Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare aferentă submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, depunerea proiectelor pentru investiții în ferme mici se poate face până la data de 31 august 2017, ora 16.00.
Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea din acest an aferentă submăsurii (sM) 6.3 este de 100 milioane de euro. Depunerea proiectelor se face în limita a 200% din alocarea pentru sesiune. Până în prezent au fost depuse on-line 2.152 de cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 32,2 de milioane de euro. Dintre acestea, 676 de cereri de finanțare au fost depuse pentru zonă montană.
„Autoritatea de Management pentru PNDR a decis prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare cu o lună pentru a asigura o sansă și celor care nu au reușit din motive independente de ei să termine de întocmit documentația pentru depunere până la această dată. De asemenea, faptul că această submăsură încă dispune de fonduri, iar punctajul este unul ușor de atins, va permite mai multor fermieri mici să obțină o finanțare care să le asigure un start bun spre o exploatație agricolă mai puternică, care să acceseze în viitor sprijin financiar mult mai consistent.” a declarat directorul general al AFIR, Adrian – Ionuț CHESNOIU.
Sprijinul acordat prin PNDR 2020 pentru dezvoltarea fermelor mici este 100% nerambursabil și este în valoare de 15.000 de euro pentru un proiect. Pragul de calitate lunar, stabilit pentru perioada de depunere 1 – 31 august 2017 este de 15 puncte.
Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare este cea on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Toți cei interesați să depună proiecte pentru dezvoltarea fermelor mici, prin sM 6.3, pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.
sursa foto:stiriagricole.ro