Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița, recrutează în cadrul proiectului „Unknown beauties revealed-schimb de tineri”, finanțat prin programul Erasmus plus, selecția a 8 participanti.
Dintre aceștia, 4 fete, 4 băieți cu vârste curpinse între 13-30 de ani.
Proiectul se va derula în parteneriat cu o organizație din Anglia, RV Projects (din partea lor vor participa tot 8 tineri) și se va desfășura în Bistrița, Valea Vinului, Rodna și Arcalia.
„Scopul acestuia este de a explora zonele respective și de a promova frumusețile neștiute precum izvoare de apă minerală, foste mine sau castele…Condițiile esențiale de participare sunt: SERIOZITATE, MOTIVAȚIE (adică să vă doriți să vă implicați într-un astfel de proiect) și CUNOȘTINȚE MEDII DE LIMBA ENGLEZĂ”, informează organizatorii.
Cei interesati, se pot înscrie până vineri, 31.07.2015, iar costurile sunt acoperite din proiect.
Proiectul se desfășoară în perioada 7-17 septembrie.