Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat faptul că, în ședința de Guvern de joi s-a luat decizia suplimentării numărului biletelor de tratament pentru pensionari. Astfel, în acest an vor fi distribuite 135.700 de bilete către Casa Națională de Pensii.
Aproximativ 135.700 de bilete la tratament balnear vor fi asigurate în acest an prin Casa Națională de #Pensii Publice (CNPP), față de 120.000 în anul 2023. Dintre acestea, aproximativ 60.000 vor fi asigurate în bazele de tratament administrate de Casa Națională de Pensii Publice, conform Hotărârii de Guvern aprobate joi.
„Prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, suma aprobată în vederea asigurării de tratament #balnear pensionarilor și persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, persoanelor asigurate pentru accidente de muncă și boli profesionale și beneficiarilor unor legi cu caracter reparatoriu a fost majorată față de anul 2023, de la 300.000.000 lei, la 400.000.000 lei”, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii.
”Suntem conștienti de nevoile persoanelor ajunse la pensie, dar și ale celor care au suferit accidente de muncă sau au dobândit boli profesionale, și încercăm să răspundem adecvat acestor situații. În acest an am reușit să să creștem bugetul alocat pentru biletele de tratament balnear și să majorăm cu aproape 16.000 numărul locurilor pe care le asigurăm”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.
Astfel, în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice va fi asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile. La acestea se adaugă aproximativ 75.300 de bilete de tratament balnear contractate cu alte unități de profil, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, față de 59.580 de bilete de tratament în 2023.
„Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum și persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale”, mai arată Ministerul Muncii.