Economie, economie, economie, acesta pare să fie cuvântul care descrie mișcările șefilor de la cultură în 2021, după un an pandemic, în care evenimentele au fost practic interzise. Astfel, dacă la Casa de Cultură s-au tăiat două milioane de lei de la bugetul de anul acesta, la Centrul Județean de Cultură nu doar că s-au făcut economii, bugetul fiind cu 70% mai sărac decât în 2019 de exemplu, ci s-au tăiat inclusiv din șefuleți.
Pandemia de Covid-19 pare să fi dat peste cap inclusiv bugetele instituțiilor, care nu mai investesc în evenimente absolut deloc, având în vedere că acestea sunt interzise deja de un an. Șefilor instituțiilor de cultură nu li s-a cerut doar să taie părțile din buget care erau dedicate evenimentelor, ci să facă și serioase reduceri cu salariile angajaților și chiar să reducă din șefi.
În cadrul ședinței Consiliului Județean de săptămâna trecută a fost prelungit mandatul managerului general al Centrului Județean pentru Cultură Gavrilă Țărmure pentru încă un an, în urma unei evaluări care a vizat anul precedent.
În aceeași ședință s-a prezentat și bugetul instituției și mai ales cum s-a modificat acesta în an pandemic, mai ales după ce consilierii liberali din Consiliul Județean au cerut, în noiembrie anul trecut, restructurări și reduceri masive în instituțiile de cultură, în special la Centrul Județean pentru Cultură. Se pare că în spatele acestei cereri s-a aflat liberala Calo Viorica, indignată de faptul că la 100 de angajați sunt 10 șefi la Centrul Județean pentru Cultură.
Buget redus cu 35% față de 2020
Se pare că Centrul Județean pentru Cultură a primit anul acesta de la Guvernul României doar 5,2 milioane de lei, Biblioteca Județeană – 1,7 milioane de lei, iar Complexul Muzeal – 4,4 milioane de lei.
Ce înseamnă asta comparativ cu anul 2020? Ei bine, la Centrul Județean pentru Cultură reducerea este cu aproape 35% față de anul precedent. Complexul Muzeal Bistrița Năsăud primește cu 26,5% mai puțin comparativ cu anul trecut, iar Biblioteca Județeană cu aproape 29% mai puțin față de 2020.
Întrebat dacă s-au făcut reduceri și la cheltuielile cu personalul, Gavrilă Țărmure, prezent și el la ședința Consiliului Județean a explicat: „Reducerea s-a constituit din mai multe categorii de reduceri. Am redus considerabil la cheltuielile de personal, la cheltuielile de funcționare, la cele de investiții, prin urmare am ajuns la această sumă, care este raportată la bugetul de anul trecut. Dacă e să vorbim despre un an normal, cum e 2019, reducerile sunt de peste 70%”.
Gavrilă Țărmure pare să nu mai fie dorit de liberali, judecând după reacția consilierului județean Calo Viorica. Aceasta i-a reproșat lui Gavrilă Țărmure că la 100 de angajați sunt 10 șefi. L-a întrebat inclusiv dacă ar fi candidat la șefia Centrului Municipal pentru Cultură pentru că îi e frică că își va pierde postul de manager la Centrul Județean pentru Cultură. Cel puțin anul acesta, Gavrilă Țărmure are postul asigurat, cel puțin așa au votat consilierii județeni și comisia întocmită să facă evaluarea șefilor de la cultură.
„La foarte mulți dintre angajații noștri li s-a diminuat salariul cu 50%. În ce privește funcțiile de conducere, trebuie să știți un singur lucru, Centrul Județean pentru Cultură este constituit din 5 instituții, 4 plus serviciul de administrație și contabilitate. Fiecare din aceste instituții are un șef de serviciu, prin lege. Cum să funcționeze Școala Populară de Artă fără un director? Cum să funcționeze Dor Românesc fără un director artistic? Prin lege se impune chestiunea asta. Noi am redus 3 funcții, atât am putut. Se adunau 10, din care 3 le-am desființat: nu mai avem șef de birou la contabilitate, șef de birou la Promovarea Culturii Tradiționale și șef de birou la proiecțiile de la Cinematograf. S-au făcut reduceri substanțiale, dacă mai reducem și de aici nu știu cu ce rămânem”, a fost replica lui Gavrilă Țărmure, care conduce instituția deja de ani buni.
Gavrilă Țărmure vrea să preia Casa de Cultură
Gavrilă Țărmure pare să se fi săturat de fotoliul de manager la Centrul Județean pentru Cultură și vrea să se apropie de oraș. Acesta a candidat și pentru funcția de director al Centrului Municipal pentru Cultură, care are în administrare, printre altele, și Casa de Cultură și toate evenimentele din oraș, după pensionarea lui Dorel Cosma.
Concursul a fost organizat anul acesta, după ce interimarul a fost asigurat de Mihai Berbunschi, care a și fost mâna dreaptă a lui Dorel Cosma. Culmea, acesta a candidat la concurs, dar nu a reușit să treacă de selecția dosarelor.
În total au participat 6 candidați la acest concurs, 4 dintre ei fiind respinși chiar după depunerea dosarelor, membri comisiei considerând că nu îndeplinesc criteriile impuse.
Au participat pe lângă Gavrilă Țărmure și Mihai Berbunschi și profesorul Claudiu Șular, care a condus Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, dar și jurnalistul Ciprian Moldovan, tenorul Florin Ormenișan sau Ion Bradea, care până de curând a fost consilierul președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan.
După prima probă au rămas în cursă doar Gavrilă Țărmure și Claudiu Șular. Proiectul de management întocmit de Gavrilă Țărmure a fost notat cu 8,8, iar cel al profesorului Claudiu Șular cu 7,68, ambii fiind declarați admiși. Claudiu Șular a depus o contestație, însă aceasta i-a fost respinsă.
Etapa a doua a concursului este interviul și susținerea proiectelor de management în cadrul interviului. Abia în data de 6 aprilie se va cunoaște noul director de la Centrul Municipal pentru Cultură.
Cel care va pune mâna pe această funcție are de asemenea o sarcină grea, întrucât și bugetul de la Centrul Cultural Municipal s-a redus destul de serios anul acesta. Practic, bugetul de la Centrul Cultural Municipal s-a redus cam cu același procent ca și cel de la Centrul Județean pentru Cultură.
Potrivit proiectului de buget făcut public de Primăria Bistrița și aflat în dezbatere publică, anul acesta, Centrul Județean pentru Cultură primește anul acesta doar 5 milioane de lei. Suma este substanțial mai mică și de cât anul trecut, când tot nu s-au organizat evenimente.
În 2020, Centrul Cultural Municipal avea un buget de 7,1 milioane de lei, apropiindu-se de cel al Poliției Locale, instituție care are cel mai mare buget dintre toate subordonatele Primăriei Bistrița.
Având în vedere faptul că nu s-au organizat evenimente, iar artiștii instituției nu au putut să își facă treaba, mulți au fost trimiși în șomaj tehnic. De asemenea, la rectificarea din toamnă s-au tăiat 250.000 de lei din buget. Suma a reprezentat economii făcute la cheltuielile de personal, mai exact la salariile artiștilor.