Peste 100.000 de pachete cu alimente sunt pregătite pentru cei aproape 60.000 de bistrițeni care au nevoie de ajutor, de la primăriile din județul Bistrița-Năsăud. Persoanele defavorizate, printre care cei cu handicap sau persoanele care au venituri financiare mai mici de 400 de lei pe lună, vor primi în perioada următoare făină, ulei, conserve și alte alimente, prin programul operațional pentru ajutorarea persoanelor defavorizate.

„Până data de 16 martie 2015, Direcţia Municipală de Servicii Sociale primeşte cereri pentru acordarea ajutoarelor alimentare, conform Hotărârii nr. 13/2011 cu modificările şi completările ulterioare, privind stabilirea unor măsuri pentru acordarea ajutorului de urgenţă familiilor şi persoanelor aflate în situaţii deosebite, conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat”, potrivit municipalității.

Cererile pentru acordarea ajutoarelor alimentare se primesc zilnic, la sediul din strada Dornei nr. 12, în intervalul orar 8.00 – 15.00.

Persoanele care vor primi alimente trebuie să se prezinte la centrele de distribuție ale primăriilor, în raza cărora au domiciliul, cu actul de identitate și cuponul individual primit. Cei care nu au primit cupoane individuale, dar fac parte din categoriile defavorizate, vor fi înscriși pe listele suplimentare ale primăriilor. Pentru a se regăsi pe listă, persoanele defavorizate trebuie să prezinte dovada încadrării în categoriile eligibile.

Față de anul 2014, anul acesta ajutoarele alimentare sunt suplimentate cu 1 litru de ulei și 1 kg de făină de porumb. În totalitate, vor fi distribuite 1 kilogram de zahăr, 2 litri de ulei, 1 kilogram de porumb de orez, 1 kilogram de făină de porumb, 1 kilogram de făină albă și 1 kilogram de carne de vită la conservă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.