Ministerul Educaţiei a comunicat că se vor implementa schimbări în ceea ce priveşte acordarea de burse elevilor, începând cu anul şcolar 2024 – 2025.
Se va introduce bursa de rezilienţă, care va fi acordată elevilor cu o medie minimă de 7 şi care se află în primii 30 la sută din clasa lor.
Anul școlar viitor se vor acorda următoarele burse, potrivit proiectului de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică, luni, 25 martie.
a) bursă de excelență olimpică (I și II);
b) bursa de merit; – 450 de lei/lună
c) bursa de reziliență; – 300 de lei/ lună
d) bursă socială; – 300 de lei/ lună
e) bursă tehnologică – 300 de lei/lună
Ministerul Educației propune introducerea unui prag pentru acordarea bursei de merit: pentru elevii care vor avea media anuală peste 9,50. În paralel, se propune și bursa de reziliență, pentru elevii cu medii între 7 și 9,50, potrivit proiectului de ordonanță de urgență care modifică Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023.
Bursa de merit rămâne în cuantum de 450 de lei, iar cea de reziliență va fi de 300 de lei.
Bursa de reziliență va fi acordată și elevilor cu afecțiuni oncologice sau care sunt școlarizați pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu.
„Noi beneficiari de bursă socială: elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul «Școlii din Spital» sau la domiciliu, precum și a elevilor reintegrați în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior, după o perioadă de spitalizare mai mare de 4 săptămâni.
Bursa de excelență, bursa de merit, bursa de reziliență sau bursa tehnologică sunt acordate doar elevilor care au obținut media 10/calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior.
În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă”, a transmis Ministerul Educației.
Va fi introdusă, pe lângă bursele existente, şi bursa de rezilienţă.
„Toate aceste categorii se vor regăsi în Legea învăţământului preuniversitar. Practic, odată cu noua lege, am triplat numărul de beneficiari de burse din şcolile din România. Ordonanţa despre care vorbim astăzi prevede introducerea în lege a unui nou tip de bursă – bursa de rezilienţă. Scopul acestei burse este de a motiva şi elevii care au în acest moment rezultate medii să progreseze. (…) Cuantumul bursei de rezilienţă va fi de 300 de lei pe lună, iar bursa se va acorda elevilor care au obţinut cel puţin media anuală 7 şi se află în primii 30% dintre elevii din clasă din punct de vedere al rezultatelor. De bursa de rezilienţă vor beneficia şi elevii cu afecţiuni oncologice sau cronice şcolarizaţi pentru o perioadă mai mare de patru săptămâni în cadrul aşa numitei ‘Şcoli din spital’ sau la domiciliu. Aceasta este o categorie nouă de beneficiari introdusă acum la bursa de rezilienţă şi bursa socială”, a explicat Ligia Deca.