa câteva minute pentru limpezire.

S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/213117 şi 0372/742478”, informează AQUABIS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.